My Happy Empty Heart (Larry Stylinson)

Capitolul 8 "I wish that was me.."

Harry P.O.V.

Stăteam în camera mea privind tavanul, nereuşind să adorm din cauza gemetelor şi ţipetelor ce erau emanate de Eleanor, în camera lui Louis. Au trecut 3 săptămîni de la "greşeala" mea cu Louis, şi 3 săptămîni de cînd gemetele au început. Am construit o barieră imensă între mine şi Louis, una pe care aş vrea să o ţin astfel mult timp. Timp de 3 săptămîni nu am vorbit cu el şi nu i-am aruncat nici o privire, l-am ignorat complet, refugiindu-mă în camera mea, în durerea mea, în lacrimi şi desigur droguri.

Poate că răceala formată între mine şi Louis mă va ajuta să trec peste sentimentele mele, dar sunt sigur îi că va afecta şi pe băieţi. Tăcearea instalată faţă de cei patru îmi toacă nervii şi probabil nu doar mie ci şi lor. Niall a sărit pe capul meu cu zeci de întrebări, dar le-am ignorat pe toate, murmurînui un "sunt ok". Desigur că nu m-a crezut dar nu a insistat să-i zic totul. Probabil şi-a dat seama că sunt certat cu Louis, iar asta nu e o simplă ceartă. E o ceartă ce sper că va dura mult, îndeajuns încît să permit sentimentelor să se emane şi să nu le mai am.

Ştiu că fac totul aiurea, şi că sentimentele mele se vor intensifica, dar încerc.Mă doare ceea ce am provocat, mă doare că-l ignor, dar pe el nu pare să-l deranjeze. Pe mine mă doare, pentru că-l iubesc. Şi mi-e greu să iubesc o persoană ce pur şi simplu mă ignoră la rîndul lui, cu o totală indiferenţă, ca pe un străin. De ce eu nu m-ar trata, eu deja mă simt un străin în propria mea piele.

M-am ridicat din pat, plîngînd şi suspinînd, ăsta fiind deja un ritual zilnic.

"Încetaţi pentru numele lui Dumnezeu!" ţip aruncînd sticla de wiskey în perete. Deja mă călcau pe nervi ţipetele ei, aveam impresia că Louis se răzbună pentru modul meu de a fi silenţios în prezenţa lui şi a băieţilor.

"Încetează!" ţip din rădăcinile plămînilor, lăsîndu-mi pumnul să facă contact dur cu peretele. "Mă doare.." şoptesc doar pentru mine. Mi-am gemuit corpul, trăgîndu-mi picioarele la piept, suspinînd de parcă mîine nu va mai fi o altă zi, iar mintea continuă să-mi repete: vreau acasă! Vreau ca totul să înceteze, vreau să încep un capitol nou fără sentimentele mele pentru Louis. Vreau ca coşmarul ăsta să se termine, iar cînd mă voi trezi voi fi un puşti de 16 ani ce nu va merge la X-Factor, ce nu-l va cunoaşte pe Louis, ce nu se va îndrăgosti de el, ce nu va suferi, ce nu se va droga. Voi fi doar un puşti de 16 ani.

Uşa camerei se deschise iar Liam păşi încet în cameră, îndreptîndu-se spre mine, ca mai apoi să-şi arunce braţele în jurul meu îmbrăţişîndu-mă.

"Totul va fi bine Harry!" zise frecîndu-mi spatele

"Nu va fi nimic bine! Nimic!" zic trăgîndu-mi nasul.

"Harry.."

"Doar zii să înceteze! Mă doare!" zic pe un ton jos.

"Liam unde e H- Harry?!" aud vocea lui Niall ce alergă spre mine, îndepărtîndul pe Liam şi îmbrăţişîndu-mă.

"Ce s-a întîmplat?Harry eşti bine?" întrebă panicat ştergîndu-mi lacrimile.

"Zii să înceteze, mă doare totul, simt că o să explodez. Doar zii să înceteze! În fiecare zi o aud! Tu ştii cum e să auzi aceeaşi voce zilnic, ce răsună în capul tău de dimineaţă pînă seara. Ce practic ţipă şi mă fărîmă în interior. Nu mai vreau să aud asta." respir groi.

"Cine Harry?" întrebă Niall îngrijorat.

"Doar zii să înceteze.."

"Zayn adu un pahar de apă şi calmante! Şi mai repede." strigă Liam scăţîndu-şi capul după uşă. Mi-am odihnit capul pe umărul lui Niall, aşteptînd ceva ce probabil nici nu va veni, sau măcar nici nu există.