NA: sugerez să ascultaţi şi melodia, e superbă, vă ajută să pătrundeţi mai bine în universul creat.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Zăcea moartă în reclai rece şi lipsită de viaţă, într-o ramă aurită şi veche, cojită, mâncată de carii. Lemn cândva rezistent, ce o susţinea cu toată măstria sa, acum îşi pierduse din farmec. Eram singurul care o mai vizita şi îi admira nemişcarea, starea deplorabilă şi acel zâmbet scufundat în lacul în care se scălda. Ochii precum cerul în zori, şi buzele atât de rozalii - două petale de trandafir pătate de roua răcoritoare a dimineţii. Ce nimfă, ce zână devastatoare, să îmi captiveze într-un asemenea mod inima, să o ia cu ea în universul fictiv şi să nu mi-o mai înapoeze.
Era puţin spus înjunghiat, sângeram prin toţi porii, iar lacrimile parcă mă năpădeau cu ferocitate. Mi-am dus instinctiv palma la inimă, apăsând pe torace, vrând parcă să o aud, să mă asigur că nu mi-a fost furată. Şi totuşi, chiar dacă bubuia, părea goală, solitară şi întristată. Ce amintiri cutremurătoare, parcă pământul se surupa sub mine, vrând să mă înghită. L-aş fi lăsat, nenorocitul, să mă îngroape, poate să mă ducă la ea, la frumoasa mea creaţie, la frumoasa mea amintire, mâncată de molii, gândeci şi acoperită de praf şi pânză de paianjen.
Mă treceau toate apele, o priveam mai intens ca niciodată. Lumea în jur se mai oprea pe la tabloul ei, admirând-o fie de aproape, fie de la distanţă, dar nimeni ca şi mine. Puteam să spun cu certitudine că era moartă, dar părea atât de vie. Ardea în lăuntrul meu ca o torţă, iar eu alergam să o ating, să mă ardă, să îi simt căldura cum mă cuprinde, cum mă transformă în scrum. Eram poate prea melancolic, prea pătruns în vidul amintirilor de mult uitate.
Aş fi plâns, m-aş fi pus în genunghi şi i-aş fi cerut iertare că nu am mai vizitat-o, că nu i-am mai adus flori de foarte multă vreme. Copilăria mea nu ar fi însemnat nimic dacă ea nu ar fi existat. Era printre primele mele concepţii furibunde de artist începător, a fost copilul meu, sora mea, soţia mea, muza şi zeiţa mea. O bucată importantă din a mea fiinţă pricăjită.
Temător m-am apropiat de aceasta, iar buzele mi le-am unit cu ale sale. Un sărut nebun, un sărut straniu, parcă încă mai puteam simţi vopseaua umedă cum mă mângăie pe faţă, cum îmi dă o formă, cum mă defineşte, cum o făureşte pe această creatură neumană. Amintiri muribunde, năluci sau plăsmuiri...
