Beauty and the beast-Frumoasa prizoniera

Capitolul 2 - Inconjurata de mistere

Imi prinde barbia cu mainile lui reci si ma obliga sa il privesc. Ochii lui ma farmeca din prima clipa. Albastrul lor profund imi strapunge fiecare parte a corpului pana in adancul sufletului. Pentru un moment stateam acolo. Stateam in fata lui si uitasem de tot si de toate. El ma privea amanuntit. Privirile sale imi scaldau corpul. Chipul lui era matur. Avea trasaturi masive care ii accentau detalii cu detalii masculinitatea. Purta o camasa neagra care era gata sa plesneasca in orice moment fiind presata de muschii lui puternici. Intraga sa infatisare mi-a captivat fiecare gand, fiecare muschi, fiecare simt. As fi stat acolo asa cu el sustinandu-mi chipul ore intregi. Linistea era apasatoare pentru toti. Nici eu nici Damon nu indrazneam sa scoatem vreun sunet. Paradisul meu a incetat in clipa in care el se indeparteaza de mine. Am pierdut contactul cu ochii lui stralucitori si acum vad din nou viata asa cum e. Vad din nou viata gri fara pic de culoare. Ma simt pustie. Cum pot sa fac asta, cum pot sa simt asta pentru un om pe care abia l-am vazut? Acest om din fata mea a facut tot posibilul sa-mi faca viata un calvar! Acest om merita intraga mea ura insa eu nu i-o pot da. Ma uit la el si nu pot sa-l privesc cu ura. Nu-mi vina sa cred ca spun asta dar cred ca-l privesc cu dorinta, poate chiar cu iubire. Gandurile mele trec, se spala unele pe altele. Nu-mi pot creea o singura idee, nu pot simtii un singur sentiment. Mintea imi ordona sa-l dispretuiesc, sa-l urasc iar sufletul imi ordona sa-l iubesc. Sa-l iubesc cum nu am mai iubit pe nimeni altcineva. Sufletul ma indeamna sa cred ca de asta avem nevoie amandoi. Pe cine pot sa ascult? Stiu ca nu-l voi putea ura! Nu pana nu imi vorbeste. Pana nu ma va rani el cu proprile lui mani. De ce nu ma invat minte odata? Uni oameni nu pot fi ajutati, uni nu vor sa fie ajutati! El se intoarce spre noi si ne priveste. Ochii lui stralucitori devin infioratori iar teama imi inveleste corpul. Pentru prima data ii aud cu adevarat vocea care fulgera prin toata incaperea. Este plina de putere, control si indiferenta. Nu puteai descifra nici un sentiment in ea! Cuvintele lui normale, banale au avut o semnificatie importanta. Au eliberat un semnal care a introdus spaima in intregul meu corp.

- Pleaca!

Era o porunca neutra nu ar fi trebuit sa stim cine vorbea dar noi stiam. Stiam amandoi ce va urma. Damon va iesi din incapere iar eu voi ramane singura cu el. Singura cu asa zisul meu stapan. Nu stiu ce sa simt. Stiu doar ca inca n-am ajuns la frica cred ca acum saunt doar ingrijorata.

Damon a plecat iar eu am ramas singura, impietrita. Nu am miscat nici un muchi, nu mai scoteam nici un sunet. Simteam cum in intreaga camera se auzeau  doar bataile inimii mele. Batai care erau mult prea puternice, mult prea rapide. Ochii mei erau indreptati in fata iar privirea imi era indreptata spre imensitatea universului, spre nicaieri. Cu ultimele forte intacte pe care le mai aveam incercam sa-mi adun ultimele idei intr-un ultim gand. Trebuia sa imi inlatur gandurile despre el. Cu toate astea chiar mi-as fi dorit sa pot sa-mi intorc capul, privirea si sa-l vad pe el. Insa din momentul in care Damon a parasit incaperea am simtit cum curajul si vointa mi-au fost inecate de nesiguranta, poate chiar de frica. Nu sunt sigura de ce dar Damon imi inspira incredere si in unele momente imi ofera iubire. Acum ca ma gandesc la el gandurile mele mi-l aduc in fata pe Math. Scumpul meu frate. Fratele care ma apara tot timpul, care ma incuraja tot timpul. El a fost fratele meu mai mare iar Damon se comporta ca el. Damon ma salvat. El ma incurajat in felul lui si pot spune ca se poarta la fel ca Math cu unele exceptii! Cred ca de aceea mi-a cazut atat de bine atunci cand l-am vazut. Eu aveam nevoie de mangaierea, atentia lui Math iar daca nu am primit-o pe al lui am putut primi unu asemanatoare. Una care ma poate calma.

Am reusit. Am reusit sa-mi iau gandul de la el. De la stapanul meu. Bataile inimii mele s-au potolit. Sangele nu mai presa venelea care zvacneau inauntrul meu.  Acum eram calma. Era o senzatie placuta. O senzatie pe care nu am mai simtit-o din momentul in care am trecut pragul acestei incaperi. Au trecut cateva momente indelungate. Acum stateam mai relaxata in aceeasi pozitie. Nu am indraznit sa ma misc. Muschii imi erau dilatati iar pulsul a revenit la ritmul sau initial.