Beauty and the beast-Frumoasa prizoniera

Capitolul 13 - Esti a mea acum

Razele bat pe chipul meu in timp ce vantul imi trage suvitele blonde pe spate. Viteza, adrenalina imi patrund adanc in corpul meu. Mainile mele tin cu putere hamul armasarului alb. Copitele lui abia atingeau pamantul iar coama lui zbora in bataia vantului. Corpul meu era aplecat in fata. Eram una cu armasarul meu si simteam impreuna toata viteza din jurul meu. Ma simteam mai vie ca niciodata si ma simteam libera.

Klaus a plecat in dimineata asta iar eu ma simteam incatusata de intuneric si singuratate si tristete. Lacrimile imi brazdau in aceea vreme chipul iar muschii mei tremurau. Aveam nevoie de o distragere, aveam nevoie sa nu ma mai simt atat de singura sa nu stau in conacul lui, sau in camera lui, sau in orice loc care contine prezenta sa. Eu eram cea care suferea cand intram in fiecare camera si simteam aceea liniste de mormant.

Asa ca am decis sa scap de toate, sa fug din toate locurile lui, am decis sa evadez intr-un singur loc unde linistea nu e niciodata completa, am decis sa fug in padure si sa alerg printre copaci, sa simt viteza si libertatea sufleteasca. Elena ma insotit si am luat caii. Imi amintesc inca cuvintele ei "Nu te indeparta prea mult, stai aproape de mine". Si asa am facut, intr-o oarecare masura si intr-un oarecare timp. Am stat brat la brat cu ea pana la intrarea in padure, apoi vantul a inceput sa bata mai tare, animalele si vraja naturii m-au cuprins iar comenzile mele spre armasarul meu au fost clare si concise. Sa goneasca cat mai departe si cat mai repede. Am auzit cum striga in urma mea ca sunt o inconstienta iar asta ma facut sa izbucnesc in ras. Un ras silentios, pentru ca vocea mea nu mi-a revenit dar pentru mine a fost un ras. Stiam ca va veni dupa mine sa ma caute si aveam sa profit de fiecare secunde pana ce ea ma va gasi. 

                                                                        ***

-Copil inconstient care nu asculta niciodata! Lasa ca pun eu mana pe tine! Nu patesti nimic in tura mea asta e clar!

Eram furioasa, eram atat de furioasa. Nu stiam de ce, nu a facut ceva atat de rau, ce a facut ea nu a fost deloc rau. Dar sunt atatea riscuri, stapanul nu mai e la conac iar Demon patruleaza si Stefan, ei bine Stefan se plimba pe nu stiu eu unde. Iar daca ea paceste ceva nu o sa mi-o pot ierta, tin mult la ea si de cand a venit totul s-a schimbat in bine.

Calaresc incet prin padure ascultand fiecare sunet si priviund fiecare colt, nu pot sa ratez nimic. O mana imi e asezata pe hamul calului iar cealalta pe pistolul asezat la soldul meu. E un pistol cu tranchilizante, padurea asta intotdeuna mi-a dat fiori. Nu imi place salbaticia, nesiguranta, nu mi-au placut vreodata.

Simt un vant rece in spatele meu si aud fasaitul frunzelor. Corpul meu se incordeaza iar degetele mele sunt inclestate pe arma rece, de metal. Incep sa tremur iar frica imi cuprinde corpul. Ceva se aseaza in spatele meu si tresar speriata. Doua brate puternice imi cuprind talia cu grija. Ma calmez si toata spaima devine placere si extaz.

In spatele meu era Damon, nu am nevoie sa ii vad chipul sau sa ii aud vocea. Miscarile lui lente pline de grija si parfumul sau unic imi sunt de ajuns. Simt cum buzele lui imi saruta cu grija gatul gol un zambet micut imi apare pe fata. Ma simteam atat de bine in bratele lui. Nu mai conta ca eram in padure sau ca eram nesigura aici. Eram in bratele lui si asta era tot ce conta pentru mine. Am inceput sa ne plimbam si mai incet, corpul meu era molesit in bratele lui in timp ce imi soptea la ureche.

-Sti ce o sa fie azi?

-Nu..

-Azi o sa fie ziua noastra, doar a nostra!

-A noastra.

Il sarut scurt pe buze si ma las inapoi in bratele lui, uit de tot ce aveam de facut inainte. Cred ca era ceva important, un nod mi s-a pus in gat dar il alung repede. Vreau sa profit de timpul meu langa Damon. Vreau sa profit de lucru pe care nimeni nu mi-l poate lua. Rasuflu usurata iar corpurile noastre se pierd in padure.