Beauty and the beast-Frumoasa prizoniera

Capitolul 4- Cea mai groaznica zi !

Corpul meu plapand nu mai e inghetat. El e din nou cald. Poate a revenit din nou la normal. Durerea a disparut, muschii mei nu mai tremura iar oasele nu mai sunt patrunse de sageti adanci pline de durere. Toatul e acum intact, sau cel putin aproape totul. Amintirile mele au ramas in continuare prinse intr-un vartej din ceta. Fragmente, secvente fara sens se rotesc in capul meu. Tot ce stiu e ca Elena si El au fost aici ieri. Dar nimic! Nu stiu ce-au facut, ce-am facut, ce-am vorbit. Nu mai stiu nimic. Ma intorc pe burta si imi scufund chipul in asternuturile moi si pufoase. Imi invalui corpul cu patura subtire iar mirosul Lui patrunzator imi cuprinde simturile. Era parfumul Lui inconfundabil. Parfumul pe care l-am simtit in ziua aceea ma inconjuara. Strang patura mai aproape de mine. Simturile mele se invaluie cu prezenta Lui. Ma ridic din pat. Mainile mele se izbesc de usa mare, metalica. Un zgomot asurzitor inavaluie camera. Holurile erau goale. Doar flacarile slabe care luminau casa isi mai faceau simtita prezenta. Cobor scarile. Pasii mei subtili produc atat de mult zgomot. Talpile imi sunt goale. Podeau e rece. Dar curiozitatea mea creste cu fiecare clipa.

Privesc fiecare usa, fiecare colt, fiecare intrare si fiecare iesire. Vreau sa cunosc casa, vreau sa-i cunosc toate colturile. Aud cum o usa se deschide zgomotos. Condusa de insticte ma ascund dupa perete. Vad usa. Pe ea a iesit un barbat solid. Pielea lui era caramizie iar parul lung si blond era prins intr-o coada la spate. Purta un costum negru. Muschii lui se incordau la fiecare miscare. Costumul era gata sa plesneasca in orice clipa. Miscarile erau bruste. Isi intorce privirea spre mine. Corpul imi este lipit de perete. Respir sacadat iar inima mea bate din ce in ce mai tare. Nu ii mai aud pasii! Relaxata rasuflu usor. Imi inchid ochii. Tot corpul meu e acum linistit. Am scapat.

Simt cum ceva rece imi imobilizeaza mainile. Un fior puternic intepator ma strapunge. Imi deschid ochii iar in fata mea il vad pe el. Misteriosul blond cu ochii caprui. Ochii erau goi. Vad in ei doar rautate Un zambet pervers ii apare pe fata. Iar vocea lui batjocoritoare imi zgaraie urechile.

- Ce credeai frumoaso? Ca nu te-am vazut? Nu as putea rezista unei asemenea gustari.

Privirile lui incep sa coboare. Doar materialul alb, fin imi acopera corpul. Camasa imi ajunge pana la genunchi, iar nasturii din jurul pieptului imi sunt desfacuti. Abia acum observ aceste detalii. As vrea sa fiu acoperita din cap pana in picioare. Corpul lui se apropie tot mai mult de al meu. Spatele imi este izbit de suprafata rece a peretelui. Pieptul meu se striveste sub apasarile lui. Imi elibereaza mainile dar raman imobilizata. Situatia devine tot mai inspaimantatoare iar eu tremur de frica. Vorbele mele soptite sacadat il fac sa rada.

- Te rog da-mi drumul. Te rog. Nu am facut nimic rau.

- Vaii, frumoaso! Se vede ca esti noua pe aici. Nu faci parte din protejatele stapanului, pentru ca are doar una. Iar ea nu prea umbla neinsotita. Sa iti fac cunoascut un lucru frumoaso, esti doar un obiect. Si nu uita asta: Obiectele sunt a tuturor. 

O lacrima mi se scurge pe obraz. Nu stiu ce ma durut mai tare ca sunt razamata si amenintata pe un zid de un pervers sau ca sunt considerata un obict. El ma considera un obiect. Sunt preocupata de gandurile mele, insa il simt langa mine. Mainile lui se strecoara pe sub camasa mea de noapte atingand urcand tot mai sus, buzele lui se napustesc asupra gatului meu. Un tipat puternic strabate holurile. Toata supararea si disperarea mea se aduna in acel tipat. Insa nimic nu imi raspunde inapoi. Ce n-as da sa aud un ecou. Ce n-as da sa stiu ca vin ajutoare. Disperata incerc sa dau din maini si din picioare. Toata puterea mea era descarcata dar nimic. Sunt prea mica pentru ai putea rezista. Mainile lui ajung din ce in ce mai sus. Iar pielea mea arde. Arde de dezgust. Holurile sunt invaluite in tipetele mele. Nu mai stiu ce sa fac. Simt ca am sa mor. Am nevoie de ajutor!

***

Aud tipete de peste tot. Nu stiu ce sa fac. Damon e cu 10 metri in spatele meu. Vorbeste cu prietenii lui aiuriti. Vocea aceea imi suna atat de cunoscut. Tonul ei dulce si melodios imi gadale auzul. Simt noanta de disperare in el. E cel de-al treilea tipat. Intensitatea si claritatea lui s-au marit. In sfarsit recunosc vocea. Genunchi incep sa-mi slabeasca si simt ca as putea cadea jos in orice moment. Vocea misterioasa e vocea Carolinei. Fiorii de frica imi strabat corpul. Tremur. Fug spre Damon. Vreau sa ii spun dar nu imi pot gasi cuvintele. Il trag de brat tarandul dupa mine. El incepe sa zambeasca crezand ca ma jos. Chiar nu am timp de asta nu acum. Trebuie sa raman concentrata. Caroline are nevoie de ajutor. Dar de ce?