Beauty and the beast-Frumoasa prizoniera

Capitolul 12 - Ceva ce nu poate fi luat

Razele soarelui cad pe chipul meu, ochii mei se deschid iar lumina imi omoara privirile cu intensitatea ei. Fereastra e deschisa iar aerul rece imi invaluie corpul. Frunzele incep sa cada incet de pe copaci, una dintre ele invadand spatiul incaperii.

Timpul a trecut, au trecut orele, zilele, lunile. A trecut atat de mult timp de cand mi-am pierdut vocea, de cand am fost atacata, de cand Stapanul a inceput sa aiba grija de mine, de cand Elena e insotitoarea mea fiind ca o umbra pentru mine, a trecut mult timp de cand Damon e garda noastra personala, de cand am inceput sa fiu respectata, de cand nu m-am mai simtit amenintata, de cand l-am intalnit pe el, de cand l-am intalnit pe Stefan. Acel barbat care a venit la mine, care s-a deschis in fata mea, acel barbat de care nu imi era frica.

Nu am pomenit nimanui incidentul, nu vreau sa ii fac probleme. E dulce, si imi e simpatic. Am mai tinut legatura cu el, dar in secret. Damon l-ar fi alungat de langa mine, stiu asta. Iar eu il vreau in preajma mea, am incredere in el, el e amicul meu secret.

Cu Stapanul totul merge atat de bine. Il iubesc, chiar il iubesc, il iubesc cum nu am mai iubit pe nimeni. Si as vrea sa ii spun asta, as vrea sa o strig, as vrea ca toata lumea sa fie constienta ca inima mea ii apartine doar lui si numai lui. E romantic, e dulce, e protectiv, e plin de viata, e bine dispus, e grijuliu si tine la mine. Sentimentele mele nu sunt in van, ele sunt acolo gata sa iasa in orice moment si corpul meu, sufletul meu sunt constiente ca el le va primii fericit.

Aud cum usa se deschide, pe ea intra bruneta mea, picioarele ei lungi si subtiri erau acoperite de blugii negri, stramti, plovarul ei albastru care ii trecea peste fund o facea sa para supla, eleganta si sexy. Intr-o mana avea hainele ca in fiecare dimineata. Le aseaza pe noptiera de langa pat si vine langa mine imbratisandu-ma cald, buzele ei soptindu-mi un dulce si suav  "buna dimineata". Nu i-am raspuns inapoi, doar am strans-o mai tare in bratele mele si i-am zambit discret. Amandoua fiind obisnuite cu asta, in fond asa incepea fiecare dimineata. Fie cu ea stand in fata usii mele, fie in bratele stapanului si asteptand razele de soare care sa ne dezmierde corpurile.

Ma afund in ganduri, o fac din nou, fac asta tot timpul. Stau minute in sir si ma gandesc la tot ce e in jurul meu, la tot ce simt, la tot ce stiu. Nu obisnuiam sa faca asta, nu obisnuiam sa meditez, insa acum o fac, acum o fac tot timpul. Cred ca lipsa vocii mele ma face asa, ma face mai retrasa, mai atenta. Cateodata stau asa, stau si meditez momente intregi, momente lungi si apoi le aud vocile si ma trezesc. Acum vocea calda a Elenei ma face sa fiu atenta.

-Haide frumoaso, mergem afara azi.

Apuca hainele si mi le intinde, ma imbrac. Pantalonii stramti, albi se modelau perfect pe picioarele mele, maieul de un albastru maritim imi contura forma sanilor scotandu-mi in evidenta si talia supla, peste maieu mi-am luat un sacou albastru metalizat iar in picioare botine cu toc. Ma uitam in oglinda, tinuta mea simpla ma avantaja iar parul meu prins intr-un coc neglijent se asorta perfect. Un zambet mic imi apare pe fata, Elena isi aseaza mainile mici pe umerii mei zambindu-mi calduros. Soaptele ei se auzeau in ureche mea urmate de scurte chicoteli.

-O sa ii placa, o sa ii placa atat de mult. Esti superba, Stapanul te va dezmierda din priviri.

Ochii mei au inceput sa sclipeasca plini de amuzament, Elena m-a luat usor de mana tarandu-ma afara din camera. Am ajuns pe hol, holul atat de cunoscut mie, holul care mi-a fost capcana de atatea ori, holul care ma infiorat de fiecare data, holul care imi parea atat de ostil si malefic.

Corpul meu se indreapta, pieptul meu iasa in evidenta si corpul meu fragil pare mai puternic. Nu ma mai simt atat de fricoasa, infiorata, nu ma mai simt urmarita si ma simt in siguranta, toate ranile mele par sa se vindece, doar una ramane ascunsa in interiorul, in adancul sufletului meu, una care ma impiedica sa vorbesc.