Beauty and the beast-Frumoasa prizoniera

Capitolul 3- Trebuie sa stau departe de ea!

- Ce cauti aici Elena? Ti-am spus ca nu-mi place sa hoinaresti prin toata casa!

- Imi pare rau stapane. Nu am vrut sa te supar. Nu am vrut sa nu iti ascult ordinele doar ca...

- Doar ca ce! Cand eu zic ceva, Elena, e ceva! Nu imi place cand nu ma asculti. As putea sa te duc in turn daca libertatea care ti-o ofer nu iti e indejuns!

Stiam. Stiam atat de bine ca vorbeste serios. Vocea lui era manioasa. Holurile cutremurau la auzul ei. Nu stiam cum de mai puteam sta in picioare. Ochii lui albastri erau intunecati si imi trimiteau fiori de spaima pana in adancurile corpului. Trebuia sa-i zic ceva. Nu stiam ce dar trebuia s-o fac. Nu avea rost sa-i cer din nou scuze. El vroia un motiv! Nu puteam sa-i zic de ea. Probabil ar fi omorat-o ca pedeapsa ca nu l-am ascultat. Trebuia sa inventez ceva. Trebuia sa aduc un motiv bun pe care sa-l creada.

- Stapane eu.. eu

- Spune!

- Eu il cautam pe Damon. Trebuia sa vorbesc cu el in dimineata asta. L-am cautat peste tot si nu l-am gasit. Cand am ajuns la ultimul etaj am vazut scarile. Cu multa ezitare am pasit pe ele. Curiozitatea era prea mare.

- Elena!

Ochii lui ma mustrau puternic. Nu stiam ce sa intamplat. Vocea lui era acum rece si indiferenta ca de obicei. Inima mea batea normal acum. A inceput sa se calmeze. Se intorce cu spatele la mine. Iar vocea lui fioroasa si-a mai redus din intensitate.

- Daca te mai prind la etajul asta vei regreta amarnic. Oricare ti-ar fi motivul. S-a inteles?

- Da. Am inteles.

- Pleca de aici nu vreau sa te mai vad!

Eram pregatita sa trec pe langa el cand aud un zgomot. Usa din spatele meu se deschise cu ezitare. Stapanul nu ma mai priveste. Priveste doar usa. Ochii lui au devenit mai luminosi, mai inseninati. Dar puteam citi inca o urma de ingrijorare in ei. De dupa usa camerei isi face aparitia ea. Camasa alba de noapte se scurge pe corpul ei firav iar picioarele goale fac contact cu podeaua rece si tare. Ne priveste pe amandoi. Pe el il priveste cu sfiala dar si cu compasiune. Cand imi zareste chipul un zambet gigantic ii acopera fata. Pasii ei mici se indreapta spre noi. Mi-e frica. Stiu ce avea de gand sa faca insa nu stiu ce reactie avea sa aiba el. Mi-e mai frica ca niciodata de furia lui!

Bratele ei ma cuprind intr-o imbratisare calda si fara sa vreau zambesc. Atenitia lui era indreptata spre noi iar inima mea batea din ce in ce mai tare. Isi indeparteaza corpul de mine si il priveste pe el. Ma asteptam din partea ei la o privire plina de ura. Sau cel putin plina de frica. Dar ea ii zambea. Nu stiu ce sa cred. Bandajul din jurul gatului ei era inlaturat iar rana ei era inca deschisa. A ranit-o iar ea ii zambeste!

- Buna dimineata! Ma bucur mult sa va revad.

Vocea ei era plina de compasiune si grija. Se uita la amandoi cu suspiciune. Era confuza. Mult prea confuza sa-si de-a seama ce se intampla. Isi apleca capul inaintea lui zambindu-i sincer si dulce.

- Va multumesc. Va multumesc foarte mult.

Amandoi eram atat de confuji. E printre putinele dati cand nu-l vad indiferent. O privea zambind. Nu-mi vine sa cred. Stapanul zambeste. De ani de zile nu l-am mai vazut atat de deschis fata de cineva.

- Frumoasa mea mica, dar pentru ce imi multumesti?

- Cum pentru ce? Pentru ca ati adus-o pe Elena la mine. Si pentru ca ati venit sa ma vizitati. Ma simt foarte....

Micuta blonda nu a mai apucat sa spuna nimic. Pamantul ia fugit de sub picioarele slabite. Corpul ei fara vlaga era gata sa faca contact cu podeau rece cand bratele lui puternice au prins-o. Ma uit ingrijorata spre ea. A lesinat. Era atat de plina de viata dar dintr-o data a lesinat. El o duce inapoi in camera si imi inchide usa in nas. Raman afara. Logica imi spune sa plec dar instinctul ma face sa raman.