Îngerul

Accidentul

Deabea după aceea începu adevarata petrecere, mă distram bine era cea mai bună aniversare din câte îmi aminteam, cu toţii ne simţeam grozav , vedeam pe toată lumea distrându-se , în afară de părinţii mei care probabil îşi împachetau lucrurile pentru a se întoarce la muncă.Târziu în noapte prietenii au început să să plece, petrecerea se terminase. Dupa aceea îi văd pe părinţii mei gata de plecare.

M-au strâns în braţe şi mi-au spus să-i sun oricând am nevoie să vorbesc cu ei, dar ceva din interiorul meu simţea că nu-i va mai putea revedea, nu voiam să plece dar ce puteam să fac, aşa că le-am urat drum bun şi o călătorie fără accidente.

- Ne vom întoarce cât de repede putem iar apoi nu vom mai pleca o lungă perioadă , îmi promiseseră amândoi.

- Pa mamă, pa tată să ne vedem curând!.

În faţa casei îi aştepta maşina firmei, îşi puseră bagajele în prbagaj, îi vedeam urcaţi în maşina gata de plecare , le-am făcut cu mâna până se îndepărtară.

Intru în casă, privirea mi se opri asupra unei mulţimi de cadouri pe care în timpul petrecerii nici nu le văzusem,fiind curioasă am început să le despachetez. Se pare că s-au vorbit unii cu alţii, ştiind că singurul lucru care îmi place este pictura, cu toţii mi-au făcut cadou acuarele ,pensule, pânză , şevalete,culori, creioane tot ce îmi trebuie pentru pictură, mai la urmă văd un cadou mai ciudat îl deschid cu grijă şi văd o pensulă în stil vechi autentic japoneză şi cerneală veche pentru pictură , am rămas extrem de mirată şi mă gândeam cine mi-a făcut acest cadou splendid ştiind că o pensulă de acel gen nu se găsea cu uşurinţă şi costa foarte scump, oare totuşi cine era ?

Prin minte îmi trecu Angel, nu are cum să fie el cel care mi-a făcut acest cadou o persoană ca el nu ar face astfel de cadouri, în minte îmi reveni scena de mai devreme sigur era rănit la braţ, la acelaşi braţ ca şi persoana dinainte cu o seară, dar nu avea cum Angel şi acea persoană aveau personalităţi diferite,sau îmi scăpa mie ceva, ce nu observam ? mă irita gândul că nu pot rezolva această dilemă , dar cu siguranţă îl voi întreba când va veni la şcoală şi mă voi lămuri sau cel puţin aşa credeam eu.

Merg în camera mea , după ce fac un duş îmi pun pijamaua şi trec la somn , mă simţeam destul de obosită aşa că nu a durat mult şi am adormit buştean.Simt ceva umed pe faţa mea, deschid ochii şi îl văd pe Roky , aşa i-am dat nume scumpului meu căţeluş căruia se pare că îi era foame, mă ridic din pat şi o iau spre bucătărie urmată îndeaproape de Roky , deschid frigiderul pe un platou mai rămăsese friptură aşa că pun câteva bucaţi de friptură într-un bol pe care îl pun jos.

- Haide Roky , hai la friptură, nu stătu mult pe gânduri că veni la bol si începu să se înfrupte din carne.

Oare cât de mult am dormit ? mă uit la ceas, arăta ora 16:05.

- Scuză-mă că am uitat să îţi dau de mâncare dimineaţă când m-am culcat ,dar promit să nu mai uit.

Dupa ce termină de mâncat ,m-am gândit să îl scot puţin la plimbare, aşa că m-am întors în camera mea să mă pregătesc să ieşim în parc, până mă pregătesc ,pornesc televizorul, ,,Ştirile de ultimă oră ,avionul SIES 95. Programat pentru zborul către Barcelona s-a prăbusit în această dimineaţă în jurul orei 10:30, in marea japoniei de est, nu există nici un supravieţuitor, printre victime se numară şi importanţi oameni de afaceri printre care domnul şi doamna Haga.''

- Nu se poate ! E o minciună,nu este posibil ,este un vis urât nu poate fi adevărat strigam eu cu lacrimi în ochi sfâşiată de vestea ce căzuse ca un trăsnet în urechile mele. Trupul îmi tremura , plângeam în hohote, căzusem în genunchi strigând de durere, nu mai aveam părinţi rămasesem singură nu mai aveam pe nimeni .

- Vreau să mă trezesc din acest coşmar! Eram în agonie , în disperarea mea am început să zic ştiam eu, ştiam eu că ceva rău e pe cale să se întâmple, de ce , de ce i-am lăsat să plece, de ce nu i-am oprit, e doar vina mea.Mă simţeam vinovată de tot ce se întâmplase.

- De ce au murit? Cu ce au greşit? De ce am rămas singură? de ce ? de ce? De ce?. Durerea era cotropitoare , mă sufocam , mă durea tot corpul . Îmi aminteam de cuvintele lor blânde de cand erau încă în viaţă . ,, Nu uita chiar dacă nu vom mai fi lângă tine noi te vom iubi mereu ori unde vom fi , chiar dacă am muri te vom veghea din rai şi te vom proteja , nici chiar moartea nu ne va despărţi să nu uiţi acest lucru fiica noastră dragă.''

M-am cutremurat la amintirea acestor cuvinte şi am început să plâng cu mai mult dor şi mai multă tristeţe a pătruns în inima mea. O voce dragă mie îmi rasună în auz.

- Vom fi mereu lângă tine şi te vom iubi, mergi înainte cu fruntea sus, te vom păzi mereu, să nu uiţi asta.M-am ridicat în picioare, în faţa mea mama şi tata imbrăcaţi in haine albe stralucitoare cu chipurile luminoase s-au apropiat de mine mi-au şters lacrimile m-au îmbraţişat şi mi-au dat puterea de a merge mai departe.Te iubim au zis ei şi au inceput să dispară.

- Mamă ,tată ! şi eu vă iubesc, şi vă voi iubi mereu am strigat eu.

Mă simţeam mai liniştită, dar gândul că nu-i voi mai revedea curând tot sfâşietor rămăsese, dar ştiindu-i fericiţi parcă povara desparţirii era mai uşor de dus.

Am început să dau telefoane, să mă interesez de rămaşiţele părinţilor mei, din câte am înţeles de la autorităţi au putut fi recuperate, am început să mă ocup de slujba de înmormântare, am sunat-o pe dirigintă ,care mia spus pe lângă sincere condoleanţe că dacă mă poate ajuta cu ceva să apelez cu încredere ,i-am mulţumit şi am asigurat-o că dacă voi avea nevoie de ajutor am să apelez la dânsa. Aşa mi-am petrecut săptămâna care a urmat, dar doresc să trec peste amănunte.