In spatele usii se afla un cartier ce semana exact cu al meu. "Da, eram acasa", imi ziceam. Am mers spre casa mea. Cand voiam sa intru in curte, aud:
-Atea, vii sa te joci cu noi?
Anna si Maria erau in poarta. Da, ele erau vecinele mele cu o varsta mai mica decat a mea.
-De ce nu? Am raspuns.
Traversez strada si intru pe poarta. Nu era nimeni. Am ciocanit la usa. Mi-a raspuns tatal lor:
-Buna, Atea! Sa stii ca fetele te asteapta in camera lor.
-Okay.
Dupa ce am spus acel "Okay", tatal lor disparuse. Devenise deja ciudat. Urc scarile cu putina teama. Ajung pe holul de la etaj. Mirosea a lac, ca intotdeauna. Din camera fetelor se auzeau zgomote, lucru destul de normal. Deschid usa:
-CE E AIA?!
In mijlocul camerei, la un birou alb pe care nu il mai vazusem pana atunci, statea ceva. Era o combinatie dintre Anna si Maria. Era un monstru. Un monstru fara cap, care scria ceva pe o foaie. "Cum poate sa scrie chestia aia daca nu are cap?", ma intrebam, dar destul cu intrebarile, trebuia sa fug neaparat din casa asta. O iau la fuga pe scari, ies din casa si intru cu viteza la mine in curte. "Am scapat... sau nu!". Din hornul lor iesea un fel de cap gigantic care se holba la mine cu scarba. Ma uitam ingrozita. Ce se intamplase cu cartierul meu? Ce se intamplase cu Anna si Maria? Dintr-o data s-a facut noapte. Ochii albastri ai fiintei din horn straluceau puternic. M-am dus in camera mea si m-am bagat in pat. Nu eram singura. Monstrul-cu-ochii-albastri se uita pe fereastra dormitorului meu. "Nu pot sa cred!". Eram speriata, agitata si lipsita de aparare. Cand eram gata sa ma predau monstrului, din podea a iesit o trapa. Am deschis-o. Am intrat. "Trepte!", mi-am zis. Dupa ce am inchis usa de la trapa, am strigat victorioasa "Am scapat!"
