Am ajuns la o casuta violet, inconjurata de o bolta de flori si multe zanite.
-Vreau sa intru, ii spun lui David.
-Vin cu tine.
-Bine.
Nu era deloc bine! De ce voia sa stea mereu cu mine? Ma descurcam si singura.
Okay, am intrat in casuta. Nu era deloc draguta in interior. In fata mea se intindea un hol lung cu tablouri cu batrane pe pereti.
-Ih, da' ce naspa e locul asta, zic.
-Stiu, imi da fiori, spune el.
Mergem ce mergem si ajungem intr-o gradina. Ploua. "Cat de straniu poate sa fie locul asta", imi spuneam.
Totul era umed si rece. Imi era frig. Bine, nu conta ca imi era frig, trebuia sa gasim o cale de a iesi din locul asta ciudat. Mai mergem putin pana ajungem la o fantana arteziana. Ingerii din jurul ei nu pareau deloc ingeri, erau mai mult demoni. Privirea lor era inghetata si intr-un fel speciala. Pareau pierduti... "Uf, cat de pustiu e aici". Totul e negru, trist, fara viata. Ma simteam urmarita, dar nu de David. Ma simteam urmarita de o forta. O forta puternica si magica. Eram pierduta cu totul. Pierduta printre vise. "Ce se intamplase cu mine?". Mereu imi puneam intrebarea asta. Eram intr-o stare minunata, imi era teama si eram si fericita. Ma simteam libera... "Cand ma imaginez pe patul de spital, legata la tot felul de aparate, mi se pune un nod in gat, dar cand ma gandesc unde sunt, chiar daca e un loc ciudat si straniu, ma simt libera. Da, libera. Libera de viata grea de sus, de stres, de nervi. Sunt in sfarsit libera!".
