Ook, deci asta e primul capitol! Doamne ce urasc sa scriu cu diacritice -_- Imi cer scuze ca nu e prea lung sau daca am ceva greseli, insa eu chiar trebuie sa ajung la scoala si ceva imi spune ca o sa intarzi...
Anyway, in dreapta o aveti pe Lia si melodia care mi s-a parut ca se potriveste cu capitolul :D
---
Lia aruncă o privire ceasului de la mână. Înjură, câţiva trecători întorcându-se spre ea. Şi mai şi strălucea soarele ăla imbecil pe cerul fără urme de nori. Îşi dăduse seama că ziua nu va fi prea bună în momentul în care realizase că işi uitase acasă ochelarii mari şi negrii de soare. Acum işi face loc prin mulţimea de pe bulevard mai mult chioară, în timp ce botinele ei negre cu toc pocăne enervant pe asfalt.
Mai are aproximativ 5 minute la dispoziţie, altfel şansele să-l piardă cresc îngrijorător de mult. El este în Starbucks de mai bine de jumătate de oră, iar acum ceasul arată 11:40. Asta înseamnă că în cel mult 10 minute se va ridica de la masă şi va porni spre liceu, iar ea trebuia să stabilească primul contact acum.
Studiase mintea oamenilor. Ştie că trebuie să aibe cât mai multe întâlniri "random" cu el într-un timp cât mai scurt, astfel încât să-i rămână întipărită în minte. Îşi întocmise planul în amănunt, până la cele mai "nesemnificative" detalii. Doar că nimic nu este nesemnificativ în jocul ăsta.
2 minute, iar ea, slavă Domnului!, este aproape de intrare. Scutură cu privirea mesele de afară, însă nu e acolo. Mintea îi lucrează febril. Deschide uşile şi intră în cafenea. Oameni la costum conectaţi la laptopuri sau discutând cu posibili clienţi. Coadă interminabilă. Feţe necunoscute, feţe necunoscute...şi el! Răsuflă uşurată. El stă tolănit pe o canapea de o persoană, butonându-şi energic telefonul. Iphone. Perfect!
Lia se aşează la coadă. Se preface preocupată de cănile de pe rafturi, însă îi aruncă frecvent priviri. Totul merge bine. Comandă un Pumpkin Spice Latte Grande Skinny. Băiatul continuă să scrie mesaje. Lia işi ia băutura şi se indreaptă spre el, repetându-şi pe muteşte replica. Până când se opreşte brusc. O altă fată vine agale şi îl pupă pe obraz. Băiatul işi ridică privirea din telefon şi îi zâmbeşte larg. Ea se apropie şi îi dă un sărut rapid pe buze.
- Scuze că am întârziat, o aude Lia spunând.
- Nu-i nimic, răspunde el.
Se ridică, işi pune geanta de şcoală pe umăr, o prinde de mijloc şi o sărută din nou.
Lia încearcă să se gândească la un plan nou, să facă cumva sa nu-şi rateze ocazia. Îi vede îndreptându-se spre ieşire. Porneşte şi ea in aceeaşi direţie, calculându-şi ritmul paşilor astfel încât...
- Oh, Doamne! Îmi cer scuze! exclamă ea.
Băutura îi sărise din pahar fix pe cămaşa lui în momentul în care se ciocniseră.
- Îmi pare atââât de rău! Of, Doamne!
Îşi duce mâna cu telefonul la gură, accentuând faptul că fusese cu ochii în el în timp ce mersese.
Prietena baiatului se daduse între timp într-o parte, iar acum se uită foarte urât la Lia.
- Nu-i nimic, spune el strângând din buze.
Îşi duce mâna la cămaşa pătată de parcă tocmai fusese împuşcat, iar acela este sângele, cu un soi de nedumerire uimită. Apoi se uită la ea.
- Se mai întâmplă...
Îi zâmbeşte strâmb. Lia încearcă să-i menţina privirea. Rămân câteva momente uitându-se unul la altul, până când, de pe margine, prietena lui îşi drege vocea.
- Ai măcar nişte şerveţele?
Lia o înjură în cap, fiind bevoită sa rupă contactul vizual cu el.
- Nu, îmi pare rău. Însă, dacă mai aşteptaţi 2 secunde, aduc...
- Nu-i nevoie, i-o taie fata. Am eu. Hai, Maru.
- Şi cămaşa mea?
- Îl sun pe Luca să-ţi aducă una.
- Îmi cer din nou scuze, insistă Lia.
Dar fata îl trage deja afară din cafenea, iar el nu mai apucă să-i arunce o altă privire. În mintea Liei este acum apocalipsa înjurăturilor şi a obscenitaţilor. Rămâne pe loc, privind în gol spre uşă.
- Domnişoară?
Clipeşte rapid şi se întoarce cu un zâmbet şi o privire întrebătoare.
- Am văzut ce s-a întâmplat, spune chelnerul. Îmi pare rău. Doriţi să vă refacem băutura?
- Nu, nu e nevoie. A fost vina mea.
- Dar asta nu contează, insist să vi-o refacem.
Lia nu se lasă rugată de 2 ori.
- Ok, mulţumesc frumos.
- Şi, dacă doriţi să vă arăt unde este baia...?
Lia îşi priveşte mâneca îmbibată în cafea şi cei câţiva stropi de pe bluză.
- Nu-i nevoie, ştiu. Mulţumesc.
CITEȘTI
Poveste cu îngeri
Fantasy"Şi-a tăiat aripile! Pentru ce?! Lacrimile îi curg fierbinţi pe obraji. A fugit de voie bună după promisiuni deşarte. A renunţat la tot ce a avut şi nu mai există nimic ce ar putea recăpăta." Emilia Danciu are tot - frumuseţea, look-ul, carisma, ban...
