Poveste cu îngeri

Capitolul 9 - Paris în zori de zi

Noua melodie a băieților mi se pare că se potrivește super bine cu capitolul. Ce sincronizare bună! Și aceea e o poza cu turnul văzut de pe terasa palatului Chaillot.

Anyway, here we go!

---

- Ei, ăsta e.

Lia trântește geanta pe o canapea și-și învârte ochii prin camera în stil clasic. Maru fluieră ușor.

- Frumos.

Fata își prinde părul în vârful capului și începe să scotocească prin valiza ei.

- Ți-am luat ceva pentru seara asta.

Scoate o pungă H&M și i-o aruncă.

- Tricou și o pereche de pantaloni.

- Mesi, răspunde Maru.

- Camera ta e în stânga. Ai baie proprie. Eu mă duc să mă schimb.

Dă să iasă din cameră.

- Lia? o oprește el.

Se întoarce, cu privirea întrebătoare.

- La noapte...ai sa-mi spui?

Băiatul își frământă degetele. Lia nu intreabă la ce se referă, dar ochii i se înclină, triști.

- Da...Cred că ai dreptul ăsta.

Îl lasă singur. El se întoarce spre fereastra largă și privește Parisul întunecat.

*

Lia lasă apa fierbinte să-i dezmorțească mușchii - o senzație dureroasă și plăcută în același timp. Temătoare, își atinge rănile de pe spate. O ustură, o înțeapă, însă nici nu se compară cu durerea pe care a simțit-o când le-a căpătat. O durere atât fizică, căt și mentală. Repiră greu aerul plin de aburi.

Să îi spună lui Maru? Să-i spună tot? E adevarat că merită măcar o explicație, după ce viața i-a fost dată peste cap și s-a trezit fugar. Însă ea? O s-o urască. Și poate nu ar trebui să o intereseze cum o crede el, însă o face, iar asta o intrigă cel mai tare. Își freacă fața cu mâinile. De ce? Nu are voie să simtă nimic. Nu poate fi subiectivă în această misune. Și-a jurat că nu îi va păsa de el mai mult decât în numele dreptății. Și totuși...Mai devreme, în avion, când a sărutat-o, ea nu s-a retras. L-a lăsat că îi cuprindă fața, să o țină aproape

Își simte inima bubuindu-i în piept cum nu a mai bubuit de mult. Începe să țină la el. La naiba, poate chiar s-a îndrăgostit! Iar acum că recunoaște asta, mai poate oare să-i destăinuie tot? Să-l facă să fugă de ea? Începe să tremure. Dar trebuie să facă. Maru merită adevărul.

Mută robinetul brusc și lasă apa înghețată să o lovească cu putere.

* 

- Ești ok?

Lia se așează pe patul regal, încuviințând și strângâdu-și halatul în jurul corpului supțire. Maru se întinde într-o rână lângă ea, trecându-și o mână prin păr. 

- Cum a fost dușul?

Îi zâmbește timid.

- Plăcut.

Se lasă tăcerea.

- Maru? șoptește Lia.

- Hm?

- O să mă urăști.

Maru își ridică privirea.

- Nu, răspunde într-un sfârșit.