Poveste cu îngeri

Capitolul 7 - Dansând pe sârmă

Hello there! Okok, stiu ca am intarziat suuper mult cu capitolul asta, insa am avut nevoie de inspiratie si nici nu prea am avut timp din cauza scolii :( Daaar, urmatorul l-am scris deja pe jumatate, deci va aparea mai repede :D

In dreapta e Lia in rochia ei de bal si melodia pe care o sa danseze :)

---

Maru ajunge în fața ușii și apasă pe sonerie, uitându-se la ceas. Poate nu ar fi trebuit să se grăbească, acum a ajuns prea devreme. Bate din picior nerăbdător, dar nu îndrăznește să sune din nou. Este convins că Lia a auzit.

Peste câteva momente, fata apare în cadrul ușii cu un halat roșu de mătase pe ea și părul bucle în jurul feței.

- Oh!

Își dă o șuviță după ureche, aparent rușinată.

- Nu credeam că o să ajungi așa repede...

- Scuze. E vina mea, m-am grăbit.

Maru îi zâmbește încurcat.

- Nu-i nimic, râde Lia. Intră.

Îi face loc să treacă, însă atât de puțin încât băiatul nu are de ales decât să se frece ușor de ea. Lia îl conduce in livingul în stil clasic, unde îi face semn să se așeze pe canapeaua căptușită.

- Coniac, whiskey? îl întreabă.

- Whiskey, puțin.

Lia se duce la bar și scoate o sticlă de băutură neîncepută și două pahare, pe care le umple puțin.

- Te las cu tovarășul, îi surâde ea, întinzându-i paharul. Mă duc să ma îmbrac.

Și dispare într-o cameră alăturată, legănându-și corpul în mers, parcă voit. Maru rămânde pe canapea, studiind încăperea. Ceva e ciudat în apartementul acela. Totul este frumos, aranjat cu gust și scump, însă are un aer atât de nepersonal, de trecător. Ca o cameră într-un hotel de lux. Însă în hoteluri nu locuiești, acolo stai doar o perioadă scurtă de timp. Nu e acasă.

El are un acasă. Are o familie și un trecut aici, un loc în care a crescut și cu care se identifică. Lia, în schimb...Nu are pe nimeni și nimic.

Se ridică și se îndreaptă spre ușa pe care a disparut ea mai devreme. Bate ușor.

- Ești decentă?

Nici un răspuns. Apasă pe clanță și crapă puțin ușa. Vede un birou. Gol. O masă mare de lemn stă în mijloc, iar pe un perete se află o bibliotecă goală, doar cu câteva cărți pe un raft. Maru înaintează și se așează pe scaunul din spatele biroului. Ecranul laptopului este întunecat, însă un beculeț clipocește verde, semn că este doar in hibernare. Mișcă mouse-ul, iar imaginea se deschinde pe o pagină de căutare google. "TGV Paris-London". Maru se încruntă și apelează la cunoștințele lui despre Franța. TGV...Train de grande vitesse? De la Paris la Londra? Ce treabă are Lia cu ele în viitorul apropiat?

- Ce faci? 

Lia stă în cadrul ușii, cu mânile strânse la piept și sprâncenele încruntate. Maru sare de pe scaun, vrând să găsească o scuză, însă ochii îi cad pe corpul fetei și mintea i se blochează. Poartă o rochie scurtă din dantelă neagră, iar bluclele îi sunta cum strânse într-un coc lejer. Și, oh Doamne, arată senzațional!

 - Eu...eu...

- Mda, ok, îl întrerupe ea abrupt.

Se întinde și închide clapeta laptopului.