After a long time, capitol nou :D Enjoy :*
---
Lia se trântește obosită pe canapea și privește la dezastrul din jur. Toată dimineața a încercat să se decidă ce să înghesuie în trollerul ei mic, fără să depașeașcă limita de 12 kg. Astea urmau să fie tot ce va putea lua cu ea, înghesuite la bordul avionului. Așa a ajuns să-și împrăștie lucrurile prin tot apartamentul.
Într-un sfârșit, reușește șă-și ia haine pentru o săptămînă și alte lucruri indispensabile și să mai inghesuie câteva mărunțișuri în geanta ei. Restul le îndeasă nepăsătoare într-o valiză imensă, doar să golească apartamentul.
Se oprește în mijlocul livingului și privește încăperea. Nu o să-i fie dor de locul ăsta.
*
Maru stă tolănit pe scaunul lui confortabil de la clasa business. Își pune căștile în urechi, lăsând muzica să urle. Decolaseră de vreo jumătate de oră, iar el simte deja nevoia disperată să coboare. Nu îi plac deloc avioanele, îi dau impresia de neajutorare. Nu are control asupra lucrurilor ce i se pot intâmpla.
O refuză pe stewardesa venită cu mâncare, se ridică și pornește spre baie. Trece pe lângă scunul Liei, ce îl privește printre gene. Aude sunetul unui scaun eliberat de o greutate undeva în spatele lui. Ajunge în fața băii, dar înainte să-și dea seama, cineva îl împinge înăuntru și încuie ușa.
- Nu țipa, îi șoptește o voce cunoscută în ureche.
- Ce naiba...
Se întoarce cu greu în spațiul îngust ca să se trezească lipit de pieptul Liei.
- Nu, Maru, nu m-au înebunit ochii tăi, iar acum mă gândesc serios să te violez.
- Ce păcat, tocmai mă pregăteam să-mi scot tricoul.
Rânjește spre ea.
- Poata altă dată, îi răspunde ea.
Lia încearcă să se retragă puțin ca să-l poată privi în ochi.
- Acum e ceva important.
Maru nu răspunde imediat, doar se uită serios la ea.
- Ce e?
- O să-ți cer să faci ceva ce momentan nu pot să-ți explic. Și am nevoie de tine să ai încredere în mine și să nu pui întrebări. Este foarte important și ține de siguranța ta. Ai încredere în mine, Maru?
El o privește cu atenție. Îi observă ochii imploratori și încordarea corpului. Oare chiar tremură puțin?
- Da. Am încredere în tine, Lia. Nu știu de ce, dar am.
Ea se relaxează.
- Dar despre ce e vorba? continuă Maru.
Lia tresare.
- Eu...
Întoarce capul și examinează reflexia lor în oglinda mică. Îi prinde privirea în sticlă.
- Când ajungem la Paris...trebuie să fugi cu mine.
Inspiră.
- Nu ne vom urca în următorul avion, ci vom ieși din aeroport și ne vom ascunde în oraș. Am totul pregătit, te rog, doar...
Vocea i se supțiază și devine o șoaptă.
- Doar ai încredere în mine.
Ușor, timid, îi prinde mâna și i-o strânge. Maru se uită în jos, la degetele lor încleștate.
- Vei veni cu mine? îl întreabă ea ușor, fără să-l privească.
Maru își retrage mâna dintr-a ei, însă doar ca să o prindă ușor de bărbie și să-i ridice capul spre el.
- Cu tine, Lia...aș merge oriunde.
Și înainte ca ea să poată reacționa, o sărută. Acolo, în baia minusculă a avionului, la mii de kilometrii deasupra pământului. Și simte că nu există un loc mai potrivit să o facă. O prinde de ceafă, simțindu-i părul moale pe piele. Iar când ea, șovăitor, își pune mâinile pe mijlocul lui și îi răspunde la sărut, simte că inima îi explodează. De ce e atât de emoționat? De ce când ea e aproape de el, nu mai poate gândi rațional? Și de ce ar urma-o oriunde în lume, fără să scâncească? De ce are atâta încredere în ea, un înger căzut despre care nu știe nimic?
Lia se îndepărtează brusc.
- Nu trebuia...
Se încruntă.
- Stai pe lângă mine când coborâm. De restul mă ocup eu.
Și iese din baie, fără să mai spună nimic, lăsându-l pe Maru năuc în urma ei.
*
Lia își trage valiza prin tunel. În spatele ei, Maru o urmează ca un cățeluși cuminte. Sunt ultimii din grup. Se oprește și se întoarce spre băiat.
- Stai. Trebuie să câștigăm distanță.
Se uită după grup timp de un minut sau două, pănă ce acesta se pierde în marea de oameni.
- Ok, gata. O luăm pe aici.
Face semn cu mâna spre un culoar.
- Mai trebuie să trecem de vamă, apoi suntem liberi.
- Și valiza mea? întreabă Maru în timp ce așteaptă la coadă.
- N-ai nevoie de ea. Îți cumperi alte lucruri.
Lia nici nu se uită la el în timp ce vorbește pe un ton rece.
- Mă rog, acum e cam târziu. Dormi în chiloți și vedem mâine dacă avem timp să ne oprim într-un magazin înainte să plecăm.
- Să plecăm? întreabă el surprins.
- Da. Cu o escală în Paris, aici se vor gândi prima dată să ne caute când vor realiza că nu am ajuns în State. Așa că plecăm la Londra, apoi mai vedem.
- Ah.
Maru aproape aleargă după ea printr-un nou tunel.
- Dar de ce fugim? Cine ne caută?
- Nu acum.
O doză de enervare i se strecoară în voce, așa că el nu mai insistă.
- O să-ți spun, dar nu acum. Mai târziu.
Strânge din buze. "Cât mai tărziu..."
CITEȘTI
Poveste cu îngeri
Fantasi"Şi-a tăiat aripile! Pentru ce?! Lacrimile îi curg fierbinţi pe obraji. A fugit de voie bună după promisiuni deşarte. A renunţat la tot ce a avut şi nu mai există nimic ce ar putea recăpăta." Emilia Danciu are tot - frumuseţea, look-ul, carisma, ban...
