Era o zi frumoasă,de vară,când soarele fierbinte era deasupra noastră.
Duminica,era un obicei străbun să ne adunăm toată familia,mătuşi,unchi,bunici,verişori,de la cei mai mici la cei mai mari.
Făceam grătare,piept de pui,frigărui,mici,carne de porc,aripioare de toate.
Mama m-a strigat:
-Claire,Claire dute cu Alexis pâna în subsol să aduceţi nişte scaune.
..Offf,Alexis,este verişoara mea ,presupusa,aş fi vrut să nu fie aşa,nu o suport deloc e atât de prefăcută.....
-Alexis haide cu mine pâna în subsol!
-Bineeee ,haide....
.....ea este puţin cam copilăroasă,chiar dacă are 15 ani,ca mine,suntem foarteee diferite.
Venind ea înspre mine,mi-am amintit că trebuie să duc sucurile si mâncarea în subsol,familia mea aduna tot din curte.
De dimineață ne-am bucurat ca era cea mai frumoasă zi din an,dar s-a schimbat atât de brusc,încât,erau nori negri ca cenusa,tunetele se auzeau de la kilometri depărtare,eram ca într-un iad adevărat.
Alexis a fugit la subteranul casei,atunci am mers si eu după ea.
A luat scaunele si mi-a spus:
-Haide să mai stăm putin aici,trebuie să vorbim....
-Bine!
Dintr-o dată s-a auzit un tunet uriaş,şi fulgere stapaneau cerul,pe neaşteptate a început ploaia spumegă,urmată de o tornadă gigantică de nisip distrugînd totul in calea ei.
Speriate,am incercat să fugim in camera mea,dar usile erau blocate.
Ne-am făcut un pat pe care puteam dormi,am asezat niste scaune unul lângă altul,am pus 2 pături pe ele,una mov pufoasa si alta de un roz pal fermecător.
Ne-am asezat pe scaune si ne-am învelit cu o pătura călduroasă..
Dimineata,ne-am trezit si trebuia să mâncăm,aşa că am găsit 2 conserve cu fasole.După ce,ne-am luat portiile de energie de care aveam nevoie ,am încercat să deschidem uşa,atunci Alexis mi-a pus mâna pe umăr si mi-a spus:
-Claire,îmi pare rău să îti spun,si îmi vine si mie foarte greu să cred,dar această tornada a măturat tot,atunci au murit si oameni,poate si familia noastră...
Atunci,eu am lipit-o pe perete si am zis cu lacrimi in ochi:
-Nuu,asta nu s-a întâmplat,întelegi?..nu mai zice asta niciodată!
6 ore ne-am străduit să deschim acea usă maniacă,într-un final am reusit,ne-am bucurat enorm de mult,că am deschis-o cu mult efort,eram sleite de puteri.
Atunci am hotărât că încă o noapte in acea cameră nu era chiar aşa de rea....
M-am trezit noaptea,m-am uitat la Alexis ,m-a mirat foarte tare ce am văzut,niciodată nu am mai văzut-o atât de sensibilă.
Ea plângea în hohote....M-am dus lângă ea si am luat-o in brate si i-am spus că:
-Totul va fi bine,ne avem una pe alta,si mereu voi fi aici pentru tine,nu te voi părăsi niciodată.
Nu a spus nimic,dar am citit in ochii ei frică si tristete...
M-am asezat lângă ea si am dormit acolo.
M-am trezit si am vazut-o cum incearca sa deschida niste conserve cu porumb,era atât de palidă,se simtea atât de rău....
Mi-a spus :
-Claire ,haide să mănânci si după plecăm...
Am mâncat niste boabe de porumb care le-a cumpărat mama cu câteva luni în urmă de la o fermă.
Eu eram îmbrăcată cu pantaloni scurți negri rupţi de la Zara si un tricou cu înflorat si teneşi Converse.
Iar Alexis cu pantaloni scurţi de blugi cu un tricou negru pe care scrie ,,Break the Rules'' si adidasi negri.
Am deschis uşa şi am văzut-o o cu totul alta lume....totul era distrus,sute de kilometri de morti care erau intinsi pe jos,si niste chestii care zburau pe sus ,nu stiam exact ce e.
Era un frig cutremurător,a trebuit să ne intoarcem să luăm două geci lungi pâna la genunchi,ambele negre.
Am iesit afară in ger si mi-am văzut-o casa distrusă,nu mai exista.nimic din ea.
Ne-am hotărât că trebuie să mergem către Los Angeles,iar noi eram in Miami,deci era un drum destul de lung,credeam că Los Angeles fiind un oras mare,ar fi trebuit să existe supravietuitori.
Tatăl meu fiind in F.B.I m-a învătat să trag cu arma si avea câteva arme ascunse prin grădina si in subsol,am luat 4 ,pe care le-am găsit si am plecat.
