I want you for me! [Boyxboy] FINISHED

Chapter 2 - ...and the angels cry!

Chapter 2

...and the angels cry!

Primul curs părea destul de monoton, ținând cont de șirul orelor pe care le observase în orarul cel ținea în mână. Afara vremea începuse să se înnoreze, iar metroul nu se zărea nicăieri; și cu toate acestea,  nu încetase să se uite în repetate rânduri la ceasul de la mână, conștientizând că va întârzia. Avea să asiste la două ore de artă niponă, predată de profesorul Nagamasa, cunoscut în Japonia, pentru orientarea sa artistică, spre “Era Sengoku”; iar fiecare tablou, conceput de el reda scene din diverse lupte, printre care, renumita bătalie de la Nagashino, întruchipându-l pe legendarul Nobunaga Oda, și ambiția sa grotescă.

- Se pare că vom întârzia!, surâse Kira. Deci, îmbrățișându-l pe Mika. Avem  mai mult timp pentru noi!

- Kira, te rog!, îl privii Mika cu aizbergul din privirea sa. Credeam că..., un nod i se proptii în gât. Credeam!, începu să înroșească.

- Așa, îi îngână Kira. Ce credea micul meu iepurași?, sărutându-l pe obraz.

- Huh!, iritat Mika. Nu mai contează,  îndepărtându-l de el. Ție chiar numai la asta îți stă capul azi?, mânios.

- În regulă idiotule!, intrigat Kira. Dacă prea multă dragoste te sufocă, privindu-l cu  o răceală metalică pe Mika. Te voi lăsa în pace pe tot parcursul zile, dar..., făcu o puză arărâd cu degetul spre metrou. Să nu mi te plângi mie după, chiar te voi ignora, belgule!

- Pot trăi cu asta!, păstrându-și calmul Mika; dar se înșelase enorm. Nu putea trăi fără iubirea blondului său, chiar nu putea respira, fiind pentru el un element esenția și era în egală măsură, forța și ancora lui, în această lume confuză. Ști..., își mută privirea asupra unui poster afișat pe un panou, apoi continuă privindu-l în cele din urmă pe Kira. Îmi pare rău, înroșrii. Te iubesc prostule, și nu pot trăii fără tine, nu vreau să trăiesc dacă tu nu mai ești în viața mea; în care totul pare atât de confuz, în care tu ești pilonul care mă ține viu, te vreau pe tine, la dracu chiar te vreau!, strigând fără să-i mai pese de cei din jurul său, care se uitau uimiți la cei doi.   

- Ți-am spus Mika!, râse Kira. Și eu te iubesc , ești totul pentru mine, dar ești tare  enervant, știai?!, făcându-i un semn să se apropie de el, în timp ce brațele lui curprinseseră tupul firav al brunetului ce-l năucise complet. Trebuia să admită, că era ceva, care îl atrăgea la acest ștrengar, dar nu putea găsi un numitor comun, sau poate că se îndrăgostise atât de mult, încât decenise confuz.

- Am o ideie!, zâmbii Mika. Ai încredere în mine!, strângându-l de mână pe iubitul său, fărțându-l să se ridice de pe sacunul pe care ședea.

- Mika?, confuz Kira.

- Haide!, îl susținu Mika. Grabește-te sau vei rămâne în metrou, “baka”!

Rămase tăcut privindu-l pe micul său înger, care reuși să-l suprindă pentru a doua oară în această săptămână. Nu îl auzise niciodată vorbin în japoneză, știind că Mika era venit printr-o bursă de studii din SUA, iar pseudonimul său nu era decât o prescurtare a întregului său nume, care îl vrăjise de la prima lor întâlnire, în care reușise să-i fure primul sărut, ce încă și acum își lăsase aprenta pe buzele lui calde, simțind mereu acea catifelare, acel gus dulceag și amar al ființe,  brunetului de care se atașase în decursul acestor luni.

- Michael!, îl strigă pe numele real. Oprește te rog!, îl privii pe Mika.

- Kira!?, susprins de reacția lui. Ce s-a întâmplat?, îl întrebă Mika, observâd uluit expresia feței iubitului său care nu se mișca din loc, stând precum o stană de piatră. Nu îi folosise niciodată numele real, iar acest lucru însemna fie îl supărase din nou, ori îl șocase cumva.