Privilegiul Iubirii

Cea dintâi ploaie

A doua zi nu se lasă aşteptată şi veni cu paşi repezi.
După şcoală am mers la prietena mea Isra.
-Bună Isra!
-Bună,haide intră,am atâtea să-ți povestesc...a fost foarte frumos aseară,am dansat cu Deniz, am făcut schimb de numere şi cred că o să ieşim la un suc.Toată lumea s-a distrat,mă rog aproape toată lumea,a venit şi un băiat pe care nu l-am mai văzut până acum,dar nu a scos niciun sunet toată seara,era destul de abătut.Zici că era fratele tău.
-Ha ha ha!!foarte amuzant, mă bucur că te-ai distrat şi că ai putut vorbi cu Deniz, dar eu trebuie să mă duc acasă, am foarte mult de învățat.
-Of..tu şi învățatul tău,bine dute,dar mai întâi vreau să mă ajuți cu ceva.
-Sigur,spune.
-Păi..mama nu mă mai lasă singură şi dacă ai veni şi tu cu mine m-ar lăsa, ştii bine că are o părere foarte bună despre tine..te rogg!
-Dar ştii că nu îmi place să ies..
-Pentru mine,te rogg!
-Of...bine, dar îmi rămâi datoare.
-Da,aşa am să rămân.
-Şi când este această petrecere?
-Săptămâna viitoare,vineri.
-Bine,acum eu trebuie să plec acasă,vorbim la telefon,pa!
-Spor la învățat Aylinuş!
Săptămâna a trecut repede, în tot acest timp am fost preocupată de alegerea ținutei, chiar dacă nu vroiam să merg să mă distrez trebuia să arăt bine.
-Aylin eşti gata?
-Isra ai înebunit?mai sunt două ore până când trebuie să vi să mă iei.
-Ştiu prostuțo, dar sunt curioasă cum te-ai îmbrăcat, dacă nu ai vrut să-mi arăți..
-Eşti culmea, ce rost avea?oricum nu mă strofoc să arăt bine.
-Cum spui tu..eu trebuie să mă pregătesc, în două ore sunt la tine.
-Bine, aşa rămâne.
Am răsuflat puternic şi m-am dus să mă pregătesc,odată îmbrăcată am vrut să ies din casă,dar Isra deja
venise, când am deschis uşa Isra mă privea cu nişte ochi mari şi strălucitori..ca şi cum m-ar admira.
-Aylin eşti aşa frumoasă..!
-Isra nu te mai prostii şi haide să mergem odată.
-Bine,dar mai întâi dute şi priveşte-te puțin în oglindă.
-Eşti imposibilă!revin imediat.
M-am dus în baie şi m-am uitat..eu eram oare?Nu,nu se poate, fata aceasta era dulce,rafinată,sensibilă,senzuală si naturală.Într-o rochie roşie mulată pe corp şi cu părul desfăcut..fata era pregătită să păşească mândră în fața întregii lumi, lăsându-le doar mireasma parfumului seducător.
Chiar dacă fluturele nu mai putea zbura..frumusețea acestuia acum părea nemuritoare.
-Haide Aylin,întârziem la petrecere!
-Imediat vin!
Într-o jumătate de oră am ajuns la petrecere,am intrat sfioasă, am stat câteva momente la intrare şi o întreb pe Isra:
-Şi acum ce o să facem toată seara?nu cunosc pe nimeni..
Dar Isra deja plecase de lângă mine,probabil la Deniz...
-Ei..se pare că voi sta singură în această seară.
Toată lumea dansa, atmosfera se încinsese deja pentru unii dintre ei, iar toate cuplurile erau aşa vesele, li se citea iubirea cu uşurință.Ne simțindu-mă în largul meu m-am resemnat, mi-am luat o băutură şi am ieşit pe terasă.Deşi era frig,iar stropii de ploie îmi cădeau ruşinoşi pe față am rămas acolo.Dar se părea că nu eram singură, un băiat stătea retras pe un scaun, cu umerii impunători,dar aplecați şi cu privirea ațintită în pământ..părea aşa singur.
Timid m-am apropiat de el, îmi doream să-i văd fața,să-i cunosc povestea..şi să-mi împărtăşesc la rându-mi durerea.
Ploaia se întețise picăturile erau tot mai rapide, mai violente, simțeam cum se aşezau zglobii pe pielea încinsă.
Cu o voce tremurândă îl întreb:
-Hei!pot sta şi eu aici?
-Sigur!
Totul s-a întunecat,ochii mi s-au înpăienjenit, inima refuza să mai bată..Ca o cretă nesăbuită care scârțâie veselă pe tabla nevinovată..Acel cuvânt îmi răsuna în minte "Sigur";"Sigur"...sigur EL era...Ilan!ființa de care eu m-am îndrăgostit în urmă cu doi ani..de atunci sistola şi diastola nu au mai reprezentat existența mea pe această lume, ci existența lui, el era acolo, dacă el pleca..inima murea..
Văzând ca nu vorbeam şi-a ridicat privirea, atunci întunericul a fost eclipsat de ochii lui care au izbucnit ca o flacără puternică, aceştia mistuind tot...tot corpul care odată i-a aparținut.
Ne mai putând rezista m-am îndepărtat câțiva paşi, deşi ploaia îşi atinsese apogeul eu îmi simțeam pielea arzând, căldura pe care ochii lui o emanau asupra-mi era nestăvilită.Ca un aspru examinator îşi cobora privirea. Mai fuseseră vreodată sânii mei atât de plini şi de grei cum erau acum?mă mai simțisem vreodată atât de dorită?
Mi-aş fi dorit să vină lângă mine, să mă strângă în brațele lui atât de puternice, să nu-mi dea voie să plec..să plec din paradis.Sfârcurile erau atât de tari încât străpungeau cu uşurintă rochia..îmi simțeam membrele prea grele pentru a mă putea mişca, inima a devenit atât de rebelă, de nesăbuită încât mă trimitea la el.Până atunci nicio boală nu fusese atât de dureroasă, de chinuitoare, dar durerea iubirii a devenit incurabilă.
Dar trebuia să fug..dar cum??..cum aş putea pleca din nou de lângă el?
Însă inevitabilul s-a întâmplat,el s-a ridicat şi fix când nu m-am aşteptat m-a prins de mână...mintea implora îndurare,iar inima pedeapsă.Fiecare muşchi din corp se încorda, însă forța lui fizică mi se opunea, dar în acelaşi timp mă ruga să mă opresc..să mă opresc in brațele lui.
Fiecare strop de ploaie încerca să ne aproprie, să ne unească..să ne contopim într-o singură ființă capabilă să atingă iubirea absolută.
Fiecare parte din acel corp era capabil de o tandrețe inimaginabilă...vroia să mă facă a lui..din şi din nou..o eternitate.
Oricât era de tulburător să fiu ținută strâns, am descoperit că era şi mai tulburător să-l privesc, sā-i văd fața irezistibil de atrăgătoare, să-i aud vocea care reuşea să vrăjească şi cel mai hain suflet.
Iar într-o secundă m-am trezit cu buzele lui asupra-mi,fără să pot a mă împotrivi, m-am lăsat pradă lui..cu cât ne sărutam mai aprig cu atât îmi doream mai mult să fiu a lui.Uşor, şi-a retras buzele şi s-a propiat de gâtul împodobil cu minunatele mărgele de apă, respirația lui era atât de caldă încât mărgele se topeau de plăcere în fața lui...iar în cele din urmă mi-a şoptit la ureche cu un glas baritonal:
-Ți-a duci aminte de cea dintâi ploaie?