Privilegiul Iubirii

Un nou început

Un nou început?cuvinte mari pentru ceva aşa fragil.
Dar oare de ce tace?de ce nu-mi spune ce simte, ce vrea, mi-ar mai uşura din povara asta, care îmi întunecă treptat mintea.
-Ilan spune ceva, te rog..îi spun cu o voce stinsă
Cu ochii înlăcrimați mă priveşte plin de speranță, un zâmbet prostesc îi apare, înseninându-i fața de porțelan.
-Aylin ascultă-mă şi nu mă întrerupe.
Acest copil reprezintă rodul iubirii noastre, ai frumoasă, cât şi fragila vârstă de aproape 19ani, eu îmi doresc acest copil, indiferent de ce probleme vom întâmpina pe parcurs.
Dar nu pot lua o decizie pentru amândoi, nu privii acest copil ca pe o piedică, ci ca o binecuvântare, el ne va face viața atât de frumoasă, cât despre cariera ta mult dorită, o vei avea.
Acum prea frumoasa mea iubită, spune-mi vom fi 3 sau 2 ființe pe această bucată de țărână?
-Ilan..îi spun privindu-l şocată.
Oare chiar îşi doreşte acest prunc? Normal că da, acum mingea este aruncată la mine, oare chiar sunt pregătită să-mi întâmpin copilul?
-Aylin spune vrei acest copil?..mă întreabă cu o voce îmbibată în mii de sentimente contradictorii.
-Ilan, nu mă presa...este o decizie importantă..nu ceva atât de..şi mă opresc închizându-mi ochii, în timp ce lacrimile ieşau necontenit de sub grelele pleoape.
-Nu ceva atât de brusc, posibil pe moment...aici nu este vorba de un timp şi aşa impropiu, ci de sentimente, ascultă-ți inima şi atunci vei ştii că nu-i vei putea face vreun rău acestui copil.
-Şi dacă nu sunt pregătită să-l am acum? Îl întreb cu o uşoară tentă de nervozitate.
-Niciodată nu vei putea să fi pregătită, nici tu, nicio femei de pe acest pământ, a fi mamă înseamnă mult mai mult decât poate percepe oricine, ai fi mamă înseamnă a te sacrifica pentru copilul pe care îl ai lângă tine, tu eşti pentru el raza de soare mult dorită, trebuie să-l aperi cum poți mai bine, acestă legătură între copilul tău şi tine este legătă strâns pe vecie.
Indrumându-mi mâinile nesigur spre pântece, am ajuns să-l mângâi protector, ce blasfemii spun?? Nu-i pot face vreun rău acestui copilaş care îşi are lăcaşul în pântecele meu!
Il iubesc! Şi sțiu că şi el mă va iubi necondiționat, poate nu sunt pregătită să-l am, dar chiar el îmi va da puterea necesară să o fac.
-Il vom păstra, îl iubesc!..îi spun acum cu zambetul pe buzele frumos conturate.
-Atunci aşa va fi.. îmi spune melancolic.
Iar acum mă odihneam în brațele puternice, visând la ce va urma.

După ce m-am odihnit puțin acum mă uitam la tavanul imaculat, clipind des şi nesigur, reuşesc să-mi deschid buzele, acestea fiind lipite strâns până acum.
-Ilan..va trebui să-i spun mamei..şi restului de persoane
-Aşa vom face..îmi spune sărutându-mă părinteşte.
-Şi dacă nu vor fi deacord?..îl întreb îngrozită
-Atunci vor rămâne fără prezența noastră în viețile lor. Trebui să te obişnuieşti Aylin, nu toată lumea ne va fi alături în drumul nostru de a ne creea un cămin.
-Ai dreptate..îi spun rāsuflând uşurată
După o tăcere apăsătoare, l-am întrebat melancolic.
-Ilan...mă vei iubii la fel?
-Nu Aylin, nu la fel, mai mult,mai doritor, mai posesiv, mai tandru, mai îndrăgostit decât am fost până acum, deoarece ştiu faptul că tu deții toată fericire la care eu tânjesc, alături de tine şi de acest minunat copil, voi fi cel mai fericit om.
M-am limitat în nu a mai spune nimic, doar am zâmbit împlinită, aşadar în cele din urmă fericirea era pe cale să intre cu adevărat în viețile noastre.
Noapte trecu cât ai clipi, acum o nouă zi se aşternea în fața mea.
Cu mâinile victorioase pe pântec zâmbeam neîncetat şi cu o voce dulce îi şoptesc:
-Alături de tine micuțule voi fi în stare să fac orice pentru ca familia noastră să existe.
Ilan mă privea vrăjit, îi puneam simții împlinirea din ochii negri, cu minunata față de porțelan va vestii motivul fericiri lui epice.
-Aşă că vei continua în a fi şcolăriță? Mă întreba destul de dulce.
-Normal, mai am doar 3 luni, până atunci nu mi se va observa aproape deloc burtica.
-Deci să înțeleg că nu vei spune nimănui?
-O..ba da, mamei şi Isrei, nu aş vrea ca nimeni să mă ironizeze.
-Te înțeleg, cât în ce mă priveşte eu voi spune doar părinților mei.
-Bine, atunci ne vedem după ore, am poftă de ceva dulce, îi spun chicotind
-Orice pentru prințesele mele!
-Prințesele? Ştii cumva dacă e fată, îi întreb râzând copilăros.
-Nu ştiu sigur, dar aşa sper îmi doresc o fetiță la fel de fermecătoare ca şi mama ei, vreau să moştenească cei mai bun de la amândoi.
-Oo..iubitule eşti aşa de scump uneori, uite m-am moleşit deja.
-Şi eu te iubesc, îmi spune cu zâmbetul pe acele buze delicioase.
-Şi eu..îi şoptesc
El era responsabilul acestei bucurii nemărginite.
Cu o stare de spirit radiantă am plecat spre liceu, nu-mi pasă de părerea lumii, darul ce-l port mă face să mă simt invincibilă.
În fața clădirii Isra mă aştepta voioasă.
-Bună Isra!îi spun radiind
-Bună şi ție, dar se pare că-i deja bună
-Ei..ce pot spune minunile vieții
-Am înțeles, îmi răspunde cu subînțeles.
-Deci ce vroiam să-mi spui?
-Păi în sfârşit sunt împreună cu Deniz!
-Mă bucur nespus pentru tine dragă prietenă.
-Dar tu? Ce-i cu fericirea asta măreață.
-Păi ia un loc pe bancă şi îți voi povesti.
-Atunci sunt numai ochi şi urechi! Îmi spune în timp ce mă îmbrățişa pătimaş.
-Uite Isra eşti singura mea prietenă îți voi povesti totul şi sper ca la finalul poveştii îmi vei spune dacă vei fi alături de mine.
Cu o voce destul de fragilă i-am povestit tot ce mi s-a întâmplat.
-Isra..acum spune-mi ai de gând să continui această prietenie cu o fată...ca mine?
-Absolut! Ai dat dovadă de multă maturitate, pe care mulți ar fi trebuit să o aive, acest copil te va face fericită, sunt sigură şi cariera mai poate aştepta puțin, însă un copil ce vine pe lume nu!
-Of Isra..tu mereu m-ai înțeles!
-Normal, tocmai deaceea îți voi fi mereu prietenă. Acum haide la ore deja am întârziat puțin.
După ce mi-am petrecut minunat aceste ore la şcoală, acum mă îndreptam spre ieşire din clădire, însă cu o forță feroce cineva m-a făcut să mă dezechilibrez şi să cad necontenit pe durile trepte.
Nu am putut percepe prea multe, cât ai bate din palme acum zăceam inconştientă.