Seara blanda de toamna. Culorile asfintitului , strecurate printre perdelele livingului,aprindeau focuri fantastice pe peretele din fata ferestrei.
Kate isi priveste cu placere musafirul, nu poate sa nu recunoasca si chiar lasa sa-i scape un oftat usor, ca este un barbat aratos, cu buzele pline si rotunjite lung, cu fruntea inalta si ochii patrunzatori sub sprancenele bine conturate, cu pometii taiati in linii bruste, dar placut rotunjite, cu parul des usor incaruntit la tample, tuns tinereste scurt. Iar aerul acela usor ironic, usor intransigent i se asorteaza de minune cu zambetul doar pe jumatate zambet-stiutor-de-multe. E absolut delicios, iar ea simte o gheara mica si ascutita, cum racaie nerabdatoare in capul pieptului, grabindu-i pulsul si apasandu-i dureros in tample.
Se vedeau pentru prima oara, dar timp de cateva luni, isi scrisesera de nenumarate ori mesaje si vorbisera pe Skype...Kate gasise de multe ori sprijin in cuvintele lui intelepte, asezate si mature. Ei ii placuse vigoarea frazelor lui, forta subtila care emana din ele, umbra de tristete asezata in cuvinte , iar el se lasase ademenit de exprimarea ei volubila, transparenta, de felul inedit in care alatura cuvintele, lasandu-l uneori minute in sir cu obsesiva impresie ca n-a inteles chiar tot ce voia sa-i spuna.
Mai intai se placusera de parca se vedeau in cuvintele celuilalt ca in niste oglinzi, vorbisera cate in luna si-n stele, isi facusera confidente, se plansesera de sefi, de serviciu, de dureri, de necazuri... apoi, nici unul nu stia cand, cum si de ce, incepusera sa-si spuna mici fraze dragute, la despartire, tot mai des le scapau cuvinte doldora de tandrete prost ascunsa, pana ce decretasera , de comun acord, ca ceea ce simteau ar putea fi...dragoste.
Si iata-l acum , in casa ei , asezat pe canapeaua ei, band cafea din canile ei, lasandu-se privit, cu jumatatea lui de zambet, care o zapacea si o starnea in acelasi timp ! Era asa cum si-l inchipuise, cum il dorise, si inima ei o lua razna la fiecare gest pe care si-l imaginase si acum il regasea viu si personal,dar atat de cunoscut de parca ea i-l sadise in minte... Si totusi...
Si totusi el n-o privea , adica o privise la inceput, cand ii batuse la usa, cu buchetul acela de trandafiri galbeni si i se prezentase zambind, dar n-o mai privea. Nu acum.
Kate isi imaginase cu totul altfel intalnirea lor. Prima lor intalnire. Il simtise, cand isi vorbeau doar, fara sa se vada, mai plin de entuziasm, mai direct si , de ce sa n-o spuna , mai plin de ardoare indrazneata in gesturi si-n vorbe. E adevarat ca amandoi isi recunoscusera preferinta pentru purtarile si intorsaturile de fraza " de moda veche", iar ea nu si l-ar fi inchipuit, sub nici o forma, sarind pe ea si inghesuind-o in primul colt intalnit in cale...Dar aceasta raceala evidenta o incremenise si pe ea. Imbratisarea din pragul usii, scurta si retinuta , culminase cu un sarut cast pe obrazul oferit aproape camaradereste...
Epuizasera destul de repede subiectele de discutie si acum tacerea ii acoperise cu un fel de ceata incolora, grea si densa , care le apasa umerii,pleoapele, crestetul...
Kate si-ar fi dorit o explicatie, dar se surprinse uimita ca nu ar fi avut ce-i reprosa, ea nu-i ceruse nimic, el nu-i promisese nimic...un nimic ingrozitor de palpabil, in momentul acela.
Plecase scurt, fara vreun preambul, doar cu cateva vorbe extrem de politicoase, zambindu-si jumatatea de zambet, corect si ...indiferent...Asta o amutise ,ramasa in pragul usii, dezolata ca o gara mica si neinsemnata, fara calatori, fara lumini si chiar fara impegat...
Putea intelege multe, isi deschidea mintea pentru cele mai ciudate si mai ridicole teorii, dar acum, asezata pe marginea fotoliului, cu palmele lipite de genunchii ce-i tremurau, cu privirea in gol, parea statuia vie a unei nedumeriri : De ce a venit ?
