Cala19ani

Ghost of the past

M-am trezit dimineață și mi-am luat telefonul să văd cât e ceasul. Ed dormea adânc, expresia pe care o avea era exact ca a unui copil inocent. Îl priveam și mă gândeam cât de mult mi-aș dori ca el să fie sufletul meu pereche, niciodată nu am mai avut feelingul ăsta în legătură cu cineva. Am mai plăcut câteva persoane până acum, însă niciuna nu m-a făcut să îmi doresc atât de mult să o păstrez în preajma mea cât mai mult timp. Mi-a venit în minte faptul că înainte să adormim mi-a spus că mă iubește pentru prima oară. A fost un moment de-a dreptul special să aud asta de la omul pe care îl ador...

A urmat o perioadă frumoasă din viața mea, o perioadă în care m-am simțit fericită alături de omul pe care îl iubeam mai mult decât pe mine. Nu ne vedeam atât de des pe cât ne-am fi dorit, fiind ocupați amândoi. Eu mă ocupam, pe atunci, cu organizarea evenimentului de lansare a revistei la care lucrasem și de care eram foarte mândră, iar el tocmai își descoperise pasiunea pentru politică și lucra la o campanie. De cele mai multe ori ne vedeam seara și cu toate că amândoi eram obosiți, ne bucuram din plin de momentele acelea de liniște petrecute împreună. Eram împliniți pe toate planurile și asta se putea observa pe fețele noastre atunci când ne țineam de mâna după o zi plină și grea.

Într-o seară, în timp ce vedeam un film, Ed m-a strâns în brațe tare, atât de tare încât mi-au trosnit oasele.

R: Ce faci, iubitule? Vrei să mă omori?

E: Nu, iubito. Doar că m-am gândit cât de norocoși suntem că ne avem unul pe altul. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi să te pierd din nou... Știi că m-ai întrebat acum ceva vreme dacă cred în suflete pereche?

R: Da, tu mi-ai răspuns că nu știi, iar eu nu am mai insistat.

E: Îmi amintesc, ideea e că...Ei bine, de când ne-am împăcat am început să cred. Nu am vrut să o spun pentru că am crezut că efectiv eu nu sunt făcut să cred în așa ceva. Știi bine că atunci când ne-am întâlnit pentru prima dată ți-am spus că sunt genul afemeiat și atunci chiar vorbeam serios. Nu mă vedeam legat lângă o femeie, mă vedeam doar distrându-mă și având ceea ce îmi doresc, câștigând bani și bucurându-mă de tinerețe.

R: E normal, aproape toți tipii de vârsta ta vor asta, chiar și femeile. Crezi că eu nu vreau să am ce îmi doresc?

E: Știu iubito...doar că vezi tu, simt că încep să mă schimb. După ce ne-am despărțit eram sigur că o să revin la viața nebună de până atunci și o să te uit. Mă mințeam spunându-mi că într-o zi o să fii cu un bărbat care o să te merite, iar eu voi fi fericit că te-am lăsat liberă. Dar, adevărul e că dacă asta s-ar fi întâmplat nu aș fi putut să mă iert vreodată pentru că te-am lăsat să pleci.

R:... nu aș fi putut să fiu fericită cu altcineva până când nu aș fi fost sigură că sentimentele pentru tine s-au dus.

E: Chiar cred că ești sufletul meu pereche, știu că sună prea mult, dar am vrut să o spun. Te iubesc mult, Rox și de fiecare dată când mă gândesc că am vrut să te las să pleci din viața mea mă întreb cât de prost am putut să fiu.

R: Oh, și eu te iubesc și mă bucur că nu am renunțat unul la altul. Cât despre suflete pereche, nu știu ce să zic. Până acum ceva timp, mi se părea doar un concept pentru filmele siropoase.Dar acum...am început să mă îndoiesc că sufletele pereche se rezumă doar la asta. Adică...am trecut prin atâtea și de fiecare dată ne-am întors unul la celălalt ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Dacă suntem făcuți să fim împreună, nu știu, însă știu cu certitudine că ceea ce avem noi este special.

Eram atât de fericită că îmi spusese asta, încât îmi venea să plâng de fericire. Dacă până atunci mă tot îndoiam de sentimentele pe care le are pentru mine, în seara aceea am văzut în ochii lui o strălucire în timp ce îmi vorbea. Atunci am știut că nu minte, pentru că oricât de mult ne-am pricepe să mințim, ochii mereu spun adevărul. Ne-am sărutat și m-am ghemuit la pieptul lui adormind.