Păpuşarul ( noua variantă pentru "The Monsters from my head" )

Petale de sânge (continuare)

    Privea  în jos încercând să estimeze distanţa dintre  fereastra  dormitorului situat   în catul superior al casei  şi peticul de ciment  de la bază.  O aterizare greşită l-ar fi costat  cu siguranţă  oasele zdrobite şi imobilizarea la pat pentru câteva săptămâni. Nu prea se putea lăuda cu  incredibilele sale calităţi sportive, era mai mult tipul de băiat timid ce preferă să  se lase pierdut în visare urmărind stolul unor păsări pe cer decât să  îşi  întărească musculatura pe terenul de fotbal.

- Mon petit? se auzi vocea slabă a femeii. Așează-te lângă mine, te rog..

    Ascultător se îndreptă  înspre patul acesteia. Se așeză cu grijă pe margine, ca mai apoi să se întindă fericit lângă ea.  Închise ochii, dezmierdat de trecerea ușoară a mâinii  delicate prin părul său.

- Mamă..de ce  trebuie să fie totul atât de complicat  în viață?

- Ce vrei să spui?

    Oftă ușor și se ghemui mai aproape de ea. Mai bine ar fi să tacă. Nu ajuta cu nimic să o necăjească și pe ea cu  întrebările  sale  idioate.  Mângâiat de sărutările ei  duioase,  îi  permise  sufletului să își reverse  jelania prin suspine domoale și  lacrimi calde  pierdute în căușul  palmelor femeii. Pierdută și ea   în propria durere,    uită o clipă de  cel care aștepta de la consolare și  începând să  își atingă fața,  brațele începu să se tânguiască:

"Cât de greoi se mişcă drumeţul cu aripe!
Frumos cândva, acuma ce slut e şi plăpând
Unu-i loveşte pliscul cu gâtul unei pipe
Şi altul fără milă îl strâmbă şchiopătând."

      Cât de mult  iubea  momentele  în care ea îi citea din cartea zdrențuită cu poeziile lui Baudelaire, și  de câte ori  o auzise recitând din''Albatrosul'' ! Dar  niciodată nu simțise revolta, scârba scrâșnind vicleană printre dinți,  biciuind aerul. Ce se  întâmpla  cu ea?  De ce nu se  puteau bucura  împreună de acest moment  în care erau doar ei? Se  ridică  încet,  încercând să   găsească  un răspuns pentru brusca ei schimbare. Felul  în care  aceasta privea fix   către perete, ca şi cum ar fi  faţă în faţă cu cel mai mare duşman de moarte, felul  în care  ameninţa fiinţa aceea imaginară cu degetul...  Cine era străina cu minţile rătăcite, ce făcuse cu blânda lui mamă? De ce îi făcea asta?  Oare nu realiza cât de mic  şi de pustiit  îl făcea să se simtă acum?

- Qu' ai je fait de mal? Dites- moi! Ah, non?  

    Continua să o urmărească împietrit, cutremurat de ideea că  şi alţii ar putea-o auzi.  Femeia se ridicase acum din pat şi   începuse să se plimbe prin cameră cu paşi mari, hotărâţi. Se  opri apoi subit, începu să îşi frece tâmplele, ca şi cum  încerca să elucideze ceva complicat. Câteva  minute mai târziu, istovită se  lăsă în genunchi,  începu să  plângă mocnit, apoi dintr-o dată urlă:

- De la tombe  je danserai quand tu Cain ..

  Cu acelaşi urlet îi răspundea şi copilul disperat de a se simţi abandonat ca   o    pradă  uşoară  dar urletul său era unul  mut,  înecat de valurile  temerii  de a se manifesta. Se ridică şi el   de pe pat şi împleticindu-se se apropie de fereastră. O deschise larg şi trase aer cu nesaţ. Poate că dacă refuza să privească şi să asculte.. poate că atunci cortina se va lăsa şi actul acestei piese drăceşti va lua sfârşit.

    Nu îşi putea permite să se lase şi  el purtat de nebunie. Nu  într- o  familie ca aceasta, unde   noţiunea de    compasiune nu există. Învăţătura de bază era că cel slab trebuie nimicit, doar cei puternici au dreptul să trăiască. Biată mamă! Ar trebui să    îi vorbească, să nu o lase aşa. Doar  un moment să treacă ameţeala  asta ciudată. Şi chiar atunci când  credea...O nouă durere  îl învălui.   Călcat, zdrobit, măcinat...De unde provine această  umezeală?..Nici asta nu mai contează. Tot ce trebuia să facă era să se elibereze, să  plutească. . Închise ochii şi zâmbi împăcat. Poate că nu o mai auzea pe ea.. poate că ea chiar   îşi executase deja ieşirea din scenă, în schimb..Cerul deasupra era minunat. Cum de nu realizase până acum ce frumos se putea vedea cerul  şi din casă? Ce mai conta de fapt? Raze   firave  i se aştern pe faţă, le simte căldura   molatică pe  frunte, pe obraji. Apoi din nou senzaţia de eliberare,  de plutire, din care se simţi azvârlit  cu brutalitate  înapoi  în corpul şubred  şi obosit de glasuri mânioase de fiare.