La câteva zile după tragedia din Glens Falls, New York, ziarele încă comentau despre tragedia ce destrămase întreaga familie Adams.
Întreaga comunitate a fost zguduită de cumplita crimă din GlensFalls,Murray Street, 54. În după amiaza zilei de 15 martie un apel anonim a alertat Poliția , care a răspuns prompt și s-a deplasat la reședința familiei Adams. La descindere s-au descoperit corpurile neînsuflețite ale soților Douglas și Jeniffer Adams, în vârstă de 50 de ani, respectiv 36. Conform raportului oferit de comisarul șef Mark Wolgand este vorba de o crimă urmată de sinucidere. Soțul era cunoscut de vecini și de forțele de ordine ca fiind o fire violentă, cu numeroase antecedente penale. Au existat mai multe reclamații pentru agresiune domestică depuse de doamna Adams, soțul fiind arestat pentru scurte perioade de timp. Din nefericire, în ziua fatală de 15 martie situația a scăpat de sub control, aceasta fiind ucisă cu bestialitate cu o pușcă de vânătoare. Frica de răspundere sau regretele tardive l-au îndemnat pe Douglas Adams să recurgă la sinucidere, folosind aceeași armă. Drama continuă cu dispariția celor doi fii: Aron William în vârstă de 16 ani și a lui Jefferson Daniel, 12 ani. Cei ce pot oferi informații suplimentare despre cei sunt rugați să contacteze poliția locală sau să sune la următorul număr de telefon.
În barul pe care obișnuia să îl frecventeze Douglas , Kovat asculta atent comentariile făcute de ceilalți asupra subiectului. Deghizat cu mare atenție, se întorsese în oraș asemeni ucigașului la locul crimei. Îmbrăcat cât mai zdrențăros, cu părul cărunt căzându-i în valuri, barba încâlcită și mâinile murdare acoperite parțial de mănuși părea un biet cerșetor ce se bucura de cafeaua caldă și de omleta din care lua cu venerație.
- Oriunde ar fi cei doi băieți tot le e mai bine decât în preajma degeneratului, comentă un tip slăbuț, pe care Kovat îl recunoscu ca fiind Marwel Stone.
- Probabil că dacă nu ar fi avut inspirația de a fi fugit la timp ar fi urmat drumul bietei Jennifer. Am auzit vorbindu-se că au fost zăriți în camioneta lui Douglas.
- Dar unde crezi că au putut dispărea? Poliția îi caută încă și nici o pistă, parcă i-ar fi înghițit pământul.
- Se ascund, e normal, tu ce ai fi făcut? Ei nu au de unde să știe că nenorocitul e mort, sau și mai rău poate se tem să nu fie ei suspectați.
Dacă cineva ar fi privit cu atenție în acel minut bătrânul cerșetor ar fi văzut zâmbetul crud ce îi făcea fața ridată să capete o expresie fioroasă. Fără să mai piardă vremea acesta plăti consumația, lăsând pe masă o bancnotă atât de murdară și boțită și plecă.
Odată ieșit din bar, căută un telefon public și formă cu degete tremurânde numărul de telefon indicat în ziar. Avu grijă să declare și el cum că i-ar fi văzut pe cei doi fugari, ba chiar mai mult ar fi auzit o frântură de conversație în care era menționat orașul Hudson Falls. Totul decursese satisfăcător până acum, dar totuși se simțea derutat în privința planului îndepărtat pentru cei doi băieți. Provizoriu îi sechestrase la una din fermele sale păziți de omul său de bază. Asta însemna că avea destul timp să hoinărească prin oraș, să își ia o pauză bine meritată la clubul lui Eugene.
****
În podul vechi plin până la refuz cu mobile vechi, Aron și Jeff încercau să-și găsească un loc confortabil să se întindă. Nu reușeau să își aducă aminte cum ajunseseră aici sau de cât timp, dar pentru moment toate astea puteau găsi răspuns mai târziu atâta timp cât reușeau să se odihnească.
- Aron, ce facem acum?
- Așteptăm, prostuțule. Ne refacem puterile sau te crezi capabil de o evadare ca la carte în halul în care ești?
- Cum adică să așteptăm? Tu chiar vrei să aștepți să vină și să te omoare? Hai să vedem dacă putem sparge ușa cu ceva.
În loc să răspundă, Aron se mulțumi să îi zâmbească îngăduitor. Și el își dorea libertatea mai mult decât orice altceva pe lume, dar instinctul îi spunea să aștepte decât să riște prostește. Nu credea că în uciderea lor consta planul dihorului, dacă asta ar fi vrut nu mai erau în viață de mult. Ce anume voia de la ei vor afla și atunci vor putea lua deciziile corecte.
- Ce se întâmplă cu tine? Unde este Aron cel neînfricat pe care îl cunosc eu? Nu acesta ești tu! replică Jeff înfuriat și începu să plângă.
- Calmează-te, micuțule! Îți promit că vom găsi o cale, dar pentru asta vom aștepta, bine?
- Să așteptăm ce? Nu gândești limpede. Acum este șansa noastră! spuse Jeff și începu să izbească ușa solidă cu un scaun.
Brațele îi fură acoperite imediat de cele ale lui Aron, care cu gesturi ferme îi forță să se așeze lângă el. Îl legănă ușor așteptând răbdător să i se potolească plânsul. La rândul lui, Jeff își încolăci brațele în jurul lui Aron și se ghemui cât mai aproape, mulțumit să nu fie nevoit să împartă singur acest iad, să aibă un sprijin.
- Ia-mă de aici, te implor! Nu îmi pasă dacă murim încercând, dar te implor nu mă lăsa să dau ochii cu diavolul care ne-a ucis părinții. Atâta timp cât va fi în fața mea voi trăi din nou și din momentul acela.
- Fă-ți din frică cel mai aprins curaj, fă-ți din ură răbdarea ce îți va aduce triumful! șopti atât de încet Aron, încât Jeff nu știa sigur dacă îl auzise vorbind sau doar i se păruse.
- Ce vrei să spui?
- Vreau să spun că faci din țânțar armăsar, prostuțule. Plângi moartea celui care nu a știut altceva decât să te umilească, să te lovească? Plângi moartea unui monstru? Cât despre mama, era prea târziu pentru ea. Nu a vrut ca tu să știi, dar adevărul este că era grav bolnavă..
- Taci! Taci! strigă Jeff către fratele său acoperindu-și urechile.
-Atunci ai face bine să faci și tu la fel, să încetezi să îți mai plângi de milă. Ai fost salvat, deschide-ți ochii odată!
Cu chipul livid, cu ochii măriți de groază Jeff privea la Aron ca la o stafie întoarsă din străfundul mormântului rece. Nu reușea să înțeleagă ce îl determină pe acesta să se comporte atât de straniu, să treacă de la calm la furie, de la compasiune la o inimă de gheață. În schimb Aron știa prea bine. Văzuse umbra ce împiedica acum lumina să se mai strecoare pe sub ușă.
Un zgomot puternic le atrase atenția celor doi frați. Un val de aer proaspăt și de lumină invadă podul îngust și întunecat odată cu apariția lui Kovat. Paralizat de frică, Jeff strânse mâna lui Aron. Uită pe moment de nedumeririle sale și ceru în gând ajutorul acestuia.
- Ce primire monumentală! Zici că a venit stafia lui Hamlet nu umila mea persoană. Hei, te simți bine, puștiule? Ți-ai uitat replicile de actor de mâna a doua maestre? Gata, nu m vrei să îmi mai frângi această inimă de piatră cu înălţătoarele tale sentimente ? Păcat, începuse să îmi placă linguşeala ta. Dar acum să fim serioşi şi să îţi spun ce notă îţi dau. Cinci pentru încurajare, ieri erai încă un puşti ca oricare altul, care credea că lumea i se aşterne la picioare, astăzi ai făcut primul tău pas în lunga și întortocheata ta cale pentru a deveni Păpușarul atotputernic.
CITEȘTI
Păpuşarul ( noua variantă pentru "The Monsters from my head" )
Bí ẩn / Giật gân- Dansezi cu diavolul sau îi implori mila? - Cu alte cuvinte chiar te consideri nevinovat? - Depinde cum privești lucrurile..dar cel mai mult mă consider un învingător. Nu uita că sunt cel care are puterea să se joace cu mintea ta și nu invers...
