În mâinile noului tartor pușca se dovedea și un bici cumplit. Loviturile repetate date lui Aron îl făcură pe acesta să-și piardă cunoștința. Paralizat de groază Jeff se ruga pentru deznodământ. Nu putea înțelege ce se întâmplă cu adevărat, dar simțea că Moartea este aproape și o preferă în locul acestui coșmar în care se simțea înlănțuit. Nu îl cunoștea bine pe acest nebun ce adusese infernul după el. Pentru el, Kovat era doar o prezență nesuferită ce trebuia să o suporte în casă odată la câteva săptămâni când le vizita tatăl. Instinctul îi spunea că oricât de rău ar fi putut Adams, amicul său i-ar fi putut da lecții la acest capitol, dar nu la acest nivel. Să ceri unui copil să înțeleagă cât de puțin valorează viața unui om pentru semenul său era prea greu de crezut.Să îi ceri să înțeleagă că acesta se lăsa ghidat după cele mai josnice principii îl ghidează, că totul se rezumă la utilitate, profit_ caz în care te păstrează... iar dacă nu.. mai bine pe asta să nu o afli niciodată.
La doar doisprezece ani încă mai credea în puterea binelui, încă visa la o lume perfectă, încă spera că Răul își are limite bine definite ce nu pot să străpungă viața sa mărginită și abrutizată. În lumea sa toate acestea nu existau.. NU ȘI NU. Nu Aron zace acum în brațele sale, cu fața tumefiată, nu mama lor își doarme somnul de veci la spatele lor, nici măcar brutalul lor tată nu se grăbește acum să se lase condus prin Infern de Cerber. Și totuși suflet inocent, lumea ta perfectă nu există, este de ajuns un singur nebun să treacă peste ea zdrobind-o cu zâmbetul cel mai suav pe buze. Uită-te adânc în ochii lui și cel mai întunecat suflet ți se va oglindi în el. Înfruntă-i gheața ochilor de smoală și spune-i că tu vei birui. Dar până atunci..Lasă-ți mintea să învețe ce înseamnă cu adevărat să nu exiști, ci să fii doar captiv în lumea cu care împărtășești doar învelișul de carne și oase. Nu trebuie să trăiești viața plină de păcate și abia după moarte să simți văpaia iadului mușcându-ți fiecare parte. Iadul este chiar lângă tine, apare de nicăieri, fără nici o apostrofare, fără loc de revendicare. Acum poți doar să te întrebi cum vei reuși să pășești în această vale întunecată și rece a durerii, să găsești aceea cale spre lumină, spre viață. Fi- vei tu arhanghelul ce vei ridica sabia asupra Răului? Fi-vei tu sărmanul ce va cerși și plânge în tăcere să fie iertat? Ori ucenicul ce va gusta pocalul cu otravă, iar ochii plecați cu adorație vor învăța să urmeze calea celor trimiși în bezna agonizantă? Scris îți este ție poate să fii nebunul ce caută alinare în uitare? Biet înger cu aripile rănite, zăbovește doar cât să privești înaintea ta cu atenție, iar apoi învață să renaști, să zbori departe.
****
Kovat se sprijini obosit de pervaz. Își șterse fruntea lucioasă de la picăturile de sudoare și aruncă o privire plictisită familiei ce o distrusese. Odată extazul adus de satisfacția gloriei terminat, se simțea din nou gol , fără nici un rost, fără nici o fărâmă de viață. Începea să îi pară rău că terminase atât de repede cu prostul de Adams. Era adevărat că partenerul său de afaceri devenise o durere de cap și mai repede sau mai târziu ar fi scăpat de el, dar nu așa, nu atât de prostește. Ar fi avut nevoie de el în viaţă, să îl jecmănească aşa cum merita, să îl facă să cerşească îndurare zile şi zile întregi. În loc să își rezolve problema reușise doar să o adâncească și mai tare. înfuriat lovi cu toată puterea în trupul nemișcat. La ce folos însă? Cui i-ar păsa că a fost legitimă apărare? Cam greu de dovedit când el era intrusul în aceea casă. Și moartea zdrenței de muiere pe umerii cui ar fi căzut? Cine ar fi crezut-o vreodată în stare să sară la atac? Adevărul e că datorită apariției ei neașteptate învinsese. Momentul de confuzie creat i-a adus avantajul necesar, altfel.. La început crezuse că Adams doar face pe grozavul când striga că îl împușcă. Și uite că nemernicul chiar era hotărât să îl omoare. Primul glonț ratat, apoi momentele de groază în care acesta se apropia.. apariția nebunei urlând de-a dreptul ceva despre dreptate și... Gheața ce se așternuse în carne în momentul când acesta îl privea în ochi fără nici cea mai mică urmă de remușcare, cu degetul pregătit pe trăgaci, cu pușca împungându-l în stomac. Saltul ei, acel salt neașteptat înspre Adams, îndârjirea cu care încercase să prindă capătul nenorocitei de armă și să îl lovească. Tot ce făcuse el era să aștepte înmărmurit să simtă cum viața îi este curmată. A fost nevoie de cea de pe urmă zdreanță, nenorocita care nu știa decât să tremure și să își aplece capul supusă pentru a-l determina pe el să încerce să acționeze. Și pentru asta o ura! Nimic nu l-ar fi putut vreodată să îl facă să se simtă recunoscător pentru că îl salvase. Nimic! Nimic nu putea egala sentimentul de nevolnicie cu care ea îl împovărase. Nimic! Și pentru asta o făcuse să plătească. Îi luase viața încet, fără grabă, desfătându-se de fiecare zvâcnire a trupului pentru viață. Își menținuse mâinile încleștate peste gâtul acela subțire și urmărise fascinat cum ochii îi devin sterpi, semn că sufletul plecase. Abia într-un târziu se ridicase amorțit și încă spumegând de furie. Cu bocancul apăsând printre coastele proeminente o scuipase în față și se pregătea să plece împăcat când văzu puiul de năpârcă. Odraslă demnă de Adams, Aron îl privea cu o seninătate, care îi testase la maxim puterea de stăpânire. Nici nu clipise atunci când fusese descoperit spurcăciunea! Nici măcar o lacrimă amărâtă, nici măcar un semn că vrea să o ia la fugă, că cere îndurare! Numai faptul că și-l amintea acum cum stătea acolo cu pasivitatea aia parșivă și îi venea să sară la el chiar acum să îi strivească capul de toți pereții. Puiul de viperă îndrăznise să îl sfideze, încercase să îl provoace, dar nu! De data asta rațiunea fusese mai puternică. Sau mai aproape de adevăr: spiritul practic. Îi porunci lighioanei cu sânge rece să tragă cele două mortăciuni până în dormitor. Și fiecare opintire a băiatului, fiecare pată în plus de sânge cu care își încărca hainele îl satisfăceau. Făcuse asta să îi îngenuncheze stăpânirea aia de sine care avea asupra lui efectul unor cuie scrijelind în carne. Iar apoi... un moment de neatenție și se și evaporase împielițatul! Astfel dăduse și peste leșinătura de pipernicit. După ce îi trase acestuia câteva picioare și nu văzuse nici o reacție crezuse că poate îi făcuse măcar acesta favorul să crape dracului de voie bună! Apoi se întorsese în casă să prindă viermele de Aron, care se pare că era în apropiere și să... Trase aer adânc în piept înainte să continue să deruleze în gând șirul evenimentelor. Viermele pământului, năpârca ordinară făcuse cumva și aruncase cu ceva în cap la el de l-a făcut să doarmă la comandă cine știe cât! Asta ca să culeagă de pe jos odrasla cea mică a lui Adams și să îl ascundă probabil. Întrebarea rămânea de ce reveniseră totuși? Cu siguranță preferau să șutească banii mojicului înainte să dea alarma. Ei bine, ar fi cazul ca unul din ei să înceapă să ciripească. Dar.. mama ei de viață! În scurt timp ajungea la el acasă altă lighioană, așa că trebuia să se grăbească.
CITEȘTI
Păpuşarul ( noua variantă pentru "The Monsters from my head" )
Misterio / Suspenso- Dansezi cu diavolul sau îi implori mila? - Cu alte cuvinte chiar te consideri nevinovat? - Depinde cum privești lucrurile..dar cel mai mult mă consider un învingător. Nu uita că sunt cel care are puterea să se joace cu mintea ta și nu invers...
