Păpuşarul ( noua variantă pentru "The Monsters from my head" )

Căutare (partea a doua)

       "A pierde  un vis trebuie să însemne a te  îmbogăți cu un adevăr. Cine se  plânge de pierdere nu e demn de câștig. "  __Arthur Schnitzler

   Își atinse  mustața falsă cu grijă  și  verifică dacă falsa burtă nu va găsi de cuviință să  îl părăsească pe drum.  Aruncă o privire amuzată  către  oglindă. Șoferul îi zâmbi aprobator   în timp ce  își verifică ceasul.

- Mă aștepți   undeva pe aproape. Nu va dura mult, i se adresă Ryan acestuia.

      Disperare, speranță   și nervi  împleticiți. Le putea citi pe  fețele celorlalți cu care  împărțea salonul de așteptare.  După ce  se plictisi de răsfoit feluritele reviste uitate pe măsuța de lângă el  se hotărî să iasă afară.  Ar fi putut să   intre direct în  salonul  băiatului, cu un simplu telefon se rezolva, dar ceva  îi spunea că uneori  invizibilitatea e mană cerească. Mai ales când coioții lasă ditamai pulpa neterminată, doar pentru că au văzut  un oscior  răzleț   pe margine  de șanț. Avea experiența necesară pentru a mirosi astfel de haimanale de la o poștă. Prima dată crezuse  însă că veniseră pentru a se interesa de soarta vreunuia dintre ei,  mai  puțin norocos, care  încasase vreo  "atenționare" și era internat. Surpriza venise  însă  când  îi văzu ciulind atent urechile  când asistenta îi explica alteia despre bietul băiat aflat la ei  în spital. Fugit din alt spital doar ca să ajungă  în altul.  Acum era convins că ceva era putred aici și simțea că  i-ar fi  plăcut să afle mai multe.  

   Făcu câțiva pași prin curte, urmărind șirul de ambulanțe venind și plecând. Se   îndreptă apoi spre ieșire   și  intră  în  cea mai apropiată cafenea unde era așteptat. Nu avea decât să lase totul  în seama lui Frank , să  îi dea câteva indicații de rutină și basta! Își făcuse datoria, băiatul era bine,  urma să fie  plasat rudelor sau  în cel mai rău caz într-un centru de plasament. Și atunci de ce  se  simțea vinovat? De ce purta încă atât de vie vocea  lui deznădăjduită  în minte?  Era normal să  păstrezi  în tine o urmă de umanitate,  da_ era de acord, dar totuși.. Dacă își permitea lui  însuși să simtă mai mult decât trebuia,  însemna să devină slab, inutil și nu  își putea permite una ca asta. Trebuia să fie foarte atent  pentru a  ști exact când unele granițe erau depășite. Altfel.. ar  fi trebuit să  simtă la fel pentru toți care  pierduseră pe cineva drag din cauza lui. O mică fisură în suflet și  avalanșa s-ar declanșa. De ce  acest  copil era mai diferit? Auzise  din  păcate prea multe strigăte asemănătoare,  și  învățase să le ignore,   mulțumit fiind că măcar   o undă de speranță rămăsese, că cei nevinovați nu erau sacrificați.,.. doar  în cazuri excepționale. Și nici mort nu va lăsa gândul să  îl poarte  până acolo!  Nici măcar nu contribuise la tragedia  prin care acest copil trecuse, făcându-l să fugă disperat.  Existau sute, mii, milioane de orfani pe acest pământ.  Dona consistent   pentru diferite  organizații de caritate, nici măcar o dată  în scop publicitar. Și atunci de ce rămânea rușinea asta ascunsă? Fiindcă  în adâncul sufletului știa că nu modestia, nu empatia îl  mâna, ci dorința de a fi iertat. Și  pentru asta se simțea cel din urmă laș, faptul că se trădase pe sine  însuși, că  își trădase propriile aspirații că va fi cu adevărat diferit, că va folosi răul pentru a ajuta binele să triumfe. O făcuse? Bineînțeles că nu! Nu era  cu putință, cel puțin nu pentru nivelul lui de putere să reușească să își clădească drumul mai departe  într-o lume  ca a lor fără să fi sacrificat din el  însuși, dar mai ales din alții, mai mult sau mai puțin vinovați. Neputința   pe care o simțea acum era cea a   unui naiv plin de idealuri, naiv pe care fusese nevoit să  îl lase de  mult  în urmă, nicidecum a bărbatului lucid  de acum. Și totuși ce s-ar schimba dacă ar fi lăsat regretele, umilința de a se ști învins să îl macine? Pentru cei ca el există  două soluții: regreți, te retragi și aștepți să vezi ce te doboară prima dată, nebunia sau cei  față de care nu te poți apăra.. ori  înveți să  îți asumi responsabilitatea pentru cine ești și să  te  limitezi la mici  acțiuni strecurate cu grijă  prin care faci bine.