Liderc - Demonul nopții(Wattys2016)

Adio!

          Corpul meu e strâns cu putere de două mâini mari. Îmi înconjoară gâtul cu o mână, iar cu cealaltă mă împinge în zidul rece. Mă doare, e o durere suportabilă, însă modul în care sunt ținută e incomod.
           Respirația lui e alertă şi caldă şi se izbeşte cu putere de fruntea mea transpirată.
           Se apropie cât mai mult, trupurile noastre acum fiind lipite. Plasează săruturi umede pe gâtul meu şi îmi mângâie coapsa dreaptă. Zeci de fiori îmi străbat trupul, frigul din cameră dispărând şi fiind înlocuit cu o căldură de foc.
          Eram în flăcări, iar trupul îmi tremura datorită atingerilor sale.
          Dintr-o dată am simțit pământul sub picioare, iar corpul a fost cuprins de un frig amarnic, trupul îmi tremura şi simțeam cum mă desprind de realitate.
          Totul în jurul meu îşi pierdea culoarea şi e înlocuită cu o lumină puternică.
          Pielea parcă îmi e smulsă de pe corp şi restul trupului îmi e aruncat spre lumina arzătoare.
          Îmi simt muşchii vibrând înăuntrul meu, iar vasele de sânge mi se dilată, provocând o amețeală în tot corpul meu.
          Sunt izbită de uşă, iar clanța din metal Îmi perforează coastele. Un geamăt de durere Îmi părăseşte trupul, iar totul devine negru.
          Liniştea din jurul meu pare a fi ruptă din filmele de groază, aşteptând ca ucigaşul să apară după colț iar tu să îți găseşti sfârşitul.

          Întunericul mă trage în brațele sale ca un părinte protectiv, însă cel de care ar trebui să mă feresc e însuşi Întunericul.
          Mă târăsc pe coate simțind cum îmi sfârâie carnea la contactul cu podeaua şi mă îndrept spre geam.

          Am nevoie de Lumină, îmi şoptesc şi continui să mă îndrept către fereastra ce pare că se îndepărtează din ce în e mai mult de mine.

          O mână Îmi cuprinde piciorul şi mă trage înapoi spre întuneric. Vocea mea parcă a pierit şi scot un strigăt înăbuşit de durere.

          Mintea mi se desprinde de trup şi mă las învăluită de întuneric. Întunericul ce îmi va fi casă.

          -Adio! Şoptesc atunci când privirea este obturată de flăcări. 

Nota autorului

          Urmează epilogul, iar cartea ajunge la final. Mulțumesc mult celor ce mi-au fost alături şi m-au susținut în drumul meu de începătoare. Voi reflecta puțin dacă voi mai continua şi celelalte cărți sau le voi şterge.
          Mulțumesc încă o dată celor ce au citit aberațiile unei bolnave şi visele acesteia.