Liderc - Demonul nopții(Wattys2016)

Tabloul din camera de zi

          Locuiesc în casa aceasta de ani de zile, dar nu am înțeles explicația tabloului din camera de zi. Un tablou normal, dar ceva e ciudat la el, pare că cineva privește din interiorul său, că cineva îmi urmărește mișcările. Simțurile mele se conectează cu ceea ce e înăuntrul tabloului, lăsând un gol în sufletul meu.

          O pajiște, simplă, verde. O femeie ce privește atent în neant, e concentrată, pare gânditoare. Un bărbat, o seceră, un lan. Atât de simplu, dar atât de înfiorător, e ceva ciudat la el, știu asta... Transmite elctricitate pe coloana mea, pielea mea primind un val de răceală specifică.

          Îl privesc, din nou în ultima oră, vrea să îmi spună ceva, să îmi comunice, poate e el, sau poate e imaginația mea... Ochii femeii se îndreptă spre mine, iar secera bărbatului se ridică amenințător. Un sentiment de spaimă năpustește asupra mea, întinzând mâna, parcă prevestind ceea ce urmează să se întâmple. Îmi frec ochii, sperând ca imaginile astea să fie doar o fata morgană, îmi repet constant, încet, de parcă un tablou m-ar putea auzi. Închid ochii și respir adânc. Mușchii mie se relaxează încet. Țin aerul în plămâni pentru câteva secunde, apoi deschid ochii. Nu privesc tabloul, însă ceva mă îndeamnă să o fac, așa că îmi întorc capul. Mâinile mele se duc la gură, ținând înăuntru un țipăt.

          Femeia de mai devreme e întinsă, moartă, o baltă de sânge fiind în juru-i... Privirea ei e îndreptată spre mine, transmițând în tot corpul meu, stări de agitație, teamă, deznădejde. El, are coasa mânjită cu sânge, iar un râs diavolesc îi apare pe față, e el... Lacrimi curg șiroaie pe chipul meu alb ca spuma laptelui. Privesc terifiată tabloul care începe să prindă viață din nou. Bărbatul taie în lan câteva litere, citesc, iar aerul mi se oprește în gât. Am amuțit. Cuvintele îmi răsună în minte, provocând un ecou imens, repetându-se constant, din ce în ce mai tare.

          -Vei urma

          Lacrimile cad șiroaie,fără oprire, iar suflul mi se îngreunează. Teamă, groază,disperare. Încet tabloul revine la forma lui inițială, lăsându-mă stană de piatră, privind de la depărtare tabloul ce a fost aici de când m-am născut, cu care aveam o legătură specială și țin să cred că voi mai avea de acum în colo.

          Mă îndrept spre ușa camerei mele și mă năpustesc asupra patului. Cuvintele nu vor să îmi părăsească mintea, așa că îmi revăd prietenele de mult ascunse într-un sertar, somniferele. Le înghit rapid, lăsând somnul să mă cuprindă în brațele sale și să mă fac să uit ceea ce se numește imagine vie, o mulțime de imagini vii ce se învârt în jurul meu. Nebunia pune stăpânire pe mintea mea.

EDITAT