No game, no life <yaoi>

#27

~din perspectiva lui Izaya ~

Este seară iar eu sunt încă cu Ben în salonul spitalului. Stăteam și ne gândeam ce vom face când vom ajunge acasă. Am tot discutat despre anumite lucruri personale. Ben voia să le lăsăm casa celorlalți și să ne mutăm la câteva orașe distanță. Voia să ne mutăm în Washington. Da, Washington. Un oraș destul de mare si de frumos unde te poți plimba cât este ziua de lungă . Acolo sunt o mulțime de restaurante, cofetării, pizzerii, cafenele si multe altele. De- a dreptul, este un oraș extraordinar.

L- am ajutat pe Ben să se ridice din pat pentru ca încă nu îi trecuseră toate rănile si inca avea nevoie de un mic sprijin. S- a ridicat în fund si mi- a cerut să îi dau un pahar cu apă și cu lămâie.

B: Ursuleț?

I: Da, iepuraș?

B: Te- ai gândit la ce ți- am propus?

I: Da... desigur.

B: Si?

I: Păi mă gândeam.... Dacă le luăm și lor o casa lângă noi acolo?

B: Nu ar fi o idee rea dar...

I: Dar ce? Te deranjează?

B: Nu, draul meu. Doar că gândește - te ca este foarte costisitor.

I: Dar putem strânge bani pe parcurs și ... si putem face asta... nu? am început să plâng deoarece nu puteam suporta să mă despart de ceilalți chiar dacă stăteam cu Ben... nu voiam sa ii lăsăm aici...

B: Izaya....de ce plângi?

I : Doar.... doar nu vreau să îi lăsăm aici, ok?

B: Ok, gata nu mai plânge că o să plâng și eu.

I: O să îmi fie dor de ei... si in acel moment obrajii meu reci și uscați erau aproape inundați de lacrimile fierbinți.

Ben s- a apropiat de mine si m- a strâns tare in brațe. Abea acum îmi dau seama ce as fi putut să pățesc dacă l- as fi pierdut pe Ben. Nu as mai fi avut ocazia să îl strâng în brațe, să îl sărut, ne mergem sa ne plimbam. Nu aș mai fi avut cum să mă bucur de căldura lui, de dragostea lui.... de el. Îl iubesc enorm și nu vreau să îl pierd.

B : Va fi bine, ok?

I: Bine.

B: Uff, ursuleț..... Te iubesc, măi! Mai mult ca orice! Și nu vreau să te mai văd plângând, ok?

I: Ok. Și eu te iubesc, îngerașul meu păzitor.

Ben s- a apropiat de mine si m- a sărutat scurt.

B: Acum hai sa ne pregătim pentru mâine deoarece va fi o zi foarte lungă .

I: Bine, mă duc repede la baie si ma întorc ok?

B: Ok, ursuleț!😃

Am ieșit pe ușă salonului si m- am îndreptat spre baie. La câțiva metri de ușă salonului se auzeau niște pași grăbiți. Am mers mai repede să văd cine este. Pe coridorul spitalului se îndrepta spre mine un tip, bine făcut, blond cu ochii galbeni, cu pierce- uri pe față , destul de înalt , care purta o căciulă. Acesta a crezut că sunt un asistent si m- a întrebat care era salonul 4. Fără să îmi dau seama că salonul 4 este cel în care stăteam eu si Ben, i- am dat acestuia răspunsul mult așteptat. Îl puteam vedea cum se îndreptă grăbit într- acolo. A deschis ușa și a intrat după care eu mi- am văzut liniștit de drum. La baie după ce m- am eliberat , m- am dus să mă spăl pe mâini și pe ici iar, dintr-o dată, o mulțime de amintiri neplăcute mi- au răscolit gândurile. Stăteam și analizam fiecare amintire în parte, fiecare amănunt, si in acel moment, când m- am trezit la realitate, am observat că plângeam. Și plângeam calumea, nu glumă. Eram așa de trist încât am luat lama care o purtam ca si lanț și am început să îmi las mici crestături în piele. Sângele curgea picătură cu picătură si ce pot spune... ustura ca naiba, dar eu tot continuam sa fac acel lucru.