Spre lumină

Zaruri

Sordidă ți-a fost sărutarea,
Sordide şi lacrimi şi dor,
Pe scenă ți-ai țesut trădarea,
Ştiut-au toți că am să mor.

Dar n-am murit; încă trăiesc,
Sfârșit, şi totuşi la-început.
Nu pot, nu vreau să îți vorbesc,
Şi tu mă-ntrebi de ce sunt mut?

Ai trişat iubirea noastră
Şi-ai ucis un vis de-amor!
Cum să vrei să-ți mai fac față,
Când nici nu te-opreşti din zbor?

Genunchii-i răsfrâng pe podele,
Cu fruntea mă sprijin de cer,
Spre toate ce-au fost ale mele
Mă-nchin, mă pierd şi apoi zbier.

Prin negru albul fu doar alb,
Prin alb fu gri şi griu-i fad.
Aşa, prin mine tu-ai fost tu,
Iar eu prin tine-am fost tot tu.

Prin noi nu fu nimic, nimic,
Iar după noi doar non-culori.
Nu alb, nu negru, doară vid,
Şi te-a-nghițit, şi nu mai zbori.