Magazinul de sinucideri de Jean Teule

Capitolul 3

3

— După ce jeli moartea lui Antonius, regina Egiptului îşi puse o cunună de flori şi porunci să i se pregătească baia…

Aşezată pe patul lui Marilyn, Lucrèce îi spune fetei povestea de noapte-bună: sinuciderea Cleopatrei.

— După baie, regina se aşeză la un ospăţ îmbelşugat. Un om sosi atunci din afara oraşului, aducând un paner pentru Cleopatra. Paznicii îl întrebară ce e în paner, iar el îl deschise, dădu la o parte frunzele de deasupra şi le arătă că înăuntru sunt smochine. Paznicii se minunară de cât de mari şi de frumoase erau, iar omul zâmbi şi le zise că pot lua şi ei câteva. Încredinţaţi că nu e nimic necurat la mijloc, îl lăsară să intre.

Marilyn, întinsă pe spate, cu ochii înroşiţi, se uită în tavan, ascultând vocea blândă a mamei ei, care spunea mai departe povestea :

— După ospăţ, Cleopatra luă o tăbliţă pe care o scrisese şi o pecetluise dinainte şi i-o trimise lui Octavian. Apoi dădu poruncă să iasă toată lumea din încăpere, în afară de o servitoare de-a ei.

Marilyn închise ochii. Răsufla mai liniştit acum…

— După ce rupse pecetea şi citi rugăminţile Cleopatrei de a fi îngropată alături de Antonius, Octavian înţelese totul pe dată. Se gândi să alerge el însuşi în ajutor, apoi trimise câţiva oameni să vadă ce se întâmplase… Nenorocirea se petrecuse atât de repede, încât paznicii palatului rămaseră tare uluiţi când îi văzură. Când deschiseră uşa, o găsiră pe Cleopatra întinsă pe un pat de aur şi înveşmântată în straie împărăteşti. Servitoarea, pe nume Iras, îi aşeza diadema în păr. Unul dintre paznici, supărat, îi zise: „Cât e de frumoasă, Iras!“, iar ea îi răspunde: „Da, e frumoasă, că doar e urmaşa atâtor regi!“ Vipera, adusă odată cu smochinele, fusese ascunsă sub fructe la dorinţa Cleopatrei, care voise să primească muşcătura fără să-şi dea seama. Dar, dând smochinele la o parte, o văzuse şi spusese: „Iat-o“, apoi îşi dezgolise braţul, întinzându-l spre ea.

Marilyn deschide ochii, ca hipnotizată. Mama îi mângâie părul şi îşi încheie povestea:

— Pe braţul Cleopatrei s-au descoperit două înţepături uşoare, abia ghicite. Octavian, pe care moartea reginei îl adusese la disperare, nu putea să nu admire nobleţea sufletului ei. Dădu poruncă să fie înmormântată alături de Antonius, cu toată pompa regală.

— Dacă elam eu acolo, făceam pantofi din şalpele ăla, să se ducă Marilyn cu ei la discotecă, să danseze pe Kult Cobain! spune Alan, răsărit în deschizătura uşii de la camera surorii lui.

Lucrèce se întoarce repede, încruntată, şi se răsteşte la el:

— Treci la culcare! Nu te-a întrebat nimeni nimic!

Apoi, ridicându-se din pat, îi promite fetei:

— Mâine seară o să-ţi povestesc cum s-a aruncat Sapho de pe o stâncă înaltă, de dragul unui păstor cu ochi frumoşi…

— Mamă, fonfăi Marilyn, când o să fiu mare, o să mă duc la discotecă să dansez cu băieţii?

— Bineînţeles că nu, nu-l asculta pe fratele tău. Spune numai prostii. Cum îţi închipui c-ar vrea cineva să danseze cu o balcâză, cum zici tu că eşti ? Hai, culcă-te, şi să ai numai coşmaruri! E mult mai bine!

Lucrèce Tuvache intră solemn în dormitorul matrimonial, când din magazin se aude soneria de urgenţă.

— Ah, aşa e, ţinem şi noaptea deschis… suspină Mishima. Mă duc eu. Coboară scările pe întuneric, mormăind nemulţumit:

— Oof, nu văd nimic! Să-ţi rupi gâtul, nu alta!

De pe treptele de sus se aude vocea lui Alan:

— Tata, în loc să înjuli pe întunelic, mai bine apasă pe întlelupătol!

— Da, domnu’ Ştie-tot, dai tu sfaturi tot timpul!

Dar Mishima îl ascultă pe fiu şi izbuteşte, la lumina becului chior de pe scară, să ajungă în prăvălie, unde aprinde un rând de neoane.

În cameră, nevasta îl aşteaptă sprijinită de o pernă, cu o revistă în mână.

— Cine era?

— Habar n-am, un disperat cu un revolver gol. Am găsit ce-i trebuia în cutiile cu muniţie din faţa ferestrei; acum poate să-şi tragă un glonţ în cap. Tu ce citeşti?

— Statisticile de anul trecut: o sinucidere la fiecare patruzeci de minute, o sută cincizeci de mii de tentative, douăsprezece mii de morţi. E enorm…

— Da, e enorm câţi oameni dau colţul. Bine că suntem aici… Stinge-ţi lumina, dragă.

— Stinge-o şi tu, iubire.

De dincolo de un perete subţire se aude vocea lui Alan :

— Vise plăcute, mama. Vise plăcute, tata.

Părinţii oftează adânc.