Magazinul de sinucideri de Jean Teule

Capitolul 8

8

- În fine, domnule agent, noi nu ne doream şi al treilea copil, dacă vreţi să ne credeţi. S-a născut din greşeală, fiindcă am încercat un prezervativ găurit: ştiţi, din cele pe care le vindem clienţilor care vor să moară din cauza bolilor venerice.

Lucrèce dă din cap, exasperată de un asemenea ghinion:

- Spuneţi şi dumneavoastră, vrem să-ncercăm şi noi o dată un produs de-al nostru şi uite ce se-ntâmplă…

- A, da, prezervativele de la Moartea în vacanţă sunt garantate: lasă să treacă tot! Ar fi trebuit s-aveţi încredere, răspunde agentul de vânzări.

- Totuşi… suspină mama lui Alan. Băieţelul tocmai intră în magazin.

- Bună jiua, mama! Bună jiua, tata! Bună jiua, domnule! Vine într-un suflet către agent şi îl sărută pe amândoi obrajii. Aţi văzut, ce bine, plouă! Nu strică niciodată un pic de ploaie, nu?

-  Cum a fost la şcoală? îl întreabă maică-sa.

- Foarte bine! La ora de muzică am cântat şi i-am făcut să râdă pe toţi colegii mei.

- Poftim, ce vă spuneam? se întoarce mama către agentul de vânzări.

- E adevărat că nu pare-n regulă… recunoaşte agentul, ştergându-se apăsat pe obraji. Măcar ceilalţi doi nu sunt tot aşa…

- Nu, ei ar fi trecut mormăind pe lângă dumneavoastră, v-ar fi îmbrâncit şi s-ar fi dus în treaba lor fără să-şi ceară scuze. Cel mare, chiar dacă nu prea are poftă de mâncare, ne aduce numai satisfacţii: stă toată ziua închis în camera lui. Marilyn, săraca, o să-mplinească în curând optsprezece ani. Se simte grasă şi crede că nu-i bună de nimic. Îi e mereu cald, transpiră tot timpul. Îşi tot caută locul.

- Hm, hm… bombăne agentul de vânzări de la Moartea în vacanţă, scoţând un carnet de comenzi din servietă.

Apoi zice, aruncând priviri curioase prin magazinul pe care îl vede prima oară:

- Aveţi o prăvălioară tare simpatică. Mai ales în locul acesta, singuri printre atâţia zgârie-nori… Chiar e cel mai drăguţ magazin de pe bulevardul Bérégovoy*! Şi aveţi şi o faţadă foarte nostimă. La ce foloseşte turnuleţul acela de pe acoperiş? Seamănă cu o clopotniţă sau cu un minaret. Ce era aici înainte, o biserică, o capelă?

-  Sau o moschee, ori poate un templu. Nu mai ştie nimeni, răspunde femeia. La etaj, de-a lungul culoarului, toate dormitoarele, sufrageria şi bucătăria au fost probabil chilii. Pe urmă, pe palier, în stânga, mai e o uşiţă care dă spre o scară de piatră tocită, îngustă şi întortocheată, care duce la turn, dar pe care n-o foloseşte nimeni. Jos, în fund de tot, e odăiţa care cred c-a fost sacristia: acolo pregătesc eu otrăvurile.

Agentul ciocăne de câteva ori într-un perete care sună a gol.

- Aţi pus rigips peste tot? Se uită apoi la vitrine, vorbind în barbă: Vitrină dublă la mijloc, alte două simple pe fiecare dintre pereţii laterali… Marmură de Delft, ca pe vremuri, iluminat de morgă, frumos, bine aerisit, sobru, marfă pe alese… Ia uite, vindeţi frânghiile cu ştreangul gata făcut…

- Da, tocmai voiam să vă mai comandăm nişte cânepă, spune Mishima, care tăcuse până atunci. Îmi place să le împletesc seara, când stau la televizor şi mă uit la seriale. Şi-apoi, clienţii apreciază tot ce e făcut de mână. Am comandat într-un an nişte frânghii făcute la maşină şi-au căzut oamenii de pe taburete.

- Cât vreţi, un balot? începe agentul să noteze.

- Şi mai puneţi şi nişte cianură, spune Lucrèce, din faţa raftului din stânga, cel cu fiole. Mai am doar un pic. Şi un sac de cincizeci de kilograme de şoricioaică.

- Şi un chimono măsura XXL, adaugă Mishima.

Agentul îşi notează produsele, tot plimbându-se prin magazin. Se opreşte la raionul cu produse proaspete:

- Aici nu prea mai aveţi nimic! Două-trei petale de degetar-roşu, boabe de ilice, cortinară de munte**, e drept, tare frumoasă, galerina marginata***… Dar nu prea văd animale în cutii cu capacul perforat, ca să intre aerul…

- A, noi am avut mereu probleme cu animalele, recunoaşte Mishima. Am avut şi broaşte aurii, şi şerpi trigonocefali****, şi păianjeni văduva-neagră… Numai că, vedeţi dumneavoastră, îi explică el agentului, chestiunea e că oamenii se simt aşa de singuri, încât ajung să îndrăgească până şi animalele veninoase pe care le vindem noi. Şi bestiile, ca să vedeţi simt asta şi nu-i mai muşcă. Odată, îţi mai aduci aminte, Lucrèce, o clientă care cumpărase de la noi un păianjen veninos migala s-a întors într-o zi la magazin. Am rămas mască. Şi ea, ce să vezi, mă-ntreabă dacă ţinem andrele! Prima dată am crezut că vrea să-şi scoată ochii. Aş, voia să tricoteze nişte ciorăpei gri pentru păienjeniţa ei, pe care o botezase Denise! Se împrieteniseră la cataramă, o căra după ea în geantă, ba chiar a scos-o şi a lăsat-o să i se urce pe mână. Eu i-am zis: ,,Da’ puneţi-o, doamnă, la loc!’’, şi ea, nimic, o apucase râsul: ,,Denis mi-a redat cheful de viaţă’’.

- Altă dată, intervine Lucrèce, un client depresiv a cumpărat un şarpe din cei care scuipă venin. Ei, ca să vedeţi, nu l-a scuipat niciodată, s-a lăsat domesticit, iar clientul a început să-l strige Charles Trenet*****! Nu putea să-i zică Adolf?! Uite, noi ne-am botezat copiii după sinucigaşi celebri: Vincent vine de la Van Gogh, Marilyn ca actriţa…

- Şi Alan, de la ce vine? întrebă agentul.

- Măcar să-şi fi botezat şarpele Nino Ferrer******, îşi continuă gândul Lucrèce, atunci am mai fi înţeles şi noi.

- Nu, animalele nu sunt o afacere bună, zice şi Mishima. Când scapă, broaştele aurii ţopăie prin tot magazinul. E tare greu să le aduni, trebuie să foloseşti o plasă, fiindcă, dacă le atingi, ai murit pe loc. N-o să mai aducem animale. Chiar nu ştiu ce-o să facem cu raionul de produse proaspete.

Aşezat pe o treaptă a scării care duce spre apartament, micul Alan se joacă. Are un tub de plastic cu inel la capăt, în care suflă. Baloanele de săpun plutesc în toate direcţiile, urcă şi coboară, strălucind în mii de culori, prin tot Magazinul de sinucideri. Unele ajung, nepăsătoare, prin rafturile de lângă pereţi. Mishima le urmăreşte, sucindu-şi gâtul.

Un balon mare şi scânteietor se sparge cu pocnet chiar în faţa agentului de vânzări. Bărbatul se şterge morocănos la ochi şi se duce, bombănind, să scotocească prin servieta lăsată pe tejghea.

- Am o idee care s-ar putea să v-ajute cu copilul cu probleme.

- Care copil? Alan?

- Nu, nu el…  Vorbesc de fată. Compania noastră tocmai a scos pe piaţă un produs care nu e deloc periculos pentru ea.

- Nu-i periculos pentru ea? repetă Lucrèce.

*Pierre Bérégovoy, fost prim-ministru francez, care s-a sinucis după ce partidul său a pierdut alegerile legislative.

**Cortinarius orellanus, ciuperci din familia cortinarius infractus, foarte otrăvitoare.

*** Ciupercă toxică din familia galerina.

****Specie  de şerpi veninoşi, înrudiţi cu viperele.

***** Cântăreţ francez din anii ’40-’50, celebru pentru melodii precum La Mer, Y’a d’la joie sau Boum!.

****** Cântăreţ, actor şi compozitor de jazz franco-italian, care s-a sinucis împuşcându-se în inimă.