Magazinul de sinucideri de Jean Teule

Capitolul 4

4

- Alo, da, magazinul de sinucideri!

Doamna Tuvache, îmbrăcată cu o cămaşă roşie ca sângele, ridică receptorul şi îi cere interlocutorului să aştepte: ,,Nu închideţi, vă rog!’’ Tocmai îi dădea restul unei cliente cu faţa răvăşită, care iese ţinând în mână sacoşa de plastic biodegradabil pe care se poate citi, pe o faţă, Magazinul de sinucideri, iar pe cealaltă, V-aţi ratat viaţa? Cu noi, moartea e un succes!. Lucrèce o salută-,,Adio, doamnă’’ şi revine la telefon:

- Alo? A, dumneavoastră sunteţi, domnule Chang! Bineînţeles că-mi aduc aminte: aţi cumpărat o frânghie de la noi azi-dimineaţă, nu? Vreţi să ne… Ce anume? Nu se aude prea bine (clientul sună probabil de pe un mobil). Să ne invitaţi la înmormântarea dumneavoastră? Vai, ce drăguţ! Şi când aţi programat-o? A, aveţi deja funia de gât? Atunci, haideţi să vedem: azi e marţi, mâine, miercuri, înseamnă că înmormântarea va fi joi. Nu închideţi, mă duc să îl întreb pe soţul meu…

Strigă spre celălalt capăt al magazinului, unde se află raionul de produse proaspete:

- Mishima! E domnul Chang la telefon. Îl ştii, administratorul din Cartierul Religiilor Uitate… Ba da, îl ştii, cel de la turnul lui Mahomed. Vrea să ne invite la înmormântarea lui, joi. Nu tot vine joi şi agentul de vânzări de la compania Moartea în vacanţă. A, joia ailaltă. Atunci e bine.

Se întoarce la telefon:

- Alo? Domnule Chang? Alo! (Apoi închide, constatând): Frânghia nu-i prea sofisticată, dar uite că e eficace. Să ne gândim să mai comandăm nişte cânepă. Doar se apropie sărbătorile! A, Marilyn, hai să-ţi arăt ceva!

Marilyn Tuvache are acum şaptesprezece ani. E bleagă şi mare, cu sâni greoi. Îi e ruşine de corpul care parcă îi pune piedică. E îmbrăcată cu un tricou prea strâmt, care o face să arate ca un caltaboş. Tricoul are pe piept un dreptunghi alb cu chenar negru, în care scrie: VIAŢA UCIDE.

Cu pămătuful în mână, şterge alene praful de pe o etajeră pe care sunt expuse lame de ras pentru tăiat venele. Unele sunt foarte ruginite. Lângă ele, un cartonaş: Chiar dacă nu tăiaţi prea adânc, tot vă alegeţi cu un tetanos. Mama îi zice:

- Du-te la florăria Tristan şi Isolda şi cumpără o coroană de mort, dar una mică, da? Şi spune-le să scrie aşa pe panglică: Pentru domnul Chang, clientul nostru, din partea Magazinului de sinucideri. La înmormântare sigur o să vină mulţi vecini ai lui din turnul lui Mahomed şi o să-şi spună: Uite că administratorul nu s-a păcălit deloc! Ne mai facem şi noi un pic de publicitate. Hai, du-te! Tot mă-ntrebi tu mereu: Ce să mai fac, mamă? După aia să-i duci coroana noului paznic de la cimitir.

- Of, numai eu să fac treburile de servitoare! Nu-s bună de nimic! Dar băieţii de ce nu se duc?

- Vincent inventează la el în cameră, iar Alan stă afară, cu ochii-n soarele ăsta de toamnă. Se joacă cu vântul, stă la taclale cu norii. La unsprezece ani…Zău dacă băiatul ăsta e sănătos la cap! Hai, te duci?

Marilyn Tuvache aruncă o ocheadă spre bărbatul cu care tatăl ei stă de vorbă în spate.

- De ce nu se uită şi la mine clienţii frumoşi? Ce mi-ar plăcea să mă bage şi pe mine-n seamă…

- Of, ce proastă eşti! Crezi că vine cineva aici să se distreze? Hai, şterge-o!

- Mamă, dar noi de ce nu putem să ne sinucidem?

- Ţi-am mai spus de o sută de ori: pentru că nu se poate. Cine ar mai avea grijă de magazin? Familia Tuvache are o misiune pe pământul ăsta! În fine, când zic familie nu mă refer la Alan, desigur. Hai, pleacă odată!