6
Corpul descărnat al lui Vincent se pierde într-un veşmânt arăbesc cenuşiu, brodat cu desene de explozibili: batoane de dinamită şi sfere de bombe negre, cu fitilurile aprinse, care scot scântei galbene şi verzi. Vincent are douăzeci de ani. În camera lui, pereţii sunt goi. Vincent stă cu coatele pe o masă doldora de hârtii, în faţa unui pat îngust, cu spatele sprijinit de un perete fals. În mână îi tremură un tub de lipici. Băiatul cel mare al familiei Tuvache poartă o barbă scurtă, roşcată şi ţepoasă. Are arcade pronunţate şi sprâncene zbârlite. Respiră greu şi zgomotos, uitându-se în gol. Se vede pe faţa lui cât de chinuit îi e sufletul. Craniul îi e în întregime acoperit de bandaje –suferă şi acum de dureri de cap groaznice. Buza de jos e aproape toată acoperită de coji maronii, fiindcă s-a obişnuit să şi-o muşte până la sânge, iar cea de sus e de un roşu-aprins şi delicată. O gâlmă se înalţă în mijlocul ei, ca o cupolă sângerie de circ. Pe masă se întinde o machetă lugubră, iar în spate, dincolo de peretele fals, se aude un cântecel:
- Dir-la, dir-la-da-da!
Cu un pumn zdravăn, Vincent zdrobeşte macheta de pe masă.
- Mamăăăăă!!!
- Ce mai e? strigă mama din bucătărie.
- Alan pune cântece vesele!
- Of, of, of, copilul acesta… Mai bine năşteam nişte vipere făcute ghem decât să cresc la sân aşa o bătaie de joc! blestemă Lucrèce, venind pe hol şi deschizând uşa de la camera fiului mai mic. Nu te mai potoleşti odată? De câte ori să-ţi spun că nu vrea nimeni s-audă porcăriile tale de cântece vesele? Da’ nişte marşuri funebre strică? Ştii foarte bine că frate-tău nu suportă s-audă muzica asta! Imediat îl apucă durerea de cap, continuă mama, deschizând şi cealaltă uşă, de la camera lui Vincent. Pe masă, macheta e făcută zob. Ah, uite ce-ai făcut cu muzica ta, uite! Bravo ţie! Cred că eşti mândru de tine acum!
Apare şi tatăl copiilor, întrebând la rândul lui: ,,Ce s-a mai întâmplat?’’, ba chiar şi Marilyn, abia mişcându-se. Acum stau toţi trei (mama, tata şi sora) în jurul lui Vincent.
- S-a întâmplat că fiu-tău a mai făcut o ispravă de-ale lui! ţipă Lucrèce.
- Nu e fiu-meu, răspunse tatăl. Fiu-meu e Vincent. El, da, e un adevărat Tuvache.
- Şi eu? întrebă Marilyn. Eu a cui sunt?
Mishima îl mângâie grijuliu pe Vincent, abia atingându-i capul acoperit de bandaje.
- Ce s-a-ntâmplat? Ţi-ai spart macheta?
- Ce machetă? întrebă fata.
Vincent suspină.
- O machetă pentru un parc de distracţii pe tema sinuciderilor.
- Cum?
YOU ARE READING
Magazinul de sinucideri de Jean Teule
Humor*Nu, nu e cartea mea. Mi s-a părut interesantă şi cum nu sunt multe cărţi transcrise pe wattpad m-am hotărât să contribui şi eu.* Într-un viitor îndepărtat, în Oraşul Religiilor Dispărute, singura speranţă de a evada din derizoriul cotidian este el...
