Un freamăt în noapte,
Se aude în mintea lui întunecată,
Gîndul său ajunge departe
Spre lumina albă imaculată.
Ar vrea să aibă sufletul curat,
Să nu mai fie de sînge pătat,
Să fie liber să zboare din nou,
Dar e închis aici în cumplitul cavou,
În această închisoare putrezită.
Sufletul său a devenit acid,
În el nimic angelic nu mai există,
Dar lumina îi stă în gînd
Și în curînd lumina imaculată
Va deveni o beznă întunecată,
Cu toții vom fi supuși aceleeași soarte,
Trăind veșnic în întuneric fără moarte,
Întunericul ne va transforma
Și vom deveni ceea ce mereu am fost:
Niște monștri infernali....
Distrugînd totul în calea noastră,
Iadul va domina lumea această
Și va fi doar vina noastră.....
