O avalanșă de gînduri în noapte pășește,
Luna în blicuri mîngîetoare strălucește,
Un vînt printre copaci se leagănă și șopteste
Vorbe dulci ce în vis te amețesc,
Doar pe ea nicidecum n-o stăpînesc
În noaptea senină ochii ei strălucesc
Cu o flacără fierbinte ce salbatic s-a aprins.
O flacara ce-i macină inima dinadins
Se putea stinge demult după cîte rîuri Ea a plîns,
Dar ochii ei au rămas la fel de strălucitori,
Iar nopțile au rămas și ele nedormite,
Calcă pe a dezamăgirii negre flori
Și pe trandafirii ale inimii sale frînte,
Făcînd să răsară în locul lor
Noi flori pline de speranță și dor.
Nu va permite ca în loc de iubire
Să încolțească ura in adîncul ei,
Va păstra în ochi acea licărire
Dulce ca îmbătătoarea mireasmă de tei
Și statornică ca o stînca dură,
Și puternică asemeni furtunii,
Și asemeni zăpezii de pură,
Va trece prin valurile crudei agonii
Păstrînd în ea sămînta sempiternei iubiri,
Îl va aștepta în fiecare noapte
Astăzi și pentru întreaga eternitate.
