În Renca

7 2 0
                                    

Am aflat că orașul în care mă aflam se numea Renca. După cum am mai menționat era uimitor. Am intrat într-un magazin de haine. Amy mi-a arătat spre o pelerină mov închis.
– Îți place culoarea?
– Da. Dar de ce mi-ar trebui o pelerină?
– Fiindcă va trebui să îți protejezi fața de anumite persoane periculoase. Acum uită-te puțin la bluza aceasta.
Mi-a arătat o bluză cu mâneci de trei sferturi de un mov deschis.
Am mai luat din acel magazin încă câteva bluze, tricouri portocalii și mov și câteva perchi de pantaloniAm mai mers printr-un magazin de decorațiuni interioare. Aveam propria mea cameră. Puteam să mi-o decorez cum doresc. Mi-am luat două tablouri cu flori, un covor mov și o oglindă. Ne-am mai dus pe la alte magazine. Am cumpărat câteva plante, cărți cu povești, un atlas al Osedia, câteva caiete și un stilou. Cât am umblat s-a făcut seara. Farurile luminau străzile și trotuarele. Noi două eram singure, dintr-o dată se aud niște pași.
– Dați tot ce aveți de valoare! a strigat un om care a îndreptat un cuțit spre noi. Altfel vă omor!
Am încremenit. Dacă se va întâmpla ca ca data trecută? În timp ce îmi veneau gândurile acestea în minte, omul era la pământ.
– Învață mai întâi să te lupți. Apoi vino să ameninți pe cineva.         
După aceea s-a îndreptat spre mine și mi-a zis:
– Îmi cer scuze că a trebuit să vezi așa ceva.
După aceea ne-am continuat drumul. Ne-am oprit în fața unui magazin. Părea închis. Amy a început să bată în ușă într-un anumit ritm. Un domn bătrân ce părea prietenos. I-a dat un săculeț. Apoi am mers mai departe. În sfârșit am ajuns acasă. Am mâncat o salată de legume. Apoi m-am culcat

O alt fel de persoanaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum