O alt fel de persoana

Arena

Ne-am dus acasă, apoi la intrarea podului. Amy a început să spună o incantație care n-am înțeles-o. Am ajuns într-o arenă uriașă. Când m-am uitat să văd ce se vede în jos, am observat că arena era în aer. M-am speriat.
– Nu îți fă griji! Arena aceasta este aici de 100 de ani. Acum să începem antrenamentul. Diana, hai să facem o demonstrație!
– Abia așteptam!
Au luat niște săbii și au început să se lupte. Erau uimitoare.
– În lupta cu sabia nu este nevoie de forță, ci de inteligență, rapiditate și îndemânare.
– E uimitor!
– Fii atentă! Acum e rândul tău. Vom începe cu ceva simplu.
Nu era ușor, dar până la urmă m-am obișnuit.
– Am obosit. Pot să mă mai uit prin arenă?
– Da, dar fii atentă.
Am început să mă uit pe la marginea arenei. Eram la o înălțime extrem de mare. Nu se mai vedea nimic. M-am așezat pe marginea arenei. Vedeam soarele. Ce frumos! A început să se miște arena. Partea pe care stăteam eu a căzut.
– Aaaaa!!!
– Ce s-a întâmplat?
Mă mai țineam cu o singură mână de arenă.
Amy și Diana au venit la mine și au încercat să mă salveze, dar era prea târziu: am căzut.
– Abbie!!!
Asta e. Voi muri. Dar apoi am încercat să simt aerul. Era într-o mișcare continuă. Am încercat să urmez mișcarea vântului, și chiar am reușit. Zburam! Apoi m-am dus către Arenă. Când am ajuns am văzut că ele plângeau.
– Pot să zbor!
– Ești vie?
– Da! Am zburat!
– Dar cum?
– Am urmat mișcările aerului.
– Mai bine hai să plecăm.
– Bine.