Incandescent

Capitolul VII:"WHAT NOW?"

 Uneori simți cum aluneci în neant,întrebându-te dacă ce vezi este real ori vis, dacă cel pe care îl vezi ești tu sau nu ești tu.Simți cum totul capătă o altă valoare,faptul că timpul și-a luat mâna de pe noi,iar totul se desfășoară cu o încetineală agasantă.În definitiv,simți cum nu mai aparții acelui loc,acelui timp,a nimănui... . Dar apoi totul fuge de sub tine,timpul te bulversează și orice s-ar fi întâmplat își reia cursul periculos de rapid și te aruncă,din nou,în vârtejul vieții.

Nu aveam nevoie să mi se spună cine era. Știam mult prea bine și eu asta.Acel miros,acele brațe,acea voce...,erau pur și simplu de neconfundat.Inima,biata de ea,făcea eforturi să nu mi se smulgă din piept și să nu o ia la fugă unde ar fi văzut cu ochii. Picioarele mi se înmuiaseră de-a binelea și le rugam să nu mă părăsească,pe când rațiunea...,ea își luase de mult tălpășița! "Ce să-i faci,Sofia?" mi-am spus, "N-ai ce să-i faci!".

M-am lăsat pradă oricărui sentiment de bucurie ce-mi invada trupul și l-am înbrățișat.Da,exact,l-am înbrățișat pe cel ce îl uram atât de mult.Mi-am încolăcit brațele precum un șarpe constrictor în jurul gâtului său,ascunzându-mi fața la pieptul său. Am simțit apoi niște mâni calde ce-mi mângâiau blând spatele,apoi m-am retras pentru a-i vedea chipul.

Mereu același,mereu aceiași ochi abisali,același păr răvârșit atât de bine,același el. Mă privea tăcut de parcă ar fi așteptat să spun ceva,însă eram amorțită,incapabilă să mai fac ceva cu adevărat rațional.Atunci am observat că alte două mașini erau parcate pe marginea drumului și că nu eram singuri și eram fericită,mă simțeam culmea,protejată! Într-un final mi-am găsit puterea de a vorbi dar atunci mă curmă el,pentru că o pereche de faruri se îndreptau spre noi vertiginos. M-am ascuns pe bancheta din spate a BMW-ului său nou-nouț,în timp ce Luciano se urcă la volan și din câteva manevre întoarse mașina și demară,celelalte mașini urmându-ne exemplul. Nu vorbeam nici unul dar puteam simți tensiunea ce se acumula în interiorul mașinii.

-Ne urmăresc.Spuse pe un ton plat aruncându-mi câteva priviri prin intermediul oglinzii retrovizoare.

Am înghițit în sec iar mintea mea începea să formuleze posibile scenarii în caz că tot acest plan nebunesc ar fi dat greș.Mi-am alungat aceste gânduri negative și am încercat să mă concentrez asupra situației de față. Luciano își ridică mobilul,căută rapid în agendă un număr fiind totodată atent și la drum ,apoi apelă acea persoană.Am putut să indentific celălalt interlocutor ca fiind Vittorio.

-Ne despărțim,spuse Luciano.Da,exact,luați-o pe acolo și scăpați de ei,eu mă descurc.Transmite-i și lui Angelo.

Și cu asta convorbirea lor se termină iar Luciano fu concentrat asupra drumului.Într-adevăr,chiar aveam urmăritori,acum îi puteam vedea și eu.Mă întrebam dacă acolo se afla Mihail împreună cu matahalele sale iar mintea-mi fugea iar la un posibil scenariu dacă cădeam din nou pe mâna lor.

Luciano acceleră făcându-mi inima cât un purice.În mod normal nu aș fi avut rău de mașină,însă prea multe sentimente se învălmășeau în mine ca să le mai pot potoli.Îmi doream doar ca Luciano să scape de toți,să se termine totul cu bine.Evident că nu mă gândeam și la alte urmări posibile dacă scăpam nevătămată de aici,cine s-ar mai fi gândit și la acelea?Cu siguranță nu eu!

Acesta viră rapid pe un drum pe care putea încăpea o singură mașină.Aici nu existau iluminatoare,ci doar beznă totală.Eram doar noi doi,respirațiile noastre și tensiunea.Din spatele nostru nu se mai puteau vedea faruri și m-am gândit că poate scăpasem de ei,dar m-aș fi îndoit că renunțau ei cu una cu două.Într-un final "poteca" dădu spre o stradă ceva mai mare ,slab circulată ținând cont că probabil era trecut de miezul nopții.