Doar Prieteni

Capitolul 11

        Mă întorc în camera, revenind la teme, de care aş fi vrut cu orice preț să scap. Telefonul meu începe să sune captându-mi atenția de la foaia albă din fața mea, iar pe ecran era afişat un număr pe care nu îl aveam în agendă.

— Alo? Cine e? întreb cu nesiguranța în voce.

— Loren. Mă bucur să te aud... din nou. spune si puteam să-mi dau seama ca avea acel rânjet pe față.

        Înlemnesc când îi aud vocea, tonul său fiind plin de ură. Era chiar el.

— Jeff... spun înghițind în sec, simțind cum aerul a devenit brusc mai rece, iar căldura din camera mea a dispărut.

— Chiar eu. Ți-a fost dor de mine?

— De ce întrebi asta? După câte mi-ai făcut, ar trebui să-ti duc lipsa? Nu regret nici măcar puțin că acum te afli într-o celula. spun pe un ton calm, încercand sa îmi țin nervii în frâu.

— Mi-am folosit apelul ca să-ti aud vocea minunată, iar tu aşa mă răsplateşti? Ți-a spus cineva vreodată ca ai o voce superbă? Apropo, sper că sunt iertat.

— Poftim? Ție chiar îti arde de glume? Crezi că am uitat tot ce s-a întamplat? Crezi că dacă mă suni te-aş putea ierta? Nu am să pot să te iert niciodată. Niciodată nu voi uita asta. Te urăsc! spun, mâna mea începand să strângă telefonul, pe care aş vrea să-l sparg în momentul ăsta.

       De la capătul firului se aude acel râs care-mi face furia să crească. Simțeam că vreau să-l omor în acel momemt.

— Nu înțeleg de ce mă suni... Pa!

— Nu, nu, nu, stai! Nu închide! Trebuie să-ți spun ceva important.

— Important? Atâta timp cât este despre tine nu-mi pasă şi prefer să nu aflu niciodată. Pa! spun înainte să închei conversația ce mi-a cauzat o durere insuportabilă de cap.

         Când mă gândesc la majoritatea lucrurilor rele ce s-au întâmplat în ultimul timp îmi dau seama că el a cauzat toate astea. Din cauza lui, Logan a stat în spital. Din cauza lui, Nick se droga sau poate chiar o mai face, poate a fost doar o minciună când mi-a promis că va renunța, dar aş vrea să nu fi fost una. M-a răpit şi chiar voia să mă omoare. Îşi merită soarta.

        Îmi desprind gândurile de la toate astea şi fac câțiva paşi pe covorul alb si pufos până la dulapul alb. Deschid primul sertar al dulapului începând să caut o pastilă pentru durerea de cap. În cele din urmă găsesc o cutie întreaga, luând dintr-o folie o pastila alba. Îmi fac drum spre bucătărie pentru a-mi lua un pahar cu apă. Las apa robinetului să curgă pâna când devine mai rece şi umplu paharul din sticla. Pun pe limbă pastila, luând o gură mare de apă.

        Aşez paharul pe blatul mobilei, când atenția îmi este captată de lumina difuză a lunii ce se împrăştia prin încăpere. Trag uşor de perdeaua ferestrei privind cerul împânzit de stele şi luna argintie ce veghează bolta cerului. Priveliştea nopții mă fascina. Las perdeaua să cadă uşor, făcând alți câțiva paşi spre camera mea. Privesc limbile ceasului de pe peretele alb ce indicau ora 22. Timpul a trecut atât de repede.

      Deschid dulapul, luând o pereche de pantaloni si o bluză, ambele fiind comode. Împing uşor uşa  băii ce era deschisă, crăpătura devenind mai mare. Las hainele să cade pe gresia rece şi părăsesc cercul format, intrând în duş şi lăsând ca picăturile fierbinți de apă să se izbească de corpul meu.

       Mă gândesc la ziua de astăzi. La promisiunea făcută de Nick şi mă întreb dacă chiar asta va face. A spus că părinții săi au de gând să divorțeze şi e posibil să părăsească oraşul. I-aş duce lipsa dacă în momentul ăsta ar pleca? M-ar durea să ştiu că asta a fost tot şi că aici a luat sfârşit. Revin în camera, aşezându-mă în pat, iar oboseala îmi cuprinde corpul, simțind cum pleoapele au devenit brusc mai grele. Îmi las capul să cadă pe perna moale, iar somnul mă răpeşte imediat.