Doar Prieteni

Capitolul 12

        Dezamăgirea, tristețea... sunt sentimente ce le-am simțit de multe ori în diferite momente ale vieții, dar acum e diferit pentru mine. Simt totul mult mai intens, sentimentele mele s-au amplificat, iar o dată cu ele durerea a crescut. Încet, încet până când a ajuns la stadiul în care simt că vreau să renunț. Să renunț... să uit de ceea ce mă macină. Dar am realizat că nu pot. Nu pot renunța, trebuie sa duc lupta până la capăt. Există trei posibilități : pierd, câştig sau abandonez, precum o laşă. Aş vrea ca toate astea să dispară...

         Sunt întreruptă din şirul gândurilor, când îi simt privirea peste mine, rugându-mă să îl cred. O parte din mine îl credea, credea acea privire sinceră şi cuvintele sale, dar cealaltă parte se gândea la dovezile pe care le am. Nu ştiu ce ar trebui să cred.

— Mă crezi? spune încet.

— N-nu ştiu... nu ştiu ce ar trebui să cred. În ultimul timp s-au întâmplat o mulțime de lucruri şi nu a fost uşor să trec peste, dar acum voi trece şi nu mă voi uita în urmă, chiar dacă îmi va părea rău. Pa, Nick! spun plecând spre uşă şi vrând să o deschid, însă Nick mi-o ia înainte, poziționându-se în fața ei.

— Nick...

— Dă-mi toate pozele. spune serios.

— Ce? De ce? Ştii deja ce ai făcut.

— Doar dă-mi-le. Te rog, Loren.

    Scot din buzunar pozele întinzându-le spre Nick, care mi le smulge din mână privindu-le cu atenție.

— Ce este? întreb văzând că nu-şi dezlipeşte privirea de la pozele din mâna sa.

— Pozele astea sunt de acum câteva zile. Aici am fost cu câteva zile în urmă.

      Cuvintele lui mă fac confuză şi mă întreb dacă spune adevărul.

— Nu mă droghez. Ok? spune aşezându-şi mâinile pe umerii mei.

— Nick... dacă asta e o minciună de-a ta, nu te cred.

— Te rog. Crede-mă. Nu o mai fac şi nu o voi mai face. spune muşcându-şi buza de jos. Ştii de ce?

— De ce?

— Poate asta îți va răspunde la întrebare.

— Ce vrei să spu-

      Doar atât reuşesc să spun înainte ca Nick să-şi izbească buzele de ale mele. Atingerea buzelor sale era foarte fină, provocându-mi un mare gol în stomac. Era pentru prima dată când simțeam gustul buzelor sale. Nu reacționam în niciun fel şi nu puteam să-i răspund la sărut fiind mult prea şocată. Nick se dezlipeşte rapid de mine.

      Îl privesc şi încă nu realizam ce s-a întâmplat. Privirile noastre rămân blocate unul la altul timp de câteva secunde, în timp ce distanța dintre noi s-a micşorat.
Eram doar la 2 centimetri de buzele sale atât de catifelate.
Îşi aşează mâna peste obrazul meu, iar buzele sale fac contact cu ale mele, începând să le frământe uşor. Simt cum toți fiorii s-au adunat acum în corpul meu iar un mare ghem s-a format în stomacul meu. Sărutul era foarte suav, dorindu-mi să nu se mai termine. Nick întrerupe sărutul, iar eu nu spun nimic, doar îl privesc. O linişte incomodă se aşterne în întreaga încăpere.

— Nick, e-eu nu pot. Nu putem fi împreună.

— Stai. De ce? întreabă confuz.

— Vei părăsi oraşul ştii asta, iar atunci... voi suferi mult mai mult dacă vom fi împreună.

— Nu. Nu voi părăsi oraşul. Am luat o decizie.

— Care e?

— Voi rămâne aici. Pentru tine. spune luându-mi mâna şi prinzând-o într-o strângere caldă.