Doar Prieteni

Capitolul 18

        Am simțit cum razele soarelui cad încet peste corpul meu, ce era acoperit de un cearșaf alb, privindu-l pe Nick ce înca dormea. Îmi mut privirea pe ora indicată de ceasul de pe noptiera mea, 16:42, ridicându-mă fac câțiva pași, apoi îmi amintesc de expoziția de la galeria de artă de care Kate îmi spusese. Era o pictorița foarte bună, iar expunerea picturilor ei este o mare oportunitate. Chiar o susțin  în asta și îmi dau seama cât de important este pentru ea.

       Deschid dulapul, căutând niște haine comode, dar în același timp potrivite pentru expoziția de artă. Privesc în oglindă dulapului, văzându-l pe Nick ce mă privea cu un zâmbet pe față, în momentul în care l-am observat.

— Cât e ceasul? întreabă întinzându-se.

— 16:43, spun căutând în continuare prin hainele din dulapul meu dezordonat.

— Am dormit atât de mult? spune confuz. Stai ce zi e azi?

— Miercuri. Chiar nu-ți mai amintești când ai dat buzna în camera mea?

— Oh, da, spune ducându-și ambele brațe sub ceafa sa.

— Care crezi că e mai potrivită pentru expoziția de artă? întreb arătându-i două rochii.

— Nu vrei să le probezi pe amândouă pentru mine? spune zâmbind pervers.

— Chiar nu am timp să le probez pe amândouă. O voi lua pe cea albă.

— Oricare dintre ele arată minunat pe tine, iubire. Dar, unde pleci? 

— La o expoziție de arta, mai exact expoziția la care Kate m-a chemat. Și chiar voi întârzia dacă nu mă grăbesc, spun intrând în baie și îmbracâdu-mi lenjeria intimă, apoi sutienul. Ușa se deschide, în tocul său stând chiar Nick, care mă privea.

— Nick! spun închizând ușa băii, însă Nick o deschide din nou.

— Nu pot să-mi privesc iubita?

— Acum chiar nu am timp, voi întârzia. Nu vreau să o dezamăgesc pe Kate. I-am promis că voi ajunge la timp.

— Ok, am înțeles. Dar, pot veni cu tine?

— Da... dar acum pleacă, spun închizând ușa băii din nou.

    După câteva minute sunt gata, văzându-l pe Nick stând pe telefonul său și jucându-se un joc cu fotbal.

— Nick, mergem? spun ridicându-mi sprâncenele și privind cum Nick era atât de concentrat la acel joc, încât cred că nici nu mă auzea.

— Încă cinci minute, iubito. Trebuie să câștig meciul ăsta.

— Lăsa jocul ăla tâmpit și haide! spun luându-i telefonul din mână.

— Nu cred! De ce îmi faci asta? spune plângându-se.

— Ia-ți cheile și haide! Pentru a nu știu câta oară îți spun asta.

— Ok,ok. 

     Într-un sfârșit ajungem la muzeul de artă din centrul orașului, unde se ține această expoziție. Pășind în încăpere, observ o mulțime de tablouri minunate, ce erau înconjurate de o mulțime de oameni. Mă îndrept către unul din tablouri ce îmi atrage atenția, văzând numele prietenei mele în dreptul său. Era pur și simplu minunat.

— Chiar îți place? spune Kate, ce se afla în spatele meu.

— Da, e minunat. Chiar nu știam că ești atât de talentată. Oamenii sigur îți vor adora tablourile.

— Mulțumesc! spune zâmbind. Voi începe să prezint tablourile pe rând în câteva minute și sper ca oamenilor să le placă ceea ce am lucrat. Am emoții, e normal?