Doar Prieteni

Capitolul 13

       Zilele lunii octombrie aproape că s-au scurs. Timpul a trecut aşa de repede, iar eu şi Nick am devenit din ce în ce mai apropiați. Sunt împreună cu Nick de două saptămâni şi în timpul ăsta am simțit că vreau să-mi fie aproape mai mult ca oricand. Este duminică, ziua dinaintea zilei de Halloween. Îmi amintesc de acele vremuri când decoram întreaga casă pentru sărbătoarea asta alături de mama și tata. Dar lucrurile s-au schimbat. Eu stau chiar acum pe canapea, lenevind si urmărind un film. Nick mi-a promis că ajunge peste câteva minute la mine şi sper să se țină de promisiune. Tresar când aud soneria uşii şi mă ridic rapid în şezut. Deschid uşa şi văd acel zâmbet care îmi face mereu ziua mai bună.

— Ce faci, somnorilă? îmi spune uitându-se atent la fața mea şi zambind.

— Sunt bine, spun unindu-mi buzele intr-o linie subtire si facandu-i semn sa intre.

    Nick face câțiva pași în față, apoi se întoarce către mine, furându-mi un sărut.

— Nu-mi spune că nu te-ai simțit la fel de bine cum m-am simțit eu, îmi spune depărtându-se încet și privindu-mă în ochi, încă ținându-și mâna pe obrazul meu și zâmbindu-mi jucăuș.

      Nu spun nimic, iar liniștea aceea revine între noi. Sentimentul acela mă cuprinde din nou. Imi închid ochii, apoi simt cum tot in jurul meu o ia razna. Sărutul nostru devenea din ce în ce mai nebun. Imi așez mâinile pe ceafa sa, în timp ce îmi pun picioarele în jurul corpului său. Mă așează pe canapea, apoi își aruncă geaca pe podea. Într-o secunda realizez că mama și tata erau acasă și întrerup rapid tot ceea ce urma să se intample.

— Șhh! Mama și tata sunt acasă, spun punându-mi degetul peste buzele sale atât de catifelate pe care aș vrea să le sărut la nesfârșit.

      Nick dă din cap în semn afirmativ, apoi își ia geaca de pe podea. Aud vocea mamei mele venind din spatele meu și răsuflu ușurată. Am scăpat ca prin urechile acului.

— Nick, bunăuna! Ar fi trebuit să ne anunți că vii aici. Pregăteam masa, vrei să rămâi?

— Bună ziua, doamna Gray! Sigur.

     Eu și Nick ne croim drum spre bucătărie. Mă simțeam ciudat când mă gândeam că mama și tata puteau să ne prindă. Mă uit spre Nick ce avea un rânjet pe față, de altfel ca mine.

      Deschizând ușa simt mirosul mâncării calde făcută de mama și privesc masa aranjată frumos.

— Bună ziua, domnule Gray! spune Nick spre tata.

— Salut, Nick! Ce mai faci?

— Mă simt foarte bine, dumneavoastră?

— Puțin neliniștit, dar bine.

      Conversația dintre tata și Nick era cam încordată și mă abțineam din răsputeri să nu izbucnesc în râs.

       Nick îmi trage scaunul pentru a mă așeză, iar eu încep să zâmbesc ca o tâmpă. Mama așaza farfuriile pe masă,  inspirând mirosul bucății de lasagna de pe farfuria albă din fața mea. Atmosfera era încordată, iar noi toți eram învăluiți de tăcere.

      Era prima dată când părinții mei, eu și Nick luam masa împreună, încât întrebările nu au fost evitate.

— Deci, Nick, cu ce se ocupă părinții tăi? întreabă tata.

— Tata lucrează ca chirurg plastician, iar mama ca economist la o mare firmă.

— Foarte interesant. Părinții tăi au slujbe foarte bune. Tu ai planuri pentru viitor?