Doar Prieteni

Capitolul 8

      Eram la liceu. Coborând din mașina simt aerul rece al dimineții pe pielea mea, lucru care îmi face pielea de găină. Intru pe holul lung, ghetele mele lăsând în urmă ecouri ce se pierd pe măsură ce mă îndepărtez mai mult. Scot din buzunarul pantalonilor albaștrii telefonul, iar privirea îmi cade peste ora indicată, 7:55.

       Trecând pe lângă bibliotecă îmi amintesc de rezumatul cărții la literatură. Am uitat complet! Am literatura abia mâine. Voi trece în pauza să iau cartea. Clopoțelul anunță începerea orelor, iar eu încep sa merg din ce în ce mai repede.

       Altă oră plictisitoare de istorie a trecut. Aproape adormisem la poveștile profesorului despre istoria Statelor Unite ale Americii.

— Din preistorie și până în perioada contemporană istoria teritoriilor care fac parte în prezent din Statele Unite ale Americii poate fi divizată în numeroase perioade, cele mai multe în funcție de schimbările politice, sociale și economice care au avut loc în aceste teritorii.

   Îmi sprijin capul pe mână dreaptă ascultând povestea, de fapt lecția ce mă plictisea și adormea. Ora se termină într-un final. Nu l-am vazut pe Nick la oră, iar el de obicei nu lipsește. Probabil a intervenit ceva.
Ajung în fața ușii cantinei. Mă așez la masa unde obișnuiam să stau, când o văd pe Vanessa venind spre mine și zâmbind, un zâmbet sincer. Ce ciudat!

– Hei, Loren! Uite, îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat și pentru cum m-am comportat. Am început cu stângul și vreau să îndrept asta. Vreau să scap de rivalitatea asta dintre noi. Poate am putea fi prietene. Facem pace? spune întinzându-mi o mână și zâmbind forțat.

– Tu glumești, nu? spun râzând.

– Nu. De ce crezi asta? Vreau doar sa fim prietene, spune ea făcând o față tristă.

– Vanessa, te cunosc. E clar că pui ceva la cale. Care-i motivul pentru care vrei "să fim prietene"?

– Știi ce? Am vrut să fiu drăguță cu tine, chiar mi-am cerut scuze. Însă tu nu vrei să accepți că m-am schimbat. Dacă vrei să continuăm așa cum am început, e doar alegerea ta, spune Vanessa înainte să plece, privirea ei fiind plină de ură și venin. Măcar acum era sinceră și nu de forța să-mi zâmbească prietenos.

  Ce-i cu ea? Crede că pot uita așa ușor totul? E penibilă...
Peste câteva minute apare Ashley însoțită de Kate care o privea suspicioasă pe Vanessa.

– S-a întâmplat ceva cât timp am lipsit? întreabă Ashley.

– O să ți se pară ciudat, dar Vanessa vrea să fim prietene. spun râzând.

– Prietene? Voi două? Sunteți precum câinele și pisica... Niciodată nu veți fi prietene, spune Kate.

– Așa ziceam și eu, spun.

– Mai vii la petrecere, nu-i așa? Apropo, ce vei purta? întreabă Ashley.

– Nu m-am gandit, încă. Îmi voi lua o rochie de la mall, probabil.

– Te ajutăm să alegi una. Plus avem nevoie de rochii, spune Ashley.

  Imediat ce termin micul dejun , merg spre bibliotecă, pentru că aveam nevoie de o carte. Am început să caut printre rafturile prafuite ale bibliotecii cartea. Din senin, trei carti cad de pe raftul din fața mea, lucru care mă sperie. După cealaltă parte a raftului vine un băiat înalt, cu părul șaten, ochi verzi spre căprui și buze subțiri. Era îmbrăcat într-o geaca de piele neagră și blugi.

– Scuze. Am luat o carte, iar restul au cazut. Îmi pare rau dacă te-am speriat.

– E ok.