Doar Prieteni

Capitolul 9

      Deschid ochii și clipesc de câteva ori, mormăind când soarele îmi intră în ochi. Fac câțiva pași mărunți spre geamul mare, soarele de afară fiind acum peste fața mea. Mă încrunt, privind cu atenție pe fereastră.

       Nu cunoșteam locul în care eram acum, habar nu aveam unde sunt. Privesc camera mare în care mă aflam. Fac câțiva pași pe parchetul rece, tălpile mele lipindu-se ușor de el. Scanez din priviri camera ce era chiar mare. Camera avea un pat mare în mijloc, tapetul de pe pereti era unul cu trandafiri albi si negri, un candelabru mare se afla în mijlocul tavanului, un birou din lemn era așezată într-o parte a camerei, pe el fiind multe fișe cu multe desene și schite. Pe unul dintre pereti era o oglindă mare  ce reflecta razele soarelui. Merg spre ea și mă privesc. Rimelul era împrăștiat pe toata fața, aveam ochii roșii, iar rochia de la petrecerea de aseară era încă pe mine.

     Îmi duc mâna la ochi, pentru a-mi șterge petele negre din zona ochilor, când observ o umflătură puțin mai sus de sprânceană. Ating ușor și simt o durere usturatoare. Nici nu-mi amintesc când m-am lovit. Chiar așa de mult am băut? Nu-mi amintesc nimic de aseară și mă tot întreb unde sunt. Îmi amintesc doar de Nick. De ce nu am putut uita și asta? Din cauza lui am băut aseara. Chiar m-a... ranit. 

    Ușa din lemn se deschide. Îmi îndrept privirea către crăpătura pe care intră Jeff. Acum... acum îmi amintesc. El m-a răpit. Nervii și fiorii de teama încep sa se joace în corpul meu imediat ce îi văd fata.

— Frumoasa adormită s-a trezit... Bună dimineata! spune sprijinindu-se de tocul ușii.

— Ce caut aici? Tu m-ai adus? spun depărtându-mă de el.

– Nici. Nu. Ai. Habar. Dar, era frumos dacă mă salutai și tu, spune apropiindu-se cu pași mici de mine.

— Nu te apropia de mine! Te avertizez!

      Am început să revin la panica mea, iar când am dat să fac un pas în spate am simtit mână lui scârboasă și mare peste incheietura mea subțire, prinzându-mă puternic și trăgându-mă spre el. I-am simțit buzele dezgustatoare peste ale mele.

— Lasă-mă! îi țip și încerc să il lovesc, speriată de moarte pentru că nu e nimeni care să mă ajute.

— Oho, dar de ce dacă suntem singuri? Să știi patul este foarte confortabil, spune trăgându-mă spre pat.

— Nu! Lasă-mă! spun dându-i o palmă peste față. Își întoarce capul iar privirea sa a devenit una furioasă.

— Nu ar fi trebuit să faci asta, spune împingându-mă în pat și începând să-mi sărute gâtul într-un mod scârbos. În momentul ăsta era peste mine și nu puteam suporta ceea ce se întâmplă. Nu suport gândul ca cineva să mă folosesca în felul ăsta, doar pentru distracție. Voiam ca pământul să mă înghită și să scap de aici, orice ar fi.

— Nu! Lasă-mă! Știu prea bine ce s-a întâmplat cu Logan! spun împingându-l după mine.

      Când aude asta se oprește, privindu-mă confuz. Închide ochii și scutura din cap, razand ușor. Un râs ce făcea ca furia să fiarbă în mine.

— Papagalul de Logan ți-a spus, ă? Ei bine, nu vei spune nimic altfel situatia lui Nick o să se complice și mai mult. Ai înțeles? spune încleștându-și dinții și privindu-mă fix în ochi.

— De ce ai vrea să-i faci ceva lui Nick? Ce legătură are el în toate astea?

— Așa e. Tu nu știi cine l-a facut pe Nick să ajungă așa. Hmm... Gândește-te.

      Stau pentru un moment, gândindu-mă cine ar putea face asta, iar după câteva minute în care creierul meu procesează, găsesc răspunsul.