Monolog

○◘◘Cântecul fericirii triste◘◘○

 Liniştea asurzitoare. Colţurile colorate ale minţii întunecate. Răsuflarea răcoritoare a vântului. Nopţi reci,sub o pătură caldă.Străzile umede şi scăldate în lacrimiile de ploaie ce tocmai urmează să cadă şiroaie..Un moment de linişte. Tăcere.Respiraţia aburindă a copacilor clătinaţi de vânt. Se aude suav...se aude în pauza dintre două respiraţii..Plouă.

☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺☻

Îmi doream de mult să plouă. Chiar îmi doream ca vara să se termine.Nu înţelege greşit...ador vara. Dar..e deja septembrie...vara a trecut şi mi se pare fără rost să te minţi singur şi să mai speri la zile cu soare. Sincer,vreau să fie frig...vreau să port din nou haine groase în drumul spre liceu,uitându-mă în stânga şi dreapta la oamenii plictisiţi din jurul meu. Cu capul aplecat de gânduri..fiecare cu o poveste. Toamna e o poveste frumoasă. E vorba de schimbare..de sentimentul de a accepta situaţia şi de a trece mai departe,la următorul capitol din viaţă.
Din moment ce frunzele s-au îngălbenit şi atmosfera a devenit mai rece,e clar că vara deja a făcut cale întoarsă,luând cu ea păsările care,acum,sunt departe.Îmi vor lipsi toate acestea..dar totuşi,îmi lipsea toamna. Atmosfera umedă,zilele mai scurte,casele mai primitoare..căldura cu care prietenii te poftesc la o ciocolată caldă în interiorul casei lor încălzite de gânduri bune..momentul acela când vă uitaţi la un film sau discutaţi.Toamna chiar e o poveste frumoasă. Timpul trece,lucrurile se schimbă..e frumos că se schimbă. Ar fi monotonie dacă totul ar rămâne la fel.

Deja simt pătura deasupra mea şi cântecul ploii pe fundal...totul,în timp ce privesc pe geamul camerei mele,picăturile de apă care cad..şi cad...
Îmi dau atât de multă energie pozitivă..e atât de relaxant..e ceva în plus. E evadarea din calvarul şi mulţimea de lume din timpul verii..

O,toamnă..anotimp pudic! Mi-ai lipsit..îmi doream de mult să plouă...Chiar dacă anul trecut pe vremea asta,mă simţeam nostalgică şi voiam ca vara să nu se termine niciodată,timpul m-a făcut să înţeleg cât de frumoasă e toamna..toate culorile..atmosfera..e un tablou mereu în schimbare! E cercul vieţii! Tot ce începe,trebuie să se termine în cele din urmă. 



 Lumina ce se strecoară printre frunzele castanii...pământul umed..sunetul molcom al vântului..
Vara îşi cântă singură moartea toamna.Cât de ironic...ceea ce ne sperie mai mult,e ceea ce avem mai multă nevoie.Frunzele cad pale...inerţia le ţine la sol..lăsându-se uitării..şi,chiar dacă,probabil,nu asta era dorinţa lor,ele urmează cursul vieţii,făcând loc frunzelor noi..unei noi vieţi. Un nou început.

Sunt în cameră acum...scriu.Cine ştie unde eşti tu,cel care citeşti.Cine ştie cum te simţi..poate..exact ca vara: pierdut,fără speranţe..sau poate,ca toamna: nerăbdător pentru un nou început înfloritor,fericit.Oricum te-ai simţii,viaţa e adepta schimbării. Totul e frumos,dacă ştii cum să priveşti lucrurile.
Toamna e frumoasă..datorită schimbării. Orice început are şi un sfârşit..şi orice sfârşit e un nou început!