Monolog

Chipuri

Învățată cu durerea și mereu conștientă că lumina te poate răni de asemenea,stingheră,cu privirea pierdută între multe alte suflete ratacitore...Doi ochi căprui,două nuanțe diferite...ca și personalitatea ei: deși rece și temătoare de necunoscut,de asemenea și iubitoare,având ca sprijin căldura.

Dacă o privești,vei crede că nu știe că exiști...dar te-a citit deja. S-a uitat la tine. Te-a studiat atent...deși admite că ''oamenii o sperie'',o intrigă să știe ce fel de persoană ești. Este închisă în ea,știe mai bine că acolo e în siguranță..mereu a crezut asta. Se bazează pe sine. Ea nu știe,dar în interiorul său,arde o flacără violentă și purpurie,ce-i ține în viață firea și îi încălzește sufletul. Nici nu are idee de puterea pe care-o stăpânește...mereu atât de naivă...Încearcă să se victimizeze,dând vina pe ea. Dar greșește...sub chipul palid,plin de speranțe,se naște mereu o nouă dorință de război: cu lumea,cu universul...Este o luptătoare. Dar încă nu știe.

A spus o dată ceva memorabil..ceva ce nu o să uit...a spus ''imi e frică să fiu fericită'' și de atunci,m-am tot gândit...poate că ea vede ceva în plus față de restul,probabil ea simte când începe sfârșitul și teama ei,este o premoniție...poate ea știe...

Are steaua ei...Poate chiar ea însăși este o stea. Face parte din univers,și Soarele ține cont și de sfaturile ei..la fel și Luna,căci și ei sunt singuri și caută alinare...vor să-i vorbească..iar ea, a știut mereu să-i asculte. Are o profunzime surprinzătoare,încă nu și-a dat seama.

Caută răspunsuri,dar ea le posedă deja...simatindu-se singură...are ca sfetnic Luna,dansează cu ea în noapte,și ca prieten Soarele,cu el dansează în zorii dimineții.

Ea...chiar este o stea...doar că nu știe asta...încă. 

 Caracterul ei este complex și îți ridică multe semne de întrebare. Are vise mărețe și speranța că le va împlini...dar oarecum știe,Universul i-a spus deja că va reuși.

După ce ajungi să o descoperi,vei simții ca aparențele te-au înșelat aparte și că sub exteriorul ei sumbru și rece,bate o inimă doritoare de iubire...E o persoană bună,a fost mereu așa. Dar societatea i-a tăiat aripile iar acum...se zbate. Îi este frică să zboare din nou din cauza lumii...dar tânăra pasăre de noapte,va dainuii în întuneric până când,Luna și Soarele îi vor lăsa cerul numai ei și noaptea,cât și ziua,vor fi aduse după bunul ei plac.

Cu zâmbetul șters și fruntea plecată,cu părul colorat lăsat peste umerii reci și cu o privire pătrunzătoare,a reușit mereu să ''zboare''. Nu îi place să stea. Are o fire rebelă și sălbatică. Mică''pasăre a nopții''nu a fost făcută pentru o colivie. Infinitul îi este casă și va face mereu în așa fel încât să-l depășască.

Poate că nu pare,dar ea este genul de fată despre care oamenii scriu cărți. Sper că într-o zi,aprecierea față de sinele său să crească și din ideea de ''vis'' să facă tot ce e posibil pentru a face totul realitatea prin care va zbura mereu fără limite.

Sper să-ți placă,''mică pasăre a nopții'' #A