Monolog

Amintiri din zilele în care totul era simplu ...☺

În ultima vreme,de când mi-am revăzut un fost coleg de grădiniță,m-a lovit nostalgia...Adică..nu ne mai văzusem de cam..10 ani..și apoi,să-l văd cât de mare a crescut și cât s-a schimbat,m-a făcut să mă gândesc cât de mult s-a schimbat totul..ce mult s-a schimbat orașul...casa...eu..

Ba chiar,m-am pus pe căutat poze cu mine mică. Am găsit atât de multe...Dar cele care mi-au stors puțin ochii de lacrimi și m-au făcut cu adevărat nostalgică,au fost cele cu clasa..de la grădiniță. :')



Ahhh..cât de mici eram toți...îmi e foarte dor de ei...i-am revăzut pe câțiva..dar prea puțini pentru a-mi satisface dorința de a-i lua în brațe și de a ne aminti tot ce am făcut de-alungul celor mai frumoși ani din viața mea...

Au trecut aproape 7 ani de când a fost făcută poza..și încă îmi pot amintii atâtea din acele zile..Mereu am fost axată pe viitor,până să mă axez pe prezent și,într-un final,să descopăr cât de mult îmi lipsește trecutul...Totul era simplu pe-atunci..nu îmi păsa niciodată cu ce eram îmbrăcată,cum îmi era părul sau dacă aveam pantofii curați..tot ce îmi voia sufletul nevinovat de copil,era să se joace și să ignore orice grijă.Să lase grijile în seama adulților...acum,această variantă nu mai e,din păcate,disponibilă..

Cât de ușor îmi era totul atunci...eram doar un copil,care învăța mereu câte ceva...Îmi e dor de zilele când nu îmi păsa ce zi sau oră e...zilele în care singura mea treabă era să mă joc...Ah,îmi și amintesc..cu câtă ardoare îmi doream să cresc. Să fiu și eu ''mare'' . Să fac ce fac adulții...de aș fi știut ce necesită creșterea..de aș fi știut că pentru a crește,trebuie să te maturizezi și să lași în urmă joaca..
Aș mai vrea măcar o zi din acele zile...să mai simt o zi cum este să ai părul prins în două codițe și să alerg fără griji să mă joc cu copiii din clasă,din parc...de oriunde.



Încă îmi pot aminti cât de fericită eram din motive..banale. Atunci când mergeam la grădiniță,când îmi împărțeam jucăriile cu ceilalți camarazi de joacă...atunci când mâncam înghețată vara..sau când îl țineam de mână pe băiatul pe care-l plăceam...Totul era așa frumos atunci...aș da orice pentru încă câteva zile ca alea! Terenul meu de joacă era viața..până să flu că Moș Crăciun nu există...că desenele animate nu sunt reale..că secundele trec mai repede decât îmi pot imagina...au fost lecții dure.Și au făcut parte din procesul de maturizare.Proces pe care,l-aș refuza acum,dacă mi s-ar mai da o dată posibilitatea de a fii un copil inocent.

Timpul a luat cu el fiecare părticică din copilărie și mi le-a depozitat în inimă..Ca să nu fie atât de rău cu mine,mi-a dat posibilitatea de a-mi amintii de acele momente,de a revedea poze..și de a-mi revedea din vechii prieteni..Dar,pentru a demonstra și cât de crud este el de fapt,a luat acele zile și le-a dus departe,în trecut..nefiind capabilă să le retrăiesc..

Totul a trecut prea repede...ieri,eram la grădiniță în grupa mică:două codițe,un zâmbet nu prea strident în colțul gurii,privirea ațintită pe restul copiilor din clasă,urechile ciulite să le pot afla numele și o teamă în suflet,pe care am ignorat-o..teama de a crește. Azi,deja am început școala,clasa întâi:părul prins. De data asta,într-o singură codiță. La fel de curioasă să aflu numele colegiilor și cu aceiași impresie stranie că timpul trecuse prea repede.Iar mâine..la liceu:Doar că acum..părul lung,lăsat în vânt,mintea plină de gânduri..ochii mari,ațintiți spre mulțimea de oameni care mă privesc curioși..Și în suflet,același gol...aceiași nevoie de a da timpul înapoi..Desii mereu voiam să cresc,am încetat să mai vreau. Am trăit ceea ce voiam mereu,am testat cum este să crești..dar am încetat să mai vreau asta...Acum,vreau să fiu din nou mică! Să simt din nou gustul vatei de zahăr de 100 de ori mai dulce,cântecul de primăvară al păsărilor de 100 de ori mai tare,glasul educatoarei mele care încearca să ne învețe ce e bine..ce e rău..de 100 de ori mai suav! Vreau să simt diminetiile di-nainte de grădiniță de 100 de ori mai calde..vreau să simt..bucuria de a fi copil..de 100 de ori mai amplificată!♥

Chiar dacă zilele au trecut și vor mai trece,în inima mea..voi rămâne mereu o copilă! Copila aceea care zâmbea fără motiv,cea care se bucura să-i vadă pe ceilalți fericiți...copila care credea cu atâta ardoare în Mosu',Iepurașul de Paște sau Zâna Măseluță...copila aia care nu știa ce e durerea și nici nu voia să afle! Cea care zbura alături de Peter Pan spre Neverland..dar se întorcea acasă,căci i-ar fi fost prea dor de iubita ei familie și prieteni! Copila aia care..niciodată nu se oprea din visat...copila..cea care a încetat să mai crească!♥