treat you better (✅)

Give me a sign

Intru în cabinetul medical al şcolii, iar vederea mi se încețoşează pentru un moment. Mă aşez, în timp ce asistenta scoate dintr-un sertar bandaje şi dezinfectant.

Te văd intrând cu paşi mărunți, fără să mă priveşti. Asistenta veni lângă mine, desfăcând sticla cu dezinfectant.

-Dacă nu vă supărați, cred că mă pot descurca eu cu el, i te adresezi cu o voce amabilă.

-În regulă atunci, răspunse ea şi plecă în altă cameră, probabil să se ocupe de mâna lui.

Te apropii de mine privindu-mi rănile, apoi te laşi în genunchi, începând să le cureți uşor. Soluția aceea era rece şi puțin usturătoare, iar fața ta era la doar câțiva centimetri de a mea, ochii tăi fascinându-mă chiar şi în situația în care eram. Niciunul din noi nu spunea nimic, tăcerea fiind, pentru prima dată, liniştitoare. Atât de liniştitoare încât nu mă gândeam că vei fi tu cea care o va sparge.

-Nu ar fi trebuit să se ajungă la asta, ai spus cu părere de rău, deşi îmi evitai privirea. 

-Poate, am rostit uşor. Sau poate că da.

Am suspinat uşor atunci când mi-ai atins rana de pe frunte, iar tu ți-ai muşcat buza inferioară, privindu-mă compătimitor.

-Crezi că îl vor exmatricula? am întrebat privind în gol.

-Probabil, ai spus dând din umeri. Sper, ai adăugat încet.

Aş fi vrut atât de mult să ştiu unde-ți era mintea în momentul acela. Te-am fixat cu privirea, sperând că mi-o vei susține măcar pentru câteva clipe. Ochii tăi mereu vorbeau atunci când tu nu o făceai.

Te-ai oprit brusc, şi de parcă mi-ai fi citit gândurile, te-ai uitat fix în ochii mei. Mereu vedeam în ochii tăi atât de multe lucruri, atâtea sentimente, albastrul lor mi s-a părut întotdeauna atât de viu. M-am întrebat ce vedeai tu când te uitai în ai mei.

-E numai vina mea...ai spus cu vocea stinsă.

-Aria, nu...am început să spun, însă cuvintele mi-au înghețat pe buze când degetele tale mi-au mângâiat uşor obrazul, trimițându-mi fiori electrici în tot corpul.

-Îmi pare rău, ai şoptit, apoi te-ai ridicat rapid şi ai plecat.

Pentru prima dată după mult timp, simțeam că nu ştiu ce ar trebui să mai fac. Speram totuşi, în adâncul sufletului, că lucrurile se vor îmbunătăți.

Însă el nu a fost exmatriculat, şi a doua zi, era cel din maşina căruia te-am văzut coborând.

Iar asta mi-a distrus toate speranțele.