Bat neliniştit cu degetele în bancă, mutându-mi privirea de la aleea pustie si întunecată a parcului la ceas. 9:30, aşa ai scris în bilețelul pe care încă îl am, ascuns în buzunarul blugilor.
Nu ştiu la ce ar trebui să mă gândesc întâi, aşa că aleg să-mi păstrez mintea goală. Paşii ți se aud din ce în ce mai aproape, mă ridic şi te văd apropiindu-te, cu o expresie gânditoare pe chip.
Mă observi, şi înainte ca măcar să-mi dau seama, te arunci în brațele mele, iar eu te trag mai aproape din reflex.
-Ai venit, îmi şopteşti uşurată în ureche.
-Normal că am venit, îți răspund închizându-mi ochii, prefăcându-mă pentru câteva secunde că totul a dispărut.
-Credeam că n-o să te mai strâng în brațe, îți mărturisesc.
-Îmi pare rău, îmi pare atât de rău, spui cu o expresie îndurerată, desprinzându-te din îmbrățișare.
-Ce s-a întâmplat? te întreb confuz. Tu...de ce...de ce te-ai întors din nou la el? De ce m-ai evitat tot timpul ăsta? Mi-am făcut atâtea griji, simțeam că o să înnebunesc.
Îți scuturi uşor capul, evitând să mă privești în ochi.
-Nu am avut de ales...a trebuit s-o fac.
-Nu, Aria, normal că ai avut de ales, spun ridicându-mi vocea fără să vreau, simțind disperarea curgându-mi în fiecare venă.
-Ai avut de ales, nu ar fi trebuit să te întorci la o persoană care te răneşte, nu eşti singură acum, mă ai pe mine...continui, apoi mă opresc simțind cum vocea mi se sparge.
-Tu nu înțelegi, spui pe un ton ridicat, însă în scurt timp începu să-ți tremure. Nu am vrut să suferi. Nu puteam să-l las să te rănească din nou. A trebuit să mă întorc la el, pentru că altfel asta ar fi făcut si eu...nu puteam accepta gândul ăsta.
Ochii tăi pătrunzători mă fixează, fiind pe cale să se umple cu lacrimi.
Am oftat, mângâindu-ți uşor obrazul.
-Ai idee cum a fost pentru mine să nu stiu nimic de tine atâta timp?
Ți-ai muşcat buza inferioară, fără să-ți dezlipeşti privirea din a mea.
-Să te ştiu cu el...am continuat trasându-ți linia maxilarului cu degetul mare, în timp ce distanța dintre noi devenea din ce în ce mai mică.
-Să fii atât de aproape de mine şi în acelaşi timp atât de departe...
Ți-ai lipit fruntea de a mea, înconjurându-mi gâtul cu brațele.
-Promite-mi că n-o să-mi mai faci asta niciodată, am spus închizându-mi ochii, în secunda următoare simțindu-ți buzele peste ale mele.
Şi de data asta chiar ai făcut totul să dispară. Nu mai exista nimic, timpul se oprise în loc, buzele noastre erau singurele ce se explorau încet.
Ne-am desprins în momentul în care am rămas fără aer, având respiratiile accelerate. Te-am privit în ochi. Tu ai făcut acelaşi lucru.
-O să fie bine, ți-am spus.
-Ştiu, ai răspuns dând afirmativ din cap. S-a terminat. Acum ştiu ce am de făcut.
SFÂRSITUL SE APROPIEEE
CITEȘTI
treat you better (✅)
Storie brevi"Cuvintele sunt inutile pentru a exprima ce simt. Singura modalitate de a vedea ar fi să-mi smulgi inima din piept si să vezi ce se petrece înăuntrul ei." [#4 în proză scurtă 1.08.2019]
