Asaltul demonilor

Capitolul IV - Misiune imposibilă

        Am creat prima inteligență artificială de nivel trei. Nu știu dacă acesta este motivul pentru care mi-a fost încredințată sfera, dar acum e prea târziu pentru astfel de gânduri. Tot ce-mi rămâne de făcut este să încerc, chiar dacă știu că acest lucru este aproape imposibil, să forțez evoluția. O inteligență artificială de nivel patru... O ființă, un suflet. Un om nu poate să creeze așa ceva. Doar un accident sau o intervenție divină poate să distrugă barierele care ne țin departe de o asemenea realizare.

        Însemnare din jurnalul doctorului Edward Evans

        Axel rătăci cam jumătate de oră pe străzile orașului Senaria. Fiind cel mai mai mare și important oraș, era și cel mai aglomerat. Jucătorii roiau de colo-colo în grupuri sau individual, aducând la viață străzile frumos împodobite cu felinare și grădini adormite la acea oră târzie din noapte. La colțuri de stradă și în piețe, Axel întâlni vânzători de obiecte și panouri destinate jucătorilor care doreau să-și ofere serviciile contra cost, pentru crearea de arme și armuri legendare sau poțiuni extrem de rare.

        Străzile nu erau împânzite doar cu jucători, ci și cu personaje controlate de inteligența artificială a jocului. Acestea se integrau atât de bine în imaginea de ansamblu, încât lăsau impresia că erau în viață sau controlate de un om în carne și oase.

        Senaria părea să fi împrumutat arhitectura unui oraș european din secolul nouăsprezece, cu străzi largi, statui uriașe și construcții reprezentative. Avea de toate, de la parcuri frumos îngrijite până la muzee cu picturi și sculpturi ale jucătorilor amatori de astfel de activități. Părea un oraș real, unul desprins dintr-o poveste fantastică, dar cât se poate de real.

        Cutreierând străduțele fără vreo direcție anume, Axel se trezi în fața unui portal de lumină încadrat de două statui impozante, una reprezentându-l pe Vulcanix, cealaltă pe Daramos. Cei doi zei păreau să susțină un panou pe care erau scrise cuvintele Portal Dimensional.

        După ceea ce i se întâmplase, Axel era puțin reticent, dar până la urmă hotărî să-și urmeze instinctul. Păși în mijlocul portalului și se lăsă topit de lumina acestuia.

        Portalul îl trimise într-un sanctuar uriaș, cu pereții de marmură albă împodobiți cu vitralii care înfățișau lupte dintre eroi legendari și cei Fără Nume. Ajunsese într-o cameră de așteptare, un loc unde se adunau jucătorii pentru a pleca în misiuni pentru echipe sau misiuni pentru ghilde. Începu să-și facă loc printre grupurile gălăgioase.

        Misiunile cereau o cooperare bună între membri, așa că majoritatea conducătorilor încercau să-și dea seama dacă aveau în echipă oameni de încredere. LOTH se mândrea cu faptul că avea unele dintre cele mai provocatoare și mai dinamice misiuni pentru echipe.

        Se opri lângă un grup care i se păru mai interesant. Conducătorul vorbea precum un veteran, iar ceilalți jucători îl ascultau cu atenție și asimilau informațiile primite. Deveni, fără să-și dea seama, parte din acel grup, ascultând și el concentrat discursul comandantului.

        Atunci când cineva îi puse palma pe umăr, tresări.

        — Axel! Ești surd, omule?

        Se întoarse în loc și dădu cu ochii de un jucător ceva mai înalt decât el, îmbrăcat într-un costum tradițional chinezesc, simplu, de un albastru marin cu margini aurii. Avea părul negru, țepos, fața triunghiulară cu tatuajul unui dragon chinezesc pe obrazul drept și ochii precum două flăcări. Stătea sprijinit de un toiag magic ce părea să fi trecut prin toate războaiele lumii. Pe mâna dreaptă a nou-venitului, Axel văzu simbolul zeului Vulcanix.