Agentia - joaca de-a identitatea

1

Frig. Era al dracului de frig. Il simtea pe piele, in carne si in oase. Tampla stanga si buza de jos ii sangerau, tricoul ii fusese rupt demult si Dumnezeu stia pe unde ramasese, sau ce se alesese de el, si intreg trupul ii era acoperit de sudoare ce avea sa il inghete si mai rau curand, dar cel putin il capturase pe nenorocit. Rasufland des, dar cu dificultate, datorita efortului depus, Jace stranse legatura de la incheieturile victimei sale, si astepta semnalul sonor, care nu intarzie sa apara.
Un sunet prelung, ca de goarna se auzi in mai putin de un minut, si Jace sari in sus, nu datorita sperieturii, ci fiindca stia ca daca il mai apasa mult pe spate pe Mike, acesta avea sa fie dus acasa intre patru scanduri. Iar imaginea asta nu ii convenea deloc, tinand cont ca Mike era printre putinii lui prieteni de aici.
Scena din fata si jurul sau ce constituia un peisaj antarctic, cu zapada din jur imprejur si ventilatoare puternice pentru a sugera curentii puternici ai zonelor complet inghetate, deveni translucida, pana se disipa complet, lasand la vedere doar geamuri complet incolore de sus pana jos si de la stanga la dreapta.
Jace facu o reverenta usor ironica spre geamul din fata sa, si zambi arogant, in ciuda buzei care inca ii sangera. Degetul mare al unui om se ridica in semn de aprobare plina de mandrie, si Jace ii facu cu ochiul, in schimb.
-Sa  aduca cineva niste apa pentru Mike, striga Jace cand o usa ce fusese mascata pana acum se deschise in spatele lui.
-Asta se intampla daca l-ai lovit prea tare, se auzi vocea amuzata a unui barbat in spatele lui.
-Abia l-am atins, sustinu Jace cu o umbra de zambet pe chipul murdar.
-Hai sa iesim de aici, zise Max, celalalt prieten al sau, si la scurt timp incepura sa mearga spre aceeasi usa pe unde venise Max mai devreme.  Mike va fi ingrijit cum se cuvine. Hai la o tarie si o noapte alba. Ce zici?
-Zic ca nimic nu suna mai bine, raspunse Jace, in timp ce pe langa el isi faceau loc oameni pregatiti special pentru a-l ingriji pe barbatul inconstient de la pamant.
-Ai o directa de dreapta data naiba, afirma Max tragand mai bine de haina groasa, pentru a se proteja de frigul din incapere.
-Vrea cineva sa opreasca elicele alea, pentru numele lui Dumnezeu? Striga el in incapere, si aproape imediat acestea se oprira.
-Stii ca nu te-a luat nimeni in seama, nu? Il tachina Jace, in timp ce accepta un hanorac larg de la o tanara, careia ii facu complice cu ochiul. Tragandu-l peste cap cu gesturi mecanice, Jace il vazu pe Max privindu-l intrebator, si zise: Ti-o amintesti pe Liz, nu?
Drept raspuns, Max incepu sa rada si il plesni peste umar pe Jace, in joaca, facandu-si drum cu usurinta spre vestiare, acolo unde Jace urma sa primeasca ingrijiri pentru ranile sale.
Amandoi erau nerabdatori sa iasa de acolo cat mai repede, fiindca amandoi stiau ce placeri puteau oferi noptile tarzi intr-un oras atat de cosmopolit ca Londra. Spre dezamagirea lor, Ross Beake, omul care ii adusese pe amandoi in Agentie le aparu in fata si le bloca restul drumului.
Jace ofta jumatate iritat, jumatate plictisit si isi afunda mainile in buzunarele pantalonilor sport. Max se rezuma la a astepta rabdator. Desi diferentele dintre cei doi erau la fel de clare ca albul de negru, in ceea ce privea viata personala si aspectul fizic, Jace si Max devenisera prieteni instantaneu. Si Ross stia ca unde il gasea pe unul trebuia sa fie si celalalt. Pe premisa aceasta mergea cand avea nevoie de vreunul din ei.
-Sper ca nu sunteti atat de naivi sa credeti ca va las sa scapati asa, cu una cu doua, le zise Ross pufnind usor. La mine in birou. Amandoi.
Atat Max cat si Jace isi aruncara priviri ce tradau plictiseala si, in ciuda respectului pe care amandoi il aveau pentru barbatul ce mergea in fata lor la doar cativa pasi, inspirara adanc, cautand parca rezerve de oxigen pentru ora care avea sa vina.
Ajungand in dreptul unei usi fara geam, cei doi il urmara inauntru pe Beake, si se asezara apoi pe cate un scaun amplasat in fata biroului invechit de vreme.
Jace isi intinse picioarele lungi pana se lovi de masca din  lemn a obiectului de studiu, si chiar si asa, picioarele sale tot isi pastrau un unghi usor obtuz, datorita spatiului mic. Se lasa lenes pe spatarul scaunului si isi tinu mainile in buzunarele hanoracului, cu o indiferenta nedisimulata.  Isi aminti de prima data cand venise aici, infometat, obosit si slabit peste masura.
Un colt al gurii i se ridica lenes, realizand cat de mult se schimbase el de atunci, iar acest birou ramasese blocat in timp. Acelasi miros de tutun, aceleasi rafturi ponosite, si aceeasi dezordine. Pe cat era spatiul pentru antrenamente de nou si dotat cu cele mai performante masini si aparate, pe atat de invechit era biroul asta. Era propria lui masina in timp, capabila sa ii reaminteasca de fiecare data de unde plecase, si unde ajunsese.
-Te-ai descurcat al dracului de bine, baiete, zise Ross, neincercand nici macar pentru o clipa sa isi ascunda mandria. Baiatul asta era vlastarul lui, si el il ingrijise de-a lungul timpului mai ceva ca pe o planta rara. Iar rezultatele erau de-a dreptul magnifice. Ore, zile, si ani de munca se insumasera pentru a-l crea pe Jason cel de acum.
-Mike a fost  ceva cam slabit astazi, zise Jace in cele din urma.
-Tipa aia nu ii da deloc pace, zise Ross preocupat. Mike cel pe care il cunosc eu obisnuia sa ocupe locuri fruntase, iar acum abia atinge locul sapte. Ceva e in neregula, consimti Ross Beake.
-Femeile sunt de vina, zise Max calm, vorbind pentru prima data.
-Sa stii ca asa e, fu de acord Ross, aprinzandu-si o tigara. Altceva vroiam sa vorbesc cu voi, totusi. Luati-va o pauza baieti, o meritati. Amandoi. Peste o luna vom primi confirmarea daca va trimit in America de Sud, sau nu. Pana atunci aveti liber cateva saptamani.
Jace  arunca o ocheada spre Max, care il privi la randul sau intr-un mod in care spunea clar ca intentiile lor coincideau in ceea ce privea petrecerea timpului liber.
Ceva mai tarziu, cand cei doi iesira pe usa biroului, hotarati sa se elibereze de tensiunea acumulata la antrenamente. La urma urmei, erau complet liberi pentru o luna de zile. Si sfarsitul de an se apropia cu pasi repezi.
***
Alexandra simti o atingere usoara pe piele inainte sa se trezeasca complet. Un zambet ii inflori pe buze. Se intoarse pe o parte, si il privi pe baiatul de langa ea cu cata atentie ii permitea starea de somnolenta.
-Buna dimineata, murmura ea inainte de a se apropia si a-l saruta.
-Buna si tie, ii raspunse Dean, tragand-o mai aproape de el. Ce zici daca iti iei o zi libera de la scoala astazi, si stai cu mine?
Alexandra se retrase imediat si il privi cateva secunde inainte de a-si da seama ce vroia sa spuna:
-Dean! Nu-mi vine sa cred ca spui asta. Alexandra se trase de langa el, si se ridica din pat, plecand spre usa.
Dean se ridica si el si o urma, ajungand-o imediat din urma.
-Haide, Alex, ce e atat de important la scoala aia tampita?
-Nu e vorba de scoala, Dean, raspunse Alexandra enervata. E vorba ca tu imi ceri sa raman acasa doar cand trebuie sa pleci pentru o perioada lunga de timp.
-Stii doar ca afacerile tatalui meu imi rapesc mult timp, zise Dean, apropiindu-se de ea si luand-o in brate. Alexandra isi simti corpul cum se relaxeaza, dar nu pana la capat.
Stia ca era neintelegatoare, dar nu se putea abtine. Relatia lor dura de doi ani, iar de un an de zile locuiau impreuna, in micul ei apartament. Lucrurile pareau sa mearga bine intre ei, Dean era tot ce ea cauta la un baiat. Era linistit, previzibil, aveau multe lucruri in comun, si se iubeau cu adevarat. Dar totul se oprea cand venea vorba de tatal lui Dean, un om pe care ea il vazuse de prea putine ori. Tot ce stia despre el era ca era in fruntea unor afaceri ce aduceau multi bani.
Cu un oftat, il intreba:
-In cat timp pleci?
-Peste cateva ore.
-Atunci ne vedem cand te intorci.
-Alex…
-Ne vedem cand te inorci, Dean. Ea incerca sa plece, dar baiatul o trase inapoi, pana o stranse tare in brate. Mai stai cinci minute cu mine, si apoi esti libera sa pleci.
Fara sa vrea, Alexandra rase. Asa se intampla de fiecare data cand se certau. Impacarea consta intr-un ras pe cinste si o imbratisare lunga. Spre nefericirea ei, acum nu puteau ramane la fel de mult timp impreuna, pentru ca timpul de pregatire al Alexandrei se scurta cu fiecare minut.
Il lasa pe Dean sa o sarute de cateva ori, inca usor suparata pe el, apoi pleca la dus. Cand se intoarse, complet imbracata, il gasi pe Dean in bucatarie, cu micul dejun complet pregatit.
-Acum ma ierti?
-Am de ales? Il tachina ea, si se duse spre el, lasandu-se sa cada pe un scaun.
Cand telefonul ii suna, Alexandra era complet pregatita.
-Vin imediat, zise ea direct, stiind cine era la celalalt capat.
-Sunt deja jos, se auzi vocea prietenei sale. Spune-i lui Dean sa nu te mai retina si misca-te mai repede.
Alexandra se intoarse spre Dean si il mai saruta inca o data, inainte sa plece, apoi iesi pe usa, pregatita pentru o zi de scoala. Ultima din acel semestru.
Becky, cea mai buna prietena si vecina ei, o astepta deja in masina, si Alexandra urca imediat in ea, tremurand puternic datorita frigului.
Conversatia incepu sa curga usor intre cele doua prietene, dar cand Becky ii spuse ca Max, fratele ei sunase cu o seara inainte, si ii anuntase ca vine acasa foarte curand, Alexandra abia o auzi.
-Alex?
-Hmm? Alexandra isi intoarse capul spre Becky, care o privea ingrijorata, din spatele volanului.
-Esti bine? Mi se pare ca te-am lasat undeva in spate.
-Sunt bine, o asigura Alexandra, zambind usor. Decise totusi sa ii spuna de ce era atat de ganditoare, pentru ca stia ca tacerea lui Becky nu era un semn ca abandonase conversatia, ci din contra, astepta un raspuns. Dean pleaca din nou la Londra azi.
-Iar?! Alex, pentru numele lui Dumnezeu, e a treia oara cand pleaca luna asta. Cat are de gand sa stea?
-Nu stiu, raspunse Alexandra.
-Oricat ai incerca sa ma faci sa cred ca nu e, eu tot il consider un ticalos.
-Becks!
-Nici un „Becks”, contracara prietena ei. Stii bine ce parere am eu despre asta. De ce nu te-a luat nici macar o data cu el, cand vine vorba de afaceri?
-Pentru ca de asta pleaca, zise ea sec. Pentru afaceri. Eu nu as face decat sa-l impiedic. Mi-a cerut sa raman astazi cu el, continua ea, ca pentru a-l scuza.
-Egal cu zero, zise Becky sec.
Alexandra nu mai zise nimic. In parte, pentru ca stia ca Becky avea dreptate, in parte pentru ca stia ca atunci cand venea vorba de tatal lui Dean si afacerile sale, subiectul era unul tabu.
Decise totusi sa nu isi faca prea multe griji din cauza asta. Era, in definitiv ceva de care se lovea des in relatia lor, si cu siguranta mai urmau multe astfel de momente. Indeparta cu grija toata mahnirea si furia, si zambi larg, pregatindu-se pentru ceea ce urma.